Zilele trecute ma
intrebam daca poate exista cu adevarat o garantie a vietii: a cuvintelor, a
gesturilor sau a faptelor noastre.
O anumita parte a fiintei
noastre va cauta intotdeauna o garantie pentru ceea ce traieste zi de zi.
Poate ca aceasta
garantie va lua forma etichetelor pe care le lipim in jurul nostru precum cele
de “prieten”, “iubit”, “tata”. Sau poate ca va lua forma promisiunilor sau juramintelor
pe care le facem pentru a-i tine pe ceilalti aproape.
Insa fiecare garantie
nu face altceva decat sa contureze si mai profund imprevizibilitatea fiecarui
moment.
I-ati dat vreodata
cuiva cuvantul vostru pentru a afla subit ca nu-l veti mai vedea niciodata? Ati
simtit candva ca ati face orice pentru fiinta draga, insa in momentul in care
v-a tradat, toate acele sentimente au pierit? V-ati promis voua insiva ca va veti
iubi mai mult, insa neincrederea si dispretul v-au dat tarcoale mai repede
decat credeati?Ati simtit vreodata cum intensitatea lui “Te iubesc” a palit pe
masura ce o alta persoana a aparut in viata voastra?
Mai mult decat atat,
ne repetam adesea diferite minciuni doar pentru a incerca sa ne convingem ca
suntem in siguranta.
Cream legaturi
bolnavicioase cu cei din jurul nostru doar pentru a nu simti singuratatea care
ne apasa. Oare avem vreodata curajul sa afirmam cele mai dureroase lucruri pe
care le-am ascuns atat de bine incat am ajuns sa ne traim minciuna?
Din punctul meu de vedere, avem o singura
garantie in aceasta viata: momentul prezent.
Insa ironia face ca
aceasta garantie sa fie atat de plapanda incat sa ceara o reinoire continua de
parca este amenintata tot timpul de termenul de expirare. Intr-adevar,
prezentul nostru este amenintat constant de imprevizbilitate si contradictii.
Insa, poate ca un
singur lucru este cel care ne poate oferi acea garantie pe care o cautam, iar
acesta consta in intensitatea trairilor noastre.
Cu siguranta ca
trairea lor in cel mai profund mod cu putinta nu va alunga iminenta sfarsitului
lor. Cu siguranta ca va veni un moment in care ne vom desparti de cei pe care
ii iubim, in care ne vom simti mai singuri decat am fost vreodata sau in care
cei care odinioara ne ghidau se vor indeparta de noi.
Dar toate aceste fapte
nu vor anula niciodata importanta pe care acestia au avut-o candva in viata
noastra.
Chiar daca aceste
emotii sunt la fel de persiabile precum lumina unei lumanari, trairea lor
profunda da nastere aceluiasi efect pe care lumanarea il are in intuneric. Si
desi stim de la inceput ca lumanarea se va stinge, merita sa contemplam flacara
in timp ce arde…
Voi ce parere aveti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu