O data ce saptamana
patimilor a inceput, ma tot intreb daca Dumnezeu si-ar mai trimite Fiul inca o data pe Pamant.
Cum ar reactiona
printre politicieni, angajatii grabiti din multinationale, tocurile inalte ale
doamnelor de la metrou sau injuraturile din trafic? Cum i-ar privi pe falsii
tamaduitori si cum i-ar incuraja pe cei care doresc sa-I urmeze calea? Cum ar
opri haosul contradictiilor din fiecare dintre noi si cum ne-ar intoarce spre
noi insine? Si mai ales, cum s-ar infatisa inaintea noastra?
Si din nou, ar avea atatea de vindecat…
Mana tamaduitoare ar
putea sa ne mangaie din nou nerabdarea, furia, intristarea si ignoranta…iar
reactiile noastre ar fi din nou de necuprins… Oare ne-am deschide intr-atat
incat sa ne permitem sa fim vindecati sau ne-am inchide din nou sufletele,
avand ca fundal pierderea sperantei?
Dintr-un anumit punct
de vedere si fara a ne subestima in vreun fel, cred ca noi, oamenii, am face
aceleasi greseli. Cu siguranta l-am batjocori, l-am scuipa, l-am critica si
l-am trada iar. I-am intoarce spatele si cand am vedea cine este de fapt, ar fi
deja prea tarziu…
Sau daca deja este printre noi?
Daca trecem pe langa
El in fiecare zi, dar din ignoranta noastra nu ne putem deschide catre mesajele
Lui? Daca, in infinita lui rabdare, ne opreste la colt de strada pentru a ne
oferi un zambet firesc? Sau daca este batranul caruia ii licaresc ochii a
impacare? Sau prietenul care ni se daruieste, dar pe care il criticam adesea?
Sau daca s-a gandit ca de data asta sa apara sub cea mai nebanuita forma, sub
cea mai intensa mangaiere a soarelui sau sub imbratisarea calda a unei ploi de
vara? Oare vom sti vreodata?
Parca am devenit atat
de ocupati si de incercanati incat i-am rata si de aceasta data venirea. Iar in
momentul in care misterul ar fi fost dezvaluit, am spera ca, poate data
viitoare, vom fi mai constienti…
De fapt, saptamana
patimilor si acest mic exercitiu de imaginatie pe care vi l-am propus poarta cu
sine semnificatia pierderii de sine, iar ciclicitatea acestei
sarbatori revine cu scopul de a-L recunoaste pe Iisus din noi si pentru a-i
oferi fiintei noastre divine o a doua sansa.
Nu stiu de ce, dar
cred ca in cazul in care Iisus ar veni iar pe Pamant, ar alege sa se
rastigneasca din nou. Poate ca El stie mai bine decat oricine ca noi, oamenii,
avem nevoie de intensitatea repetitiei unei lectii pentru a reusi sa o
interiorizam cu adevarat…Sau poate ca ma insel si nimic din cele de mai sus nu
ar avea nicio relevanta. La urma urmei, vom putea sti vreodata?
Voi ce parere aveti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu