Am murit, dar sunt in viata... Cele 5 etape ale durerii de dupa despartire

 

Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim cu totii sclavii ei. Cunoscand cele cinci etape ale durerii cauzate de despartirea de persoana iubita, poti invata cum sa supravietuiesti durerii.

Fiecare reactioneaza diferit atunci cand se confrunta cu o despartire, insa atunci cand sentimentele au fost autentice, un singur lucru ne uneste pe toti: DUREREA. Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim sclavii ei. Travaliul de doliu in iubire si “jelirea” sunt insa firesti in momentul in care o persoana a iesit din viata noastra. Dupa ‘doliu’, vine si momentul in care devenim noi stapanii durerii. In acel moment invatam cum sa supravietuim durerii pentru ca apoi sa o luam din nou de la capat. Iubind.

Cele cinci etape ale durerii au fost aduse initial in centrul atentiei de Elisabeth Kubler-Ross, in cartea sa “On Death and Dying”. Cele cinci etape sunt generale si chiar daca in cartea sa psihologul facea referire la durerea cauzata de pierderea fizica a unei persoane dragi, ele poti fi aplicabile si durerii cauzate de o despartire (divort, ruperea unei relatii, parasirea de catre persoana iubita, etc). Deces, despartire, divort sau orice alta pierdere… cele cinci etape ale suferintei raman aceleasi… Cunoscand cele cinci etape, poti invata cum sa supravietuiesti durerii cauzate de despartirea de persoana iubita:

NEGAREA– Stadiul “Nu, nu eu...”

Negarea este primul val care insoteste durerea unei despartiri. In acest stadiu, lumea devine imensa, grea, coplesitoare, mai mult decat putem duce. Viata devine inabusitoare, fara logica si rost. Viitorul pare difuz, acoperit total de trecut. In afara de durere nu mai simtim nimic. Sau simtim. O amortire. O amortire placuta in care, din cand in cand, aruncam unele intrebari: cum de putem respira… cum de ne putem trai viata fara persoana respectiva… cum si de ce am vrea sa mergem mai departe…

Fiecare zi este o batalie cu noi insine, o batalie in care marea fapta pe care o facem este aceea de a supravietui. Negand, incercam sa tinem pasul cu durerea si sa incercam sa nu o lasam sa ne copleseasca: “nu mi se intampla tocmai mie acest lucru”… Negand, incercam sa ramanem unde eram inainte de durere. Negand,ne aparam de durere. Negarea este mecanismul natural de aparare impotriva durerii coplesitoare sau a socului despartirii. Este primul pas inspre acceptarea despartirii. Negand, refuzam constient sau inconstient sa acceptam ceea ce ni se intampla/ ni s-a intamplat.

Mania – Stadiul “De ce tocmai mie?”

Dupa “nu eu” va urma “de ce eu?”, “de ce tocmai mie”?. Dupa negare, va urma mania. Va urma invinovatirea persoanei de care te-ai despartit, dorinta de fi chit fata de ea, dorinta de a-l trage la raspundere pentru faptul ca a iesit din viata ta, cauzandu-ti durere. Mania este doar o alta etapa care te conduce catre acceptare si vindecare. Nu-ti nega mania. Si nu fi manios pe tine pentru ca simti mania si nici nu te simti vinovat pentru mania ta. Este un sentiment absolut firesc si natural care insoteste depasirea durerii cauzate de despartire. Cu cat constientizezi mai mult existenta acestui sentiment si nu incerci sa il suprimi sau sa il negi, cu atat mai repede il vei depasi.

“Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri – mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o conexiune intre tine si ei”, se arata pe site-ul grief.com.

NEGOCIEREA – Stadiul “Eu o sa fac asta, tu o sa faci asta”

Negocierea este cea de-a treia etapa a pierderii. De multe ori dupa o despartire, multi dintre noi adreseaza fostului partener intrebarea “putem ramane prieteni?” Negocierea este o forma de a compensa durerea, de a cauta compromisuri care pot usura aceasta pierdere sau pot schimba cursul actual al lucrurilor. Este o reactie absolut fireasca la sentimentele de neputinta si deznadejde, este o incercare de a pacali durerea. Atunci cand realitatea doare, negocierea devine doar o incercare de a recastiga controlul asupra situatiei si de a capata iluzia unei sperante. Ne dorim sa credem ca nu totul este pierdut, ca inca sta in puterea noastra de a mai schimba ceva…

In negociere “ne pierdem in labirintul afirmatiilor de genul “ cum ar fi fost daca”, “doar daca”. Ne dorim ca viata noastra sa se intoarca la ceea ce a fost si vrem ca cel care a plecat din viata noastra sa revina in locul pe care l-a lasat gol. Vrem de asemenea sa ne intoarcem in timp si sa schimbam lucruri care ar fi putut fi schimbate astfel incat sa nu ajungem in aceasta situatie. Vinovatia este adesea companionul negocierii. Aceste "doar daca” ne determina ne invinovatim pe noi insine. Negociem cu durerea insasi pentru ca am face orice sa nu simtim durerea pierderii. Ramanem de aceea uneori prinsi in trecut, incercand sa negociem scaparea noastra din aceasta durere”.

DEPRESIA– Stadiul “S-a intamplat cu adevarat!”

Depresia este covarsitoare dupa o despartire, mai ales daca au existat sentimente reale investite in acea relatie. Daca este temporara si este invinsa, depresia este o reactie absolut fireasca cauzata de iesire cuiva din viata ta. Sunt mii de visuri, planuri, sperante, proiecte, care se fac praf peste noapte… nu te astepta sa te ridici imediat cu fruntea sus de la locul bataliei. Avalansa de tristete, regret, incertitudine , frustrare, tendinta de a-ti plange de mila, sentimentul de a fi pierdut, gustul amar.. toate acestea sunt normale. In acest stadiu, suferinta devina familiara, tolerabila. Esti atat de amortit incat te obisnuiesti cu durerea si ea cu tine si ajungi sa crezi ca face parte din noua ta viata. Depresia este insa pasul care precede acceptarea.

ACCEPTAREA– Stadiul “Asta este ceea ce s-a intamplat”

Acceptarea este ultimul pas spre vindecare. Dar nici acceptarea nu este usoara. Durerea nu este nici ea absenta in totalitate. Nici acum. Acum insa, spre deosebire de celelalte etape, persoana in cauza isi poate privi cu o oarecare detasare si luciditate situatia. Poate intrezari un soi de speranta, poate cauta din nou gustul vietii in alte lucruri, poate percepe aceasta despartire ca pe o etapa a vietii sale din care a avut ceva de invatat. Poate pastra in mintea si sufletul sau amintirile frumoase cu persoana respectiva, nu doar pe cele negative. Fara sa doara… Zbuciumul si autotortura interioara isi pierd din intensitate, depresia dispare si in locul ei se instaleaza calmul. Fericirea adevarata nu este insa posibila. Nu acum. Dar in curand. Acceptarea inseamna vindecare si ea lasa loc fericirii viitoare. “Exista o diferenta intre resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in mod tacut, linistit.”. se arata pe site-ul essortment.com

Dana N.

http://www.garbo.ro/

 

Timpul sa plec

 

Mi-am dorit o mare iubire.

„Abia mi-am gasit aici locul si niste brate in care bineinteles ca mi-am facut cuib, si deja trebuie sa-mi iau ramas bun. (LILIANA POPA)”

Stiti replica aceea celebra: „AI GRIJA CE-TI DORESTI!” ?! A naiba de reala, cum e clipa aia in care te trezesti in bratele iubitului tau, ii spui TE IUBESC si el iti raspunde simplu: „Si eu iubesc. Dar pe altcineva!”

Ti-ai smulge parul din cap, te-ai arunca in mare, ti-ai asfixia iubirea, te-ai vinde, ti-ai ucide visele, te-ai sinucide daca nu ai sti ca.... vine o zi cand totul va trece.

Si vor veni altele in locul lor.

Si-atunci te incalti cu papucii aia vechi ai puterii de a mai urca o treapta, chiar daca iti sangereaza picioarele, iti sunt oasele zdrobite si iti curge din sufletul un sange a carui culoare nu se afla in corola.
Mi-am dorit o mare iubire. Una atat de mare, incat sa fie lasata mostenire pe foi de papyrus, scrisa cu cerneala de lacrimi intre pauze de dragoste si lacrimi. De fericire amestecata cu durere surda. Aceea care nu aude oricate aparate performante i-ai cumpara.

Mi-am dorit ceva atat de complicat si de adanc inradacinat, incat sa fie Alfa si Omega-ul iubirii. Al Puterii si al Luptei pentru supravietuire.

Mi-am dorit sa mai iubesc o data, cu pretul celei mai mari suferinte din lume. Si de-a fi sa ma sfasii, sa ma tai in bucati si sa ma tarasc precum un peste pe uscat, cel putin sa mai simt fiorii aceia, dorul nespus, pierderea in nefiresc, preaplinul implinirii din ochii lui.

Am rugat divinitatea sa-mi scoata in cale barbatul in bratele caruia sa ma cuibaresc si sa ma umplu de dragoste, sa ma satur din vorbele lui, sa mi se scada orele de somn si rezultatul sa fie cu plus. Si nimeni sa nu inteleaga cum de mai traiesc. Prin ce miracol supravietuiesc. Si sa mai pot doar arata firav cu degetul spre minunea care ma tine in viata. Adica spre el.

Sa se uite cu totii la el ca un un Isus care mie mi-a luat lepra atingandu-ma doar cu o privire, sa il doreasca toate si numai eu sa il pot avea. Clipa de clipa, centimentru cu centimetru.

Sa fiu Eu si doar Eu si sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt de o mie de ori mai mult decat pentru ceea ce as fi putut fi.

Sa ma accepte asa cum pasesc, asa cum zambesc, asa cum scotocesc, asa cum palavragesc, asa cum deschid si inchid usi in urma, cum las hainele imprastiate, cum uit sa pun reminder-ul, cum fac dragoste cu el din dragoste, nu din Muntele lui Venus.

M-am rugat sa stiu sa-i deschid usa inimii, apoi sa-i pot intra in sange si sa fiu eu cea care il tine in viata. Nu din egoism, ci din dragoste de vesnicie.

Mi-am dorit dragostea careia sa nu trebuiasca sa ii contorizez timpul, careia sa nu ii dau cheia apartamentului meu si sa ii spun scurt: las-o in cutia postala cand pleci.

Mi-am dorit o parte de Rai si-o parte de Iad traita intre cearsafurile patate de trupurile noastre din care a curs, pana la ultima picatura, dragostea adevarata.

Mi-am implinit dorinta si-am cules cele mai frumoase roade. Ale unei dumnezeiri pe care nu as putea vreodata sa o vand. Am avut parte de acea dragoste pe care am visat-o altfel decat citind-o in carti sau privind-o in telenovele.

Ci acea dragoste pe care mi-am pictat-o in culoarea inimii mele.

Mi-am facut cuib in bratele omului despre care toti au spus ca a inselat atatea, ca a lasat in urma lui lacrimi si suflete frante, care a ucis femeile cu neputerea lui de a pleca la timp din alte asternuturi si a se aseza pentru totdeauna in ale VOASTRE.

Am privit ochii despre care toti spuneau ca sunt inselatori, ca spun ceea ce vrea fiecare femeie sa auda, ca se inchid pentru ca el de fapt saruta prin mine, buzele celeilalte. Cea „inca una” din prezent sau celelalte din trecut, pe care inca le mai iubeste.

Am ascultat vorbele pe care toti au spus siguri pe ei ca le spune tuturor, ca le invata pe de rost, ca la scoala si ca le stie atat de bine, incat mereu va primi nota maxima.

Caci as alege victime dintre femeile care sunt in cele mai dramatice clipe din viata lor. Si-atunci profita. Acolo e locul lui.

Am stat langa barbatul despre care toti spuneau ca va pleca si se va intoarce frecvent, pentru ca locul lui nu este langa mine, ci langa o femeie care valoreaza- pentru el- cat 1000 ca mine. Ca desi sta langa mine, gandul ii este la celelalte, pe care le minte la fel de frumos ca le iubeste. Ca le doreste, ca nu le-a uitat.

Am zburat cu barbatul care nu mi-a cumparat bilet, nu mi-a daruit copii si nu mi-a pus pe deget o verigheta. Nu a facut totul pentru mine si nu a uns balamalele mandriei mele cu sintagma „doar al tau”.

M-am imbracat intr-o zi ca o cersetoare si am stat la usa inimii lui. Sa vad daca mi-ar da un banut de n-ar sti cine sunt. Dar n-am avut curajul sa raman pana iese din casa. Mi-a fost teama ca se va opri. Sau ca va pleca nepasator.

Da, de ambele mi-a fost teama.

Caci de se oprea ar fi durut ca ofera oricui. Si de ar fi plecat, ar fi durut indiferenta.
Am decis sa ma cuibaresc la pieptul lui Eu, chiar daca or avea dreptate toti cei care spun ca asa isi spun si altele.

Si m-am cuibarit, spunandu-mi cu lacrimile siroind:

„Trebuie sa invatam sa lasam, ca sa putem merge mai departe.”

Caci stiu ca intr-o zi va trebui sa las. Locul meu alteia.

Definitiv.

material scris de Monica Berceanu

http://www.kudika.ro/

 

Vindeca-te de ranile trecutului si purifica-ti inima

 

Nu doresti sa simti durere, e normal, dar nu exista alta cale de scapare decat sa te abandonezi in ea, sa o infrunti si astfel te vei elibera.

Ne traim viata raportandu-ne mereu la un trecut si un viitor, cand singura clipa care exista este clipa de acum.

Patrundem in aceasta bucla a timpului si de multe ori ne pierdem prin ea. Mintea este cea care stie sa traiasca in aceasta dimensiune a timpului si pentru ca ne identificam cu ea, si noi facem acelasi lucru.

Ne petrecem mult timp traind in trecut sau in iluziile viitorului. Si nu stim ca, cu cat acceptam si pretuim clipa de acum, cu atat ne eliberam de suferinta.

In interiorul nostru deja se afla reziduri de durere. Pasim prin viata, traind experienta dupa experienta si atunci cand apare durerea in viata noastra tindem sa fugim de ea, sa o ingropam si sa ne distragem. Acest lucru lasa cicatrici adanci in interiorul nostru.

Cand patrunzi intr-o relatie sau intr-o situatie de viata care astazi iti cauzeaza durere, nu te concentra pe situatia de viata sau persoanele care exista in ea, ci concentreaza-te pe ceea ce simti. Lasa sa se exprime aceste sentimente, si o data ce faci acest lucru, te vei elibera. Nimeni nu e vreodata responsabil de durerea pe care o traiesti. Propria ta durere a venit la suprafata acum, pentru ca ai negat-o in urma cu multa vreme. A stat latent in interiorul tau, cautand sa se exprime, pentru ca apoi sa se intoarca in inima universului. Tot ce exista in univers are nevoie sa se exprime. Sentimentele, emotiile, ele insesi doresc sa sa se exprime, si cu cat sunt mai tare innabusite, cu atat se vor lupta sa vina la suprafata.

Tot ceea ce nu a fost acceptat in interior, se manifesta in exterior.

Sa iti explic mai simplu. Daca de-a lungul vietii tale ai refuzat sa stai fata in fata cu sentimentele tale, si te-ai distras in tot felul de activitati, pentru a le evita, toate aceste lucruri creeaza situatii in viata ta prin care sa se exprime.

Furia , tristetea, durerea cu care ai evitat sa stai fata in fata la un anumit moment iti tot ofera semnale de alarma ca e momentul sa accepti ceea ce se intampla.

Nu te poti regasi, intorcand-te in trecut. Nu te poti reconecta cu adevarata ta fiinta decat atunci cand ramai in prezent. Cu cat acorzi energie si atentie trecutului, cu atat mai mult te identifici cu el si cu mintea ta.

Iar tu nu esti doar mintea ta. Tu nu este durerea ta. Daca poti observa toate aceste lucruri, daca poti observa mintea gandind, durerea aparand, care trebuie sa fie pozitia ta fata de ele? Daca te-ai afla in acelasi loc ca si ele, nu le-ai putea observa. Toate lucrurile minunate, creativitatea, iubirea, frumusetea izvorasc de dincolo de minte, din adevarata ta fiinta. Pe masura ce incepi sa vezi, sa poti sa observi mintea cum gandeste, senzatiile cum se exprima in corpul tau, se naste o noua constiinta, aceea de observator in interiorul tau si din aceasta constiinta rasare, pacea, lumina, bucuria, iubirea.

Legatura intre timp si minte este inevitabila. Mintea nu poate sa traiasca decat in acest timp si astfel cand incetezi sa traiesti din memorie sau in anticipare, ramanand complet in prezent identificarea noastra cu ea se opreste.

Uneori traim acelasi tip de experiente pentru ca nu am invatat sa folosim trecutul in cel mai constructiv mod pentru noi. De cele mai multe ori opunem rezistenta momentului de acum si incercam sa ne deplasam in afara a ceea ce se intampla. Judecam, blamam, regretam trecutul si nu ne dam seama, ca aceasta atitudine ne impovareaza si mai tare.

Toate experientele care s-au intamplat in trecut au avut rolul lor, acela de a aduce la lumina ceva din tine. Indiferent cum s-au intamplat lucrurile, in acel moment, cu aceea constiinta ai facut totul potrivit. Nu ai de ce sa te simti vinovat, nu ai ce sa regreti, nu ai absolut nimic de judecat. Lasa la o parte toate etichetele pe care ti le-ai atribuit tie, oamenilor si experientelor trecutului, pentru ca ele te impiedica sa traiesti bucuria astazi.

Trecutul tau se perpetueaza tocmai in lipsa prezentei din refuzul de a constientiza tot ceea ce se intampla acum , a accepta ceea ce vine la suprafata si a ramane in acest moment.

Indiferent ca ceea ce traiesti este o durere, o tristete, indiferent ca esti furios, infrunta aceste emotii si lasa sa se manifeste ceea ce exista in tine, ramanand un obsevator. Nu critica, nu judeca si nu analiza de unde vin toate acestea, doar ramai martor si pastreaza constiinta faptului ca totul va trece si astfel vei deveni din ce in ce mai liber.

Uneori vei simti poate sa razi, sau sa plangi fara niciun motiv, lasa totul doar sa fie. Elibereaza reziduurile ne-exprimate care exista in tine, pentru a te elibera de trecut si accede la toate minunatiile care rasar din momentul acum.

Aminteste-ti ca tot ceea ce simti in absenta iubirii, bucuriei, frumusetii, liberatii, sunt urme ale unui trecut inconstient care vrea sa se exprime si sa te elibereze. Iar apoi te intorci la magia clipei de acum, mai usor si mai impacat. Refuzam sa acceptam tot ceea este astazi in viata noastra si prin aceasta rezistenta , fara sa ne dam seama prelungim tocmai ce dorim sa evitam.

Nimic nu este in viata ta intamplator astazi. Tot ceea ce se intampla este pentru ca tu ai nevoie sa aduci la lumina lucruri despre trecutul tau inconstient. Toate obstacolele pe care le gasesti in viata ta, nu sunt altceva decat expresii ale unor lucruri ne-acceptate sau ne-exprimate de catre tine.

Oamenii au senzatia ca viitorul reprezinta eliberarea de trecut si de toate suferintele acestuia, insa acest lucru este o iluzie.

Doar prezentul este capabil sa faca acest lucru. Nici macar nu trebuie sa sapi prea mult in trecut , pentru ca mereu vei mai avea ceva de descoperit.

Atunci cand acorzi energie si atentie trecutului tau , nu faci altceva decat sa-l hranesti si sa il re-aduci in prezent. Lasa-l sa moara in fiecare clipa. Nu ai nevoie de trecut decat pentru anumite situatii practice ale vietii. In rest totul se intampla acum. Viata este aici si acum. In fiecare dimineata traiesti un nou inceput de viata. De ce ai vrea sa umbresti acest trecut cu reminiscentele trecutului?

Tot ce s-a intamplat in trecut, nu mai exista asa ca nu mai prezinta absolut niciun pericol.

Nu ai nevoie de mai mult timp pentru a te elibera de ranile trecutului, nu ai nevoie sa cunosti neaparat de unde inca mai porti cu tine durere, ci tot ce ai nevoie este sa accepti prezentul si sa folosesti clipa de acum, pentru a te elibera de tot ce inca te conduce in mod inconstient.

Eliberarea de ranile trecutului nu se face intorcandu-te in trecut, ci patrunzand tot mai mult in prezent. Pe masura ce practici aceasta putere, te eliberezi treptat de toate tiparele inconstiente pe care le-ai perpetuat in viata ta. Aducand in campul constiintei clipa de clipa, tot ceea ce se intampla in interiorul tau, dai la o parte tot ceea ce acopera adevarata ta fiinta, adevarata bucurie, adevarata frumusete si iubire.

Ce inseamna a trai in prezent?

Toate aceste denumiri, definitii, a trai in prezent, a te conecta cu sursa ta interioara, a deveni observator, sunt sinonime.

In momentul de ‘’acum’’ constiinta ta extinde, cine esti cu adevarat se releva. Cand desfasori o activitate zilnica, atunci cand te intalnesti cu o persoana, incepe sa iti concentrezi atentia pe fiecare moment, complet. Fii total prezent acolo. Observa ce te inconjoara, observa senzatiile din corpul tau, dintr-un loc neutru, ca si cum te-ai afla deasupra ta si ai privi o scena de teatru. In acest moment, problemele mintii dispar, orice iluzie de suferinta dispare, si incepi sa vezi ca in acest moment totul este in regula. In acest moment, fiinta ta expanda. In acest moment, iubirea rasare. Din acest loc linistit nu poti crea decat mai multa liniste. Din acest loc al iubirii, nu poti crea decat mai multa iubire. Acorda atentie reactiilor tale, comportamentelor tale, gandurilor, emotiilor, fricilor si dorintelor asa cum sunt ele in prezent. Cu cat ramai martor al acestora, cu atat ele se dizolva.

Indiferent unde te afli in fiecare clipa, pastreaza-ti o parte din atentia ta, asupra corpului tau. Ca si cum in acelasi timp esti constient de tot ce se intampla in afara dar si de corpul tau interior. Simte senzatiile, energia care iti traverseaza fiecare celula. Practica acest lucru , in fiecare activitate pe care o intreprinzi. In acest mod ramai conectat cu sursa ta interioara, cu acea liniste pe care nu o poti pierde niciodata, cu aceea iubire care locuieste in tine.

Atunci cand te saruti cu un iubit sau iubita, devino constient/a de modul in care buzele voastre se ating, de modul in care respirati, de fiecare atingere.

Atunci cand te speli pe maini, fii atent/a la modul in care curge apa, la modul cum miroase sapunul, cum se simt palmele tale . Atunci cand lucrezi, devino constient de tot ce se intampla atata in afara ta cat si inauntrul tau.

Iti propun urmatorul exercitiu:

Indreapta-ti chiar acum atentia asupra corpului tau. Devino constienta de mainile, tale, picioarele tale, toate partile corpului. Simti cum e viu? Simti cum fiecare celula este strabatuta de vibratii fine de energie? Nu te gandi. Doar simte. Poti sa observi cum aceasta energie strabate simultan toate partile corpului tau? Ramai cateva momente atent la aceste senzatii. Astfel iti retragi atentia de la mine, si simti linistea fiintei tale. Tu este aceasta liniste, tu esti aceasta pace si o poti accesa clipa de clipa, ramanand in legatura cu corpul tau interior. Practica acest simplu joc si vezi ce se intampla.

Cand durerea prezenta este adanca, probabil ca vei incerca sa fugi si mai tare de ea, insa facand acest lucru, nu faci altceva decat sa o ingropi din nou, sa o transformi in starea ta interioara, si astfel sa o manifesti in experientele pe care le traiesti.

Nu doresti sa simti durere, e normal, dar nu exista alta cale de scapare decat sa te abandonezi in ea, sa o infrunti si astfel te vei elibera. Nu te opune durerii si ai sa vezi cum suferinta se transforma intr-o pace profunda. Aceasta durere pe care ai creat-o dintr-un loc inconstient, din identificarea cu tiparele mintii, trebuie sa plece si sa te purifice.

Asadar te eliberezi de ranile trecutului, infruntand tot ceea ce simti, lasand durerea sa se exprime trecand prin ea. In acelasi timp, incetezi sa mai creezi suferinta in viata ta, si in viata altora, ramanand tot mai mult in prezent, si lasand trecutul sa moara.

Renuntand la el. Tu nu esti trecutul tau. Tot ceea ce crezi ca te defineste din trecutul tau, au fost doar situatii de viata care sa releve ceea ce esti cu adevarat. Fara el, si mai mult decat atat, renuntand la povestea trecutului tau, la victimizare, te intorci spre pace, spre iubire, spre bucurie. Aceasta este calea.

Nimic nu se va schimba in viata ta, pana cand nu te vei abadona acestor sentimente. Insa aminteste-ti sa nu cataloghezi nimic mental. Ci doar sa observi, sa lasi sa fie, sa lasi sa se exprime. Ramai constient de tot ceea ce se intampla, insa nu urma aceste sentimente. Nu te atasa de ele. Astfel aduci lumina si purificare la nivelul fiintei tale.

Vreau sa iti propun doua exercitii pe care sa le practici in perioada urmatoarea pentru a te elibera de tot ce este ascuns in interiorul tau si care acopera adevarata ta natura, adevarata ta fiinta.

Dialogul inimii:

Asaza-te intr-un loc confortabil intr-un moment in care nu esti presat de timp. Inchide ochii si concentreaza-ti atentia in mijlocul pieptului acolo unde se afla inima ta. Constientiza-ti inima ca pe un spatiu, prin care intra si ies sentimentele. Nu incerca sa asculti bataile inimii, ci doar devino constient de acest loc.

Simte cum respiratia ta, intra si iese in acest spatiu. Vizualizeaza o lumina alba care intra in centrul pieptului tau si roaga-ti inima sa iti vorbeasca. Continua sa respiri in acest spatiu. In urmatoarele 10-15 minute, lasa ca tot ce se afla in inima ta , sa se exprime. Indiferent ce ea iti aduce, doar ramai atent, si observa tot ceea ce iese la suprafata. Poti fi sentimente placute, sau neplacute, amintiri uitate, pot sa iti creeze chiar un sentiment de disconfort in corp. Ramai acolo, si lasa totul sa se exprime fara sa judeci. Daca simti sa plangi, sa suspini, fa-o, daca simti placere sau suparare, da voie ca totul sa vina la suprafata. Inima ta se exprima pe sine iar efectul este cat se poate de benefic. Ea va incepe sa elibereze tot ceea ce a stat ascuns pana acum. Ramai constienta asupra spatiului inimii, si asupra faptului ca toate aceste senzatii, indiferent daca sunt neplacute, vor trece. Acum te eliberezi de ele. Observa tot ceea ce apare, fara a pune vreo eticheta, in timp ce ramai constient de spatiul inimii. Ramai acolo, pana cand simti ca te eliberezi usor de stramtoarea din jurul inimii tale.

Practica acest exercitiu, timp de cateva saptamani si ai sa vezi cum lucrurile se schimba pentru tine. Aceasta deschidere va da voie, iubirii si luminii sa curga. Pe masura ce te eliberezi de ceea ce ai vrut sa eviti, spatiul se umple cu bucurie, lumina si iubire si astfel intreaga manifestare fizica in viata se transforma, lasand loc bucuriei, si iubirii, si pacii sa se exprime.

Un alt exercitiu simplu pe care ti-l propun pentru a-l insoti pe acesta il vom numi:

Razi si plangi

In fiecare seara inainte de culcare, razi sau plangi fara motiv. Efectul este uimitor, vei simti cum constiinta iti este purificata si te eliberezi de conditionari si amintirile care te tin blocat/a. Stai 30 minute in fiecare seara si razi sau plangi fara motiv. La inceput va parea destul de artificial si fortat dar pe masura ce incepi rasul sau plansul, te va purta cu el. Este un exercitiu extrem de frumos. Te vei duce la culcare simtindu-te usor de la ras, sau eliberat de la plans, sau un mix intre cele doua.

Aceste exercitii au ca scop sa te elibereze de acele impresii mentale si sa iti permita sa abandonezi interpretarile pe care le-ai dat, si care astazi umbresc, bucuria, fericirea si iubirea care este adevarata ta fiinta.

Si pentru ca esti astazi aici si acum si citesti acest articol, am pentru tine un set de resurse special care sa te conduca si mai aproape de iubirea, pacea si siguranta interioara pe care le cauti. Poti sa ai acces la el doar astazi, asa ca da click chiar acum AICI.

Fii binecuvantat suflet drag!

Cu iubire
Cristina Miculete

Autor, trainer si coach spiritual
www.artafeminina.ro

http://www.garbo.ro/

 

Intre singuratate si comuniune

De cate ori nu simtim, de-a lungul vietii, ca suntem singuri in fata vietii si a mortii? De cate ori nu ne simtim apasati de destinul implacabil de a ne purta, singuri, prin timp, durerile si bucuriile pe care numai sufletul nostru le stie? Dincolo de aceasta realitate insa, mai exista o alta: aceea a momentelor cand ne strangem unii langa altii si ne alinam singuratatile.

In fiecare moment, depinde de deschiderea sufletului nostru pentru a simti una din aceste doua polaritati. Sunt momente in viata cand simtim ca nu mai exista nimeni pe lume si ca realitatea noastra si, mai ales, durerea noastra, este singura existenta. Sunt momente insa in care simtim ca sufletul ni se extinde si ca singuratatea noastra se transforma intr-o minunata adiere care uneste toate sufletele omenesti. Si in care realizam ca da, asta e realitatea, viata se traieste la individual, insa facem parte din cand in cand si dintr-o echipa.

Am scris de-a lungul timpului, pe acest site, cateva articole despre pendularea vietii intre doua extreme, ambele valabile in egala masura: “Viata intre Nu este de ajuns si Este suficient” , “Viata intre Nimic nu ma sustine si Totul ma sustine” . Asa ca, din nou, ambele fete ale monedei sunt in mod egal valabile. Avem momente de sfasietoare singuratate, atunci cand ne dam seama ca prin depresiile si tristetile noastre, in fata unei boli sau in fata propriei morti, suntem singuri. Asa cum venim pe lume. Insa la fel cum in momentul primordial ne da putere faptul ca stim ca suntem asteptati si inconjurati de multi oameni care asteapta aparitia noastra, la fel si in momentele grele putem sa gasim o lumina in sprijinul celorlalti.

Dincolo de singuratate, exista ideea de celalalt, inspre care ne putem duce cu ceea ce suntem si caruia ne putem incredinta durerea noastra, fara sa incercam sa o proiectam. Exista ideea de comunitate, formata din familia, rudele, prietenii nostri sau din oamenii pe care inca nu i-am cunoscut. Exista ideea de Dumnezeu, care intotdeauna poate face orice durere mai suportabila. Reversul medaliei pe care scrie “singuratate” ne asigura ca singuratatea nu este singura optiune.

Singuratatea este dureroasa daca ne agatam de ea si o interiorizam mai mult decat e nevoie. Ar fi bine sa ne aducem aminte cand ne inchidem in propria suferinta ca un copil fara companie si fara iubirea celorlalti moare inaintea unui copil care nu primeste hrana.

Insa sufletul nostru ne va aduce aminte atunci cand ne deschidem spre ceilalti si ca nimeni nu poate trai in locul nostru ceea ce avem noi de trait. Nimeni nu ne poate sti, asa cum stim noi, strigatul de durere si explozia de bucurie a sufletului. Nimeni nu poate fi exact asa cum suntem noi, desi suntem cu totii atat de asemanatori. Nimeni nu poate trai viata noastra, exact asa cum este ea:

“Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.”

 (Trist cantec de dragoste, Nichita Stanescu)

http://www.damaideparte.ro/index.php/intre-singuratate-si-comuniune/6961/

Traieste-ti sentimentele!

E bine sa ne dorim pace, lumina si iubire. Este excelent sa folosim asta si ca salut, adresandu-ne catre cei dragi, carora le dorim sa le explodeze inima sub impulsul sentimentelor respective. Problema cred ca intervine atunci cand ne dorim ca viata sa fie alcatuita numai din aceste sentimente si atunci cand respingem tooate sentimentele din gama tristetii si a durerii, pe motiv ca sunt de “vibratie joasa”.

Aceste tipare spirituale false, care ne spun ca tot ce este de vibratie joasa trebuie exclus, sunt cele care ne determina, intr-un final, sa pierdem jumatate din ceea ce inseamna aceasta viata.

Daca ne dorim ca tot timpul sa traim intr-o bucurie continua, vom trai intr-o continua negare. Daca exista un lucru pe care l-am invatat in aceasta viata, acela e ca viata reprezinta o partitura in care se succed gamele majore si minore, bucuria si fericirea, cu durerea si dezamagirea.

Daca ne e frica sa interpretam gamele minore ale vietii, pe langa faptul ca nu vom mai putea aprecia pe deplin jucausenia si explozia de bucurie a gamelor majore, vom ramane blocati in ceea ce reprezinta durerea in viata noastra. Ne va da tarcoale, o vom simti permanent in sufletul nostru, vom sti ca este acolo, pentru ca nu ne va lasa in pace. Chiar daca vom reusi sa ne amagim, la nivelul mintii, corpul nostru va cunoaste si va exprima durerea, in felul lui. Ne va durea capul, ne va strange pieptul, vom avea tensiuni in corp. Astfel, vom trai o viata scindata, necunoscand niciodata durerea adevarata, incapabili sa traim bucuria adevarata. Pentru ca atunci cand taram, in momentele de preaplin si de fericire ale vietii, o inima care nu si-a permis niciodata sa-si exprime durerea si pe care am anesteziat-o, in permanenta, de frica a ceea ce s-ar intampla daca ar simti ce consideram noi ca e negativ, viata isi pierde culoarea, muzicalitatea si farmecul.

Cred ca cea mai rapida cale de eliberare este sa ne traim sentimentele. Nu lupta cu ele, nu aplicarea mecanismelor de supravietuire care ne alunga, pe moment, norii din sufletul nostru. Desigur ca, pana vom fi capatat puterea de a privi cu sinceritate inspre ceea ce simtim cu adevarat in fiecare moment, mecanismele de supravietuire ne pot mentine iluzia sigurantei.

Cand trecem insa prin durerea cea mai crunta, nu avem nicio alta sansa reala decat sa o traim pana la capat, ajungand la fundul prapastiei in care ne arunca acel sentiment, cu credinta ca acolo, in deznadejdea cea mai teribila si in noaptea cea mai intunecata a sufletului nostru, acolo, pe fundul prapastiei noastre interioare, ne va fi dat sa gasim cea mai frumoasa trambulina posibila. Si cand va fi momentul, o vom putea folosi si ne vom putea propulsa, din nou, catre frumusetea, pacea, lumina si iubirea vietii.

Asa ne vom fi eliberat de stapanirea umbrelor si de fantoma sentimentelor pe care le numim de “vibratie joasa” pentru ca nu stim ce sa facem cu ele. Ele sunt o comoara de pret a sufletului nostru, atunci cand ne dam voie sa le traim. Prin ele, putem avea acces la o partitura fidela prin care sa auzim adevarata muzica a vietii. Cea care cuprinde tot, cea in care niciun sunet nu e mai bun decat altul, ci toate sunt necesare pentru alcatuirea intregului.

http://www.damaideparte.ro/index.php/traieste-ti-sentimentele