Inapoi la neiubire: Cum sa te Dezindragostesti de Cel care nu a fost sa fie

 

Il iubesti, dar stii ca impreuna nu puteti fi fericiti niciodata. Afla cum sa te rupi dintr-o relatie care nu a fost sa fie, cum sa te dezindragostesti de cel pe care inca il iubesti! Invata cum sa parasesti o iubire atunci cand nu are niciun viitor si iti aduce numai suferinta!

u merge si nu merge oricand ai incerca, oricat ti-ai dori, oricat ar incerca, oricat si-ar dori. Niciun viitor al fericirii nu se intrevede. Esti intr-o relatie care iti cauzeaza depresie doar cand te gandesti la ea? Vrei sa te indepartezi de cel pe care il poti iubi doar suferind? Vrei sa parasesti aceasta iubire care nu mai vindeca, ci doare? Atunci afla ca iubirea se invata, iubirea se dezvata. Invata cum:

Ghid psihologic de dezindragostire

Daca iti doresti sa nu te mai gandesti la fostul partener, evita sa mai vorbesti despre el si sa il aduci tot timpul in discutii. Nu iti cere nimeni sa il uiti. De fapt, nici nu ai cum. Nu incerca sa il uiti. Nu este deloc indicat sa razi cu buretele din mintea ta oameni care au insemnat ceva pentru tine. De acolo, nu pleaca doar persoana respectiva. Odata cu ea pleaca asteptarile tale, planurile tale, sperantele tale. Este dureros sa te desparti de asteptarile pe care ti le-ai construit la un moment dat. Invata doar sa accepti ca nu puteti fi impreuna intr-un mod frumos, armonios si ca in timp poate vei cunoaste pe altcineva alaturi de care poti experimenta iubirea adevarata. Invata sa accepti ca nu a fost sa fie.

Incearca sa iti programezi creierul sa ii ignore “prezenta”. Conform unor studii recente, "existenta fostului partener este inregistrata in cel mai adanc nivel al creierului tau, in neuroni , in conexiunile neuronale si in sinapsele creierului. Atunci cand pierzi pe cineva la care ai tinut, in creier are loc un proces care determina o reactie similara celor care si-au pierdut un picior sau o mana si inca simt caldura sau durere in membrul lipsa. In mod similar, chiar daca partenerul tau nu mai este, in fiecare zi in care te trezesti, creierul tau se asteapta ca tu sa il vezi, sa il auzi, sa il simti, sa il atingi", se arata pe blogul specialistului american in terapie comportamentale Debora Phillips.

Daca incerci sa renunti la alcool, nu lasi scotch-ul pe biroul...

Distanteaza-te fizic de persoana respectiva si stai departe de ea, chiar si in mediul online precum facebook sau alte retele de socializare. Sterge-l din lista de prieteni. Update-urile primite de la el nu iti fac bine, impiedicandu-te sa te rupi definitiv de persoana respectiva. De asemenea, indeparteaza si ‘urmele’ fizice ale prezentei sale (obiecte primite de la el, cadouri). Este mai mult decat dificil, insa acest gest fizic aparent absurd si mic este un act foarte important care te va ajuta sa te dezindragostesti. Asaza intr-un sertar pe care il deschizi rareori sau intr-o cutie toate obiectele care iti amintesc de el. Ingroapa-le, arde-le, arunca-le, insa nu le lasa in preajma ta sub nicio forma astfel incat sa ai contact fizic cu ele. Este aproape ca si cum ai da nas in nas cu fostul partener.

Helen Fisher ne recomanda sa ne purtam cu o dragoste ca si cum ne-am trata o adictie. “Arunca biletelele si scrisorile de la el sau ascunde-le in dulap”, ne sfatuieste celebrul antropolog. “Nu il suna si nici nu il cauta online. Daca incerci sa renunti la alcool, nu lasi scotch-ul pe biroul tau”. Ideal, daca vrei sa incetezi sa te mai gandesti la persoana respectiva, te-ar ajuta sa scapi de obiectele care iti amintesc de el.”

Chiar daca pare absolut imposibil la inceput, incearca sa nu te mai gandesti la el intr-un mod idealist. De fiecare data cand ai in ochii mintii momentele frumoase pe care le-ati avut in doi, adu-ti aminte si de certurile si conflictele voastre, poate mai grave, mai dese si mai multe decat momentele frumoase. Iar daca tot te gandesti la el, gandeste-te si la motivele pentru care ai luat decizia de a te dezindragosti si la faptul ca nu puteati avea niciun viitor impreuna. De fiecare data cand imaginea lui sau cea cu momentele petrecute iti vine in minte, gandeste-te si la motivele despartirii voastre. Motivele trebuie sa fie bine intemeiate, solide, sincere si realiste. Cel mai bine, asterne pe o foaie de hartie toate acele motive pentru care relatia ta a ajuns in punctul in care a ajuns.

“Memoria umana poate fi selectiva si o poti surprinde oprindu-se si insistand asupra primului sarut din parc sau asupra acelui moment cand ati ras pana v-au dat lacrimile… insa adu-ti aminte si cand te-ai simtit prima oara trista, neglijata, neapreciata, tradata si chiar ranita”, ne indeamna wikihow.com.

Pentru a te dezindragosti, trebuie inainte de toate sa accepti ca nu mai poti iubi si ca oricat ai incerca tu, nu mai poate fi nimic ca la inceput. Infrunta si confrunta realitatea situatiei asa cum este ea, fara a-ti plange de mila, fara a-i plange lui de mila. Incearca daca poti sa te detasezi putin si sa iesi in afara relatiei tale, privind-o cu ochii obiectivi a unei a treia persoane.

Accepta si gandul durerii care ar putea sa apara ulterior (chiar daca nu mai iubesti, durerea tot are sanse mari sa apara), ai in vedere si perioada de recuperare de care ai nevoie si nici nu exclude faptul ca, precum in cazul multelor decizii din viata, s-ar putea sa ai ulterior regrete. Dezindragostirea este mai grea decat indragostirea, insa odata ce inima iti spune ca este decizia corecta si ca nu este ceea ce iti doresti, asculta de ea. Este sansa vietii tale de a te rupe dintr-o relatie care nu mai merge si a face incetul cu incetul loc pentru o alta mai buna.

Ca sa te dezindragostesti, trebuie totodata sa-ti lasi mintea si inima sa aiba in vedere si alte persoane de sex opus. Intalneste-te cu persoane noi cu care ai interese comune. Da-ti voie si prilejuri sa placi pe cineva, pe altcineva, chiar si sa simpatizezi persoana respectiva, sa te gandesti la ea cu placere sau sa-ti pice cu tronc. Fie si pentru a-ti arata tie insati ca a te indragosti din nou nu este atat de imposibil si atat de departe pe cat iti imaginezi…. Acorda-i cateva din gandurile tale si indreapta-le catre acele putine si noi momente pe care le-ati petrecut impreuna /le puteti petrece impreuna.

Ca sa te dezindragostesti, petrece-ti timpul in cel mai bun mod cu putinta. Nu lasa timpul sa treaca, lasa sa treaca niste timp…. Nu conteaza daca esti cu cineva sau nu, invata sa profiti de viata si timpul tau si sa le petreci intr-un mod constructiv, calitativ, pozitiv. Invata sa traiesti si fara cel care a fost in viata ta si invata ca poti sa traiesti chiar bine. Fa toate acele lucruri pe care ti-ai fi dorit sa le faci si nu le-ar fi putut face daca ai fi fost inca in relatia respectiva. Fa orice te face sa te simti bine cu privire la propria persoana. Fiind activa in propria viata, bucurandu-te de momentele marunte, mimand fericirea, vei ajunge cu timpul sa fii fericita de-a binelea, indiferent cu cine esti sau nu esti.

Nu lua hotararea de a te desparti de partener atunci cand esti suparata, intr-un moment de vulnerabilitate sau de manie, ci atunci cand esti suficient de sigura pe tine ca este decizia cea mai buna pe care ai putea sa o iei in momentul respectiv, cand te simti suficient de puternica din punct de vedere emotional. Fa pasul decisiv cand simti ca este poate timpul potrivit sa te dezindragostesti…

Ca sa te dezindragostesti, ai nevoie de putere morala. Uneori o poti gasi prin intermediul spiritualitatii. “Gaseste-ti centrul, deitatea, pacea, mijlocul, groapa, oricum vrei sa-i spui. Daca asta inseamna biserica, binecuvantata sa fie. Daca inseamna meditatie, atunci sunt cu tine. Daca inseamna liniste, atunci doar du-te pana la sfarsitul articolului si stinge luminile. Textele spirituale ar trebui sa fie o prioritate de top pentru tine. Biblia. Coranul. Textele budiste. Aceste carti antice sunt pline de poetice contemplatii ale sufletului, nu chiar asa de diferite de ale tale", iata un sfat pertinent venind de la specialistii de pe voices.yahoo.com

Robert Sternberg, psiholog in cadrul Universitatii de Stat din Oklahoma si autor al cartii "The Triangle of Love", ne ofera cateva sfaturi de dezindragostire pe site-ul io9.com:

1. Daca trebuie sa te gandesti la persoana respectiva, accentueaza-i trasaturile negative (le avem cu totii). Realizeaza cum, cu vremea, te vei simti norocoasa ca ai iesit din relatie.

2. Reflecta asupra faptului ca o relatie nu poate sa mearga niciodata daca ambii parteneri nu sunt dispusi sa o faca sa mearga. In cele din urma, nu va merge niciodata.

3. Gaseste-ti pe altcineva. Nimic nu te va ajuta mai mult sa uiti pe cineva decat sa gasesti pe altcineva care sa-ti ocupe atentia. Insa realizeaza riscul: partenerii de tranzitie de obicei nu sfarsesc in a fi parteneri permanenti.

4. Mentine-te ocupata. Nici macar sa nu iti permiti timp sa reflectezi

http://www.garbo.ro/

 

Asa a fost sa nu fie

 

Cand ea ii spune ca nu o sa-l uite niciodata, el ii spune ca si el i-a rezervat ei niste amintiri. Frumoase. Unele duioase. Ea i-a fost draga, a fost un trecut. Cand ea il intreaba cu ce a gresit, el nu are pentru ea niciun raspuns.

Cand femeia...

Cand femeia isi ridica ochii rugatori spre el, dintr-un instinct natural de supravietuire, barbatul a dat fuga sa ii fereasca pe ai lui. Cand ea ii spune ca asta este cel mai dureros sfarsit de lume pe care l-a trait, el ii raspunde ca nu este decat un sfarsit simplu de relatie. Miracole vin intotdeauna dupa cutremure. Dupa apa vine intotdeauna foc. Dupa potop, cateodata te alina si un curcubeu.

Cand ea ii spune ca el si ea nu or sa mai iubeasca niciodata, el spune ca "niciodata" este sigur mai aproape decat crede el... decat o sa creada si ea la... la un moment dat. Cand ea ii spune ca nu vrea si nu poate sa accepte, el ii spune ca o alta alternativa nu o sa-i nascoceasca destinul. Altfel nu are incotro. Aproape speriata, tresarind pe jumatate, ii da sigur dreptate. Cand ea sopteste isteric, suierand trist printre ochi si privind trist prin buze, ca la un moment dat lui o sa-i para rau, el ii raspunde ca sansele toate sunt ca ea sa se insele. Intr-un mod fericit si aproximativ, ceva mai mult de trei sferturi.

Cand ea tace ca si clevetitorii, proferand cu mintea si tunand cu sufletul, el crede ca in sfarsit ea s-a potolit. Cand ea simte ca nu mai poate respira, el rasufla odihnit. Femeia lui o sa-i faca nicio faza. Slava Domnului ca tragediile s-au sfarsit si nici macar nu au inceput.

Cand ea ii spune ca nu o sa-l uite niciodata, el ii spune ca si el i-a rezervat ei niste amintiri. Frumoase. Unele duioase. Ea i-a fost lui draga, a fost un trecut. Cand ea il intreaba cu ce i-a gresit, el nu poate sa nascoceasca pentru ea niciun raspuns. Vina este a nimanui. Raspunsul nu s-a aflat niciodata in puterea lui.

Cand ea tace si lasa invinsa capul in jos, el raspunde ca nu asa i-ar fi dorit sfarsit. Cand ea ii spune ca sufera, el ii spune “stiu”. Cand ea ii spune ca nu ii pare rau de nimic, nu poate decat sa fie de acord. Nici el nu regreta nimic. Cot la cot in fierbinteli, in friguri teribile, in doruri cumplite, in tandreturi deplasate, in soapte innebunitoare au nascut candva supranaturalul. In doi. Doar ei doi.

Cand ea crede ca a devenit incredibil de penibila, el gandeste ca arata ingrozitor de senina. O veste care nu i-a picat prea greu, nimic nelalocul lui pe chipul stiut. Cand ea i-a jurat solemn ca a fost ultima data cand l-a iubit, el nu a inteles nimic. Cand ea i-a promis ca o sa iubeasca un altul mult, mult mai mult, el si-a dorit sa transforme barbatul in tarana, iar tarana sa o zboare direct sub pamant.

Cand nici unul nu a mai spus nimic, el a intors spatele si a pasit. O secunda si lumea ei s-a prabusit.

In acea secunda era ea care credea mult in altcineva. Nu stia sa spuna vorbe mute de iubire, dar stia sa simta frumos. Nu i-a cerut fapte si dovezi grele si multe, ci doar sa se potriveasca armonios in existenta lui. Ea, mostenitoarea lumii, posesoarea universului, s-a umilit in fata unei bucati de univers, in fata unui om care nici macar nu stie ce inseamna verbul "a iubi". Regatul ei cladit a fost ucis pentru un simplu vis. Era prea ireal ca sa nu se sfarame in ploaie, in vorbe care cad a praf, in uitare care se scurge intr-un puhoi de dor de lacrimi, in sperante dulci carora or sa le ia locul altele mai ticaloase. Ea a stiut sigur ca a iubit. Si ca o sa-i fie bine intr-un sfarsit. A vazut ca lumea e cladita pe o lege a compesatiei. Iti ia ceva.. mai tarziu sau mai devreme, iti inapoiaza un altceva. Inca o secunda si lumea ei din nou s-a deschis.

Cand el inchide usa in urma lui, el e sigur pe sine si linistit ca relatia lui s-a sfarsit.

Cand barbatul...

Cand barbatul ajunge in camera, intre patru pereti, in aer liber, la serviciu, in masina, din nou acasa, intre patru pereti... se intreaba daca a gresit. Nu, nu a gresit. A procedat asa cum s-ar fi cuvenit. El nu a fost prea crud si dur, a fost rezonabil de bland. Nu asa cum s-ar fi asteptat, cum poate cum ar fi trebuit, dar se poate considera multumit. Trece prima zi... parca asteapta ceva... sa vibreze un telefon, sa primeasca un semn batut in usa, sa auda o veste circuland pe mail... Asteapta, tace, rade, fumeaza tigari dupa tigaru, savureaza cafele, iese cu amicii, ar vrea sa-i imbratiseze si sa se hlizeasca cu toti, sa nu-i mai lase sa plece, si-ar dori sa-l lasa dracului in pace, in gandurile si in singuratatea lui.

Niciun semn... Nimic... nici a doua zi.

Nici a treia zi...

A doua saptamana... patul i se pare cam gol. Televizorul... o cutie cam seaca, prea rece, prea mincinoasa. Jobul... o obligatie, dar una care nu il poate face fericit cand se simte singur si are de luptat cu o stare de neinteles. Cand intra in transa, nimic nu-l mai ajuta.

A patra saptamana, pe masura ce constiinta ii devine mai apasatoare si sufletul mai gol, patul ii devine din nou plin. Langa el se afla un alt trup dornic sa fie iubit. Trupul ii transmite creierului ca este fericit, creierul da mai departe sufletului si barbatul are senzatia ca da, este fericit.

A cincea saptamana... este foarte, foarte fericit.

In prima zi din a sasea saptamana... ceva se intampla cu el. Gura prea ii tace. Trupul asta nu-i mai place. Nimic nu-i mai da pace. Se sufoca de prea mult aer. Sufletul sau gol il strange mai rau decat tampita si stramta asta de cravata. Niciodata, in viata lui, nu s-a simtit atat de... Nici nu stie cum. A fost un prost. Si chior si orb, si surd si mut. Nici macar nu a stiut cat a iubit. A iubit-o... Si-a dat seama prea tarziu.

Dana Negoita

http://www.garbo.ro/

 

Am murit, dar sunt in viata... Cele 5 etape ale durerii de dupa despartire

 

Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim cu totii sclavii ei. Cunoscand cele cinci etape ale durerii cauzate de despartirea de persoana iubita, poti invata cum sa supravietuiesti durerii.

Fiecare reactioneaza diferit atunci cand se confrunta cu o despartire, insa atunci cand sentimentele au fost autentice, un singur lucru ne uneste pe toti: DUREREA. Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim sclavii ei. Travaliul de doliu in iubire si “jelirea” sunt insa firesti in momentul in care o persoana a iesit din viata noastra. Dupa ‘doliu’, vine si momentul in care devenim noi stapanii durerii. In acel moment invatam cum sa supravietuim durerii pentru ca apoi sa o luam din nou de la capat. Iubind.

Cele cinci etape ale durerii au fost aduse initial in centrul atentiei de Elisabeth Kubler-Ross, in cartea sa “On Death and Dying”. Cele cinci etape sunt generale si chiar daca in cartea sa psihologul facea referire la durerea cauzata de pierderea fizica a unei persoane dragi, ele poti fi aplicabile si durerii cauzate de o despartire (divort, ruperea unei relatii, parasirea de catre persoana iubita, etc). Deces, despartire, divort sau orice alta pierdere… cele cinci etape ale suferintei raman aceleasi… Cunoscand cele cinci etape, poti invata cum sa supravietuiesti durerii cauzate de despartirea de persoana iubita:

NEGAREA– Stadiul “Nu, nu eu...”

Negarea este primul val care insoteste durerea unei despartiri. In acest stadiu, lumea devine imensa, grea, coplesitoare, mai mult decat putem duce. Viata devine inabusitoare, fara logica si rost. Viitorul pare difuz, acoperit total de trecut. In afara de durere nu mai simtim nimic. Sau simtim. O amortire. O amortire placuta in care, din cand in cand, aruncam unele intrebari: cum de putem respira… cum de ne putem trai viata fara persoana respectiva… cum si de ce am vrea sa mergem mai departe…

Fiecare zi este o batalie cu noi insine, o batalie in care marea fapta pe care o facem este aceea de a supravietui. Negand, incercam sa tinem pasul cu durerea si sa incercam sa nu o lasam sa ne copleseasca: “nu mi se intampla tocmai mie acest lucru”… Negand, incercam sa ramanem unde eram inainte de durere. Negand,ne aparam de durere. Negarea este mecanismul natural de aparare impotriva durerii coplesitoare sau a socului despartirii. Este primul pas inspre acceptarea despartirii. Negand, refuzam constient sau inconstient sa acceptam ceea ce ni se intampla/ ni s-a intamplat.

Mania – Stadiul “De ce tocmai mie?”

Dupa “nu eu” va urma “de ce eu?”, “de ce tocmai mie”?. Dupa negare, va urma mania. Va urma invinovatirea persoanei de care te-ai despartit, dorinta de fi chit fata de ea, dorinta de a-l trage la raspundere pentru faptul ca a iesit din viata ta, cauzandu-ti durere. Mania este doar o alta etapa care te conduce catre acceptare si vindecare. Nu-ti nega mania. Si nu fi manios pe tine pentru ca simti mania si nici nu te simti vinovat pentru mania ta. Este un sentiment absolut firesc si natural care insoteste depasirea durerii cauzate de despartire. Cu cat constientizezi mai mult existenta acestui sentiment si nu incerci sa il suprimi sau sa il negi, cu atat mai repede il vei depasi.

“Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri – mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o conexiune intre tine si ei”, se arata pe site-ul grief.com.

NEGOCIEREA – Stadiul “Eu o sa fac asta, tu o sa faci asta”

Negocierea este cea de-a treia etapa a pierderii. De multe ori dupa o despartire, multi dintre noi adreseaza fostului partener intrebarea “putem ramane prieteni?” Negocierea este o forma de a compensa durerea, de a cauta compromisuri care pot usura aceasta pierdere sau pot schimba cursul actual al lucrurilor. Este o reactie absolut fireasca la sentimentele de neputinta si deznadejde, este o incercare de a pacali durerea. Atunci cand realitatea doare, negocierea devine doar o incercare de a recastiga controlul asupra situatiei si de a capata iluzia unei sperante. Ne dorim sa credem ca nu totul este pierdut, ca inca sta in puterea noastra de a mai schimba ceva…

In negociere “ne pierdem in labirintul afirmatiilor de genul “ cum ar fi fost daca”, “doar daca”. Ne dorim ca viata noastra sa se intoarca la ceea ce a fost si vrem ca cel care a plecat din viata noastra sa revina in locul pe care l-a lasat gol. Vrem de asemenea sa ne intoarcem in timp si sa schimbam lucruri care ar fi putut fi schimbate astfel incat sa nu ajungem in aceasta situatie. Vinovatia este adesea companionul negocierii. Aceste "doar daca” ne determina ne invinovatim pe noi insine. Negociem cu durerea insasi pentru ca am face orice sa nu simtim durerea pierderii. Ramanem de aceea uneori prinsi in trecut, incercand sa negociem scaparea noastra din aceasta durere”.

DEPRESIA– Stadiul “S-a intamplat cu adevarat!”

Depresia este covarsitoare dupa o despartire, mai ales daca au existat sentimente reale investite in acea relatie. Daca este temporara si este invinsa, depresia este o reactie absolut fireasca cauzata de iesire cuiva din viata ta. Sunt mii de visuri, planuri, sperante, proiecte, care se fac praf peste noapte… nu te astepta sa te ridici imediat cu fruntea sus de la locul bataliei. Avalansa de tristete, regret, incertitudine , frustrare, tendinta de a-ti plange de mila, sentimentul de a fi pierdut, gustul amar.. toate acestea sunt normale. In acest stadiu, suferinta devina familiara, tolerabila. Esti atat de amortit incat te obisnuiesti cu durerea si ea cu tine si ajungi sa crezi ca face parte din noua ta viata. Depresia este insa pasul care precede acceptarea.

ACCEPTAREA– Stadiul “Asta este ceea ce s-a intamplat”

Acceptarea este ultimul pas spre vindecare. Dar nici acceptarea nu este usoara. Durerea nu este nici ea absenta in totalitate. Nici acum. Acum insa, spre deosebire de celelalte etape, persoana in cauza isi poate privi cu o oarecare detasare si luciditate situatia. Poate intrezari un soi de speranta, poate cauta din nou gustul vietii in alte lucruri, poate percepe aceasta despartire ca pe o etapa a vietii sale din care a avut ceva de invatat. Poate pastra in mintea si sufletul sau amintirile frumoase cu persoana respectiva, nu doar pe cele negative. Fara sa doara… Zbuciumul si autotortura interioara isi pierd din intensitate, depresia dispare si in locul ei se instaleaza calmul. Fericirea adevarata nu este insa posibila. Nu acum. Dar in curand. Acceptarea inseamna vindecare si ea lasa loc fericirii viitoare. “Exista o diferenta intre resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in mod tacut, linistit.”. se arata pe site-ul essortment.com

Dana N.

http://www.garbo.ro/

 

Divortul - un adio dureros, dar si un "bine ai venit" intr-o viata noua

 

Divortul in sine, la fel precum casatoria, nu transforma viata in ceva magic. Desi divortul legal se poate finaliza cu o mica bucata de hartie, cel emotional poate fi mai dificil de realizat. Unii oameni sunt divortati emotional chiar inainte de a se separa fizic

Conform Scalei de Stress a lui Holmes si Rahe, divortul ocupa locul al doilea intr-un top al celor mai solicitante evenimente de viata, prin multitudinea de schimbari pe care le antreneaza o astfel de situatie. Este o clasificare mai mult cu rol informativ asupra nivelului de stres asteptat in general, pentru ca fiecare individ se raporteaza intr-un mod unic la faptele de viata grupate in jurul cuvantului divort, in functie de sistemul propriu de credinte si valori, de motivatiile care-l determina sa actioneze sau sa reactioneze, de nivelul de intelegere si constientizare a propriei persoane.

“Divortul oglindeste casatoria, in sensul in care sunt reluate, reevaluate, reconsiderate motivele care au stat la baza deciziei de casatorie si raportate din nou sau poate pentru prima data la propria persoana” - Simina Munteanu, psiholog clinician Mental Health Clinic.

Atitudinile fata de divort si divortati sunt ambivalente si mult impregnate de judecatile sociale considerate universal valabile. O persoana care a divortat aude adesea afirmatii precum „Imi pare rau” sau este intrebata „Ce s-a intamplat, ce nu a mers?”, ori este chiar suspectata de inabilitatea de a intemeia o familie.

Se simte in spatele acestor comportamente un amestec difuz de sentimente contradictorii care isi au radacinile atat in propriile experiente personale (parinti care au divortat sau care ar fi trebuit sa o faca, problemele din propria casnicie), cat si in „invataturile” socio-culturale preluate si stabilite ca adevaruri fixe, de necontestat, a caror incalcare ar atrage dupa sine consecinte dramatice („casnicia este grea si trebuie dusa pana la capat, ca pe o indatorire fundamentala a fiintei umane”, „divortul este un pacat”, „cei care divorteaza sunt oameni slabi care cedeaza in fata greutatilor vietii si fug de responsabilitati” etc). Cu toate schimbarile pe care le traieste societatea actuala, divortul ramane un fapt inedit, privit ca o ruptura nefireasca, ceea ce ingreuneaza mult sarcina persoanei care il traieste.

Divortul = o incheiere, dar si un inceput pentru un nou drum

Nu este surprinzator faptul ca in acest context apar si comportamente reactive vizavi de constrangerile si presiunile sociale si multe casnicii sunt incheiate in mare graba, ca o revolta pe care persoana o simte fata de normele sociale si asteptarile celor din jur de a se conforma acestora si de a-si anula propria individualitate.

Se constata adesea ca motivatiile nu au fost trecute prin filtrul personal profund, ci mai degraba au fost preluate pe nedigerate din mediul social inconjurator, ori ca nu mai corespund cu ceea ce este persoana in prezent. Intemeierea unei familii prin casatorie este un obiectiv vazut ca fiind calea sigura spre implinire, fericire, stabilitate, evolutie, crestere personala, profesionala, financiara, integrare, crestere si validare sociala si morala. Un fel de inversare a parcursului firesc al lucrurilor: te casatoresti ca sa devii om si sa intri in randul lumii, pe cand lucrurile stau exact invers, devii om, in sensul in care te cunosti si iti asumi responsabilitatea pentru propria crestere si abia apoi urmeaza decizia drumului de parcurs impreuna.

Cand prezentul aduce ideea divortului in prim-plan nu este un fapt de ignorat. Daca a venit o data, cu siguranta se va intoarce. Nu inseamna ca trebuie pusa in practica, ci este necesar sa fie analizat contextul individual si cel relational in care aceasta posibilitate a prins viata. Orice casnicie are astfel de momente si trecerea lor sub tacere nu este o solutie buna pe termen lung, desi este cea mai folosita. Impasul se cere a fi recunoscut si discutat si intrucat problema a aparut intr-un sistem format din doua persoane, caile de rezolvare sunt atat proprii, cat si comune, insa nu separate, ci interconectate.

Divortul in sine, la fel precum casatoria, nu transforma viata in ceva magic. Desi divortul legal se poate finaliza cu o mica bucata de hartie, cel emotional poate fi mai dificil de realizat. Unii oameni sunt divortati emotional chiar inainte de a se separa fizic. Altora le poate lua ani pana sa se simta deconectati cu adevarat. Deconectarea aduce eliberarea atat de sentimentele pozitive, cat si de cele negative si plaseaza trairile intre limitele indiferentei si ale grijii ocazionale.

Redescoperirea de sine nu se produce peste noapte. Pe unii ii entuziasmeaza abundenta de posibilitati, pe altii ii sperie. Majoritatea alterneaza intre aceste doua posibilitati pana cand zilele de speranta si entuziasm incep incet sa le depaseasca ca numar pe cele de teama si panica. Singuratatea poate oferi oportunitati pentru autoreflectie: care sunt factorii care au contribuit la incheierea casniciei? Ce anume imi doresc de la o relatie serioasa? Ce schimbari trebuie sa fac pentru a avea relatia pe care mi-o doresc? De ce fel de partener am nevoie pentru a avea o astfel de relatie? Ce pot face in legatura cu limitarile si lipsurile pe care le am pentru a le transforma in puncte tari si resurse?

n final, divortul se poate desfasura in colaborare sau in conflict, in functie de modul in care au fost parcurse aceste etape si disponibilitatea ambilor de a desfasura ulterior o coparentalitate sanatoasa. Copiii au nevoie sa fie protejati de emotiile distructive, nu de adevarul a ceea ce se petrece intre parinti. Mesajul pe care au nevoie sa il primeasca este acela ca parintii divorteaza intre ei, si nu de copii.

Reactiile lor pot fi diverse, de la negare la furie si incercari de a restabili forma initiala a familiei. Adesea copiii pot prezenta semne de regres scolar sau dezechilibru emotional, situatie in care se recomanda solicitarea unui suport psihologic de specialitate.

Divortul nu contine in sine doar o incheiere, ci si un inceput pentru un nou drum.

Autor: Simina Munteanu, psiholog clinician Mental Health Clinic (centru de sanatate si dezvoltare mintala)

http://www.garbo.ro/

 

Timpul sa plec

 

Mi-am dorit o mare iubire.

„Abia mi-am gasit aici locul si niste brate in care bineinteles ca mi-am facut cuib, si deja trebuie sa-mi iau ramas bun. (LILIANA POPA)”

Stiti replica aceea celebra: „AI GRIJA CE-TI DORESTI!” ?! A naiba de reala, cum e clipa aia in care te trezesti in bratele iubitului tau, ii spui TE IUBESC si el iti raspunde simplu: „Si eu iubesc. Dar pe altcineva!”

Ti-ai smulge parul din cap, te-ai arunca in mare, ti-ai asfixia iubirea, te-ai vinde, ti-ai ucide visele, te-ai sinucide daca nu ai sti ca.... vine o zi cand totul va trece.

Si vor veni altele in locul lor.

Si-atunci te incalti cu papucii aia vechi ai puterii de a mai urca o treapta, chiar daca iti sangereaza picioarele, iti sunt oasele zdrobite si iti curge din sufletul un sange a carui culoare nu se afla in corola.
Mi-am dorit o mare iubire. Una atat de mare, incat sa fie lasata mostenire pe foi de papyrus, scrisa cu cerneala de lacrimi intre pauze de dragoste si lacrimi. De fericire amestecata cu durere surda. Aceea care nu aude oricate aparate performante i-ai cumpara.

Mi-am dorit ceva atat de complicat si de adanc inradacinat, incat sa fie Alfa si Omega-ul iubirii. Al Puterii si al Luptei pentru supravietuire.

Mi-am dorit sa mai iubesc o data, cu pretul celei mai mari suferinte din lume. Si de-a fi sa ma sfasii, sa ma tai in bucati si sa ma tarasc precum un peste pe uscat, cel putin sa mai simt fiorii aceia, dorul nespus, pierderea in nefiresc, preaplinul implinirii din ochii lui.

Am rugat divinitatea sa-mi scoata in cale barbatul in bratele caruia sa ma cuibaresc si sa ma umplu de dragoste, sa ma satur din vorbele lui, sa mi se scada orele de somn si rezultatul sa fie cu plus. Si nimeni sa nu inteleaga cum de mai traiesc. Prin ce miracol supravietuiesc. Si sa mai pot doar arata firav cu degetul spre minunea care ma tine in viata. Adica spre el.

Sa se uite cu totii la el ca un un Isus care mie mi-a luat lepra atingandu-ma doar cu o privire, sa il doreasca toate si numai eu sa il pot avea. Clipa de clipa, centimentru cu centimetru.

Sa fiu Eu si doar Eu si sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt de o mie de ori mai mult decat pentru ceea ce as fi putut fi.

Sa ma accepte asa cum pasesc, asa cum zambesc, asa cum scotocesc, asa cum palavragesc, asa cum deschid si inchid usi in urma, cum las hainele imprastiate, cum uit sa pun reminder-ul, cum fac dragoste cu el din dragoste, nu din Muntele lui Venus.

M-am rugat sa stiu sa-i deschid usa inimii, apoi sa-i pot intra in sange si sa fiu eu cea care il tine in viata. Nu din egoism, ci din dragoste de vesnicie.

Mi-am dorit dragostea careia sa nu trebuiasca sa ii contorizez timpul, careia sa nu ii dau cheia apartamentului meu si sa ii spun scurt: las-o in cutia postala cand pleci.

Mi-am dorit o parte de Rai si-o parte de Iad traita intre cearsafurile patate de trupurile noastre din care a curs, pana la ultima picatura, dragostea adevarata.

Mi-am implinit dorinta si-am cules cele mai frumoase roade. Ale unei dumnezeiri pe care nu as putea vreodata sa o vand. Am avut parte de acea dragoste pe care am visat-o altfel decat citind-o in carti sau privind-o in telenovele.

Ci acea dragoste pe care mi-am pictat-o in culoarea inimii mele.

Mi-am facut cuib in bratele omului despre care toti au spus ca a inselat atatea, ca a lasat in urma lui lacrimi si suflete frante, care a ucis femeile cu neputerea lui de a pleca la timp din alte asternuturi si a se aseza pentru totdeauna in ale VOASTRE.

Am privit ochii despre care toti spuneau ca sunt inselatori, ca spun ceea ce vrea fiecare femeie sa auda, ca se inchid pentru ca el de fapt saruta prin mine, buzele celeilalte. Cea „inca una” din prezent sau celelalte din trecut, pe care inca le mai iubeste.

Am ascultat vorbele pe care toti au spus siguri pe ei ca le spune tuturor, ca le invata pe de rost, ca la scoala si ca le stie atat de bine, incat mereu va primi nota maxima.

Caci as alege victime dintre femeile care sunt in cele mai dramatice clipe din viata lor. Si-atunci profita. Acolo e locul lui.

Am stat langa barbatul despre care toti spuneau ca va pleca si se va intoarce frecvent, pentru ca locul lui nu este langa mine, ci langa o femeie care valoreaza- pentru el- cat 1000 ca mine. Ca desi sta langa mine, gandul ii este la celelalte, pe care le minte la fel de frumos ca le iubeste. Ca le doreste, ca nu le-a uitat.

Am zburat cu barbatul care nu mi-a cumparat bilet, nu mi-a daruit copii si nu mi-a pus pe deget o verigheta. Nu a facut totul pentru mine si nu a uns balamalele mandriei mele cu sintagma „doar al tau”.

M-am imbracat intr-o zi ca o cersetoare si am stat la usa inimii lui. Sa vad daca mi-ar da un banut de n-ar sti cine sunt. Dar n-am avut curajul sa raman pana iese din casa. Mi-a fost teama ca se va opri. Sau ca va pleca nepasator.

Da, de ambele mi-a fost teama.

Caci de se oprea ar fi durut ca ofera oricui. Si de ar fi plecat, ar fi durut indiferenta.
Am decis sa ma cuibaresc la pieptul lui Eu, chiar daca or avea dreptate toti cei care spun ca asa isi spun si altele.

Si m-am cuibarit, spunandu-mi cu lacrimile siroind:

„Trebuie sa invatam sa lasam, ca sa putem merge mai departe.”

Caci stiu ca intr-o zi va trebui sa las. Locul meu alteia.

Definitiv.

material scris de Monica Berceanu

http://www.kudika.ro/

 

Uita-ma, dar uite-ma.

 

Dupa un timp am invatat ca, de fapt, in tot timpul asta, nu vroiam sa uit. Cum sa uiti pe cineva pe care stii ca trebuie sa-l uiti, dar ti-e teama ca, uitand, sa nu pierzi astfel tot ce-a mai ramas de la acea persoana, adica amintirile?

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, ne-a permis sa preluam de pe blogul sau un articol emotionant care ne-a placut in mod deosebit si pe care vi-l impartasim si voua:

Uita-ma, dar uite-ma.

Am incercat s-o uit litera cu litera. Am spus multe nume noi in gand, sperand ca e ca atunci cand tu vrei sa numeri ceva si daca cineva iti spune o cifra in timpul asta, te incurci si uiti unde ai ramas. Numai ca numele ei nu era format din litere, ci era ca un cuvant pe care n-ai cum sa-l scoti din dictionar. Si nici din memorie sau suflet. Este ca numele unei zile din calendar. Al unei zile care vine in fiecare zi.

Am privit cat mai multe chipuri noi doar pentru a-l face sa se piarda in multimea lor, pe cel mai important. Numai ca acel chip nu era in aceeasi „camera” cu celelalte, care erau doar pe holul de la intrare spre sufletul meu si atunci era in siguranta, n-avea cum sa fie sters. Statea dupa „usa” si-mi zambea. Dar acum n-o mai facea asa frumos cum stiam eu, era un zambet nou, care-mi spunea „n-ai cum si nici nu vrei”. Am mirosit rafturi intregi de parfumuri picurate pe gaturi vulnerabile, doar ca sa uit parfumul care n-avea pret sau termen de expirare. Si cu cat miroseam mai multe, intelegeam ca parfumul ei si cu nasul meu au ajuns la o intelegere tacita la prima lor intalnire. Asa ca acum, nasul meu, nu mai miroase arome sa imi spuna instant ce sunt ele, ci imi spune doar ca nicio aroma nu mai este a ei.

Am atins sute de centimetri de piele si-am strans intre degete multe maini si parti de trupuri cucerite prea usor, pana am incercat sa-mi schimb amprementele degetelor si astfel sa nu mai am degetele care o atingeau pe ea. Si cu cat faceam asta mai des intelegeam ca degeaba as fi schimbat ceva, pentru ca ea se afla sub pielea mea, de cealalta parte a amprentelor mele…

Am…intirea ei a devenit o parte din organismul meu. Influenteaza celelalte functii ale vietii, are nevoile lui, reactiile lui. Dar asta este bine pentru ca nu ii mai simt prezenta decat atunci cand il lovesc fara sa vreau. Ca atunci cand dai, din greseala, cu piciorul in marginea patului sau cu mana in marginea mesei si te doare putin. N-o sa-mi tai nici mana si nici piciorul doar pentru atat. Desi, mai demult, ar fi durut mai putin asta decat transpalantul care s-a facut in corpul meu, fara sa semnez nicaieri ca as fi de acord cu asta si, astfel, m-am trezit intr-o zi, la pranz, cu cineva care sta in tot corpul meu. Nu se vede la nicio radiografie, nu are loc in retete stampilate si nici nu poate fi operat. Asa ca a trebuit sa ma obisnuiesc sa traiesc cu noul meu corp si vechiul meu suflet.

Dupa un timp am invatat ca, de fapt, in tot timpul asta, nu vroiam sa uit. Cum sa uiti pe cineva pe care stii ca trebuie sa-l uiti, dar ti-e teama ca, uitand, sa nu pierzi astfel tot ce-a mai ramas de la acea persoana, adica amintirile? De cele mai multe ori, intalnesti pe cineva si uiti de tine, spunand ca te-ai regasit. Cand toata fericirea se transforma in cea mai mare durere si vrei sa uiti acea persoana, spui ca vrei sa te regasesti. Tot pe tine insuti/insati. Deci, de fapt, noi mereu suntem in cautarea noastra, mereu cautam sa ne regasim. Doar ca uitam tocmai asta. Ca ne cunoastem si ca ne regasim prin ceilalti. Ca ei devin noi organe ale corpului nostru si se plimba de bunavoie prin noi ca sa ne ghideze. Ne arata drumul spre noi insine.

Mie nu-mi place sa uit. Nu vreau sa uit oameni sau perioade din viata mea doar pentru ca ce-a fost frumos odata a devenit, candva, cel mai rau. Daca pot sa ma regasesc si sa gasesc o alta fericire, construita pe ruinele unei alte iubiri, voi sti mai bine cum sa o construiesc pe urmatoarea, cu ziduri mai puternice. Ce este cel mai greu sa uiti este cum ai tu nevoie de acel om langa tine. Si asta mi-a fost cel mai greu sa uit, nu persoana in sine.

Acum, acea amintire nu mai sta intr-un organ din corpul meu, ci intr-o celula. De sange, nu de inchisoare. Este acolo, undeva, dar n-o mai simt. Se plimba prin venele mele fugarindu-se cu alte amintiri.

Dar am si uitat cat de demult se intampla asta…

Sursa:cornelilie.ro

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/13875/uita-ma-dar-uite-ma.html

 

Pana cand nu te iubeam...

 

Uneori imi doresc ca ziua de maine si intamplarea sa mi te aduca in calea mea. Apoi imi blestem gandul pacatos. Uneori as vrea sa pot sa sterg din minte niste numere familiare care formeaza un strain si ciudat numar de telefon. Uneori as vrea sa o luam inapoi de la inceput si sa terminam frumos asa cum nu am inceput.

De cele mai multe ori anii, zilele, orele, secundele, oamenii, munca, pasiunea, oboseala, alergatura, sensul, soarele, florile, oamenii, toti, toate... sunt acolo unde trebuie sa fie, facand ceea ce trebuie sa faca, prinzandu-te intr-un cerc al vietii pentru care bucuroasa si recunoscatoare. De cele mai multe ori timpul curge, ticaie si trece corespunzator, luand cu el tot ceea ce este amar si sfarsit, spaland singuratatea, uitand raul si iubind din nou. De cele mai multe ori fericirea zilnica se soarbe dintr-un gest mic. De cele mai multe ori pasiunea se extrage si din cele mai lucide imbratisari. De cele mai multe ori iubirile nu sunt condamnari la moarte, luate pe furis, in mare taina. De cele mai multe ori, iubirile atrag alte iubiri, nu despart... De cele mai multe ori iubirile nu isi iau adio…

Uneori insa, durerea se contopeste cu amintirea, cu dorul. Se confunda cu o pereche de ochi caprui care radeau tacut, cu o pereche de buze care radeau zgomotos, cu o pereche de blugi aruncati pe un fotoliu, cu o cheie pe care n-ai rasucit-o la timp, cu o usa care s-a trantit singura inchizandu-se gresit si… e tot acolo, pe zi ce trece mai debila, dar la fel de dornica sa te lase fara suflare... In mod cert vrei sa treaca cat mai repede… nu e niciodata binevenita. Nici ea nu te vrea, nici tu nu o vrei. Indiscret si fara mila, nu va vreti una pe alta. Ea recidiveaza, tu revii obsesiv. Uneori timpul nu picura amnezie, picura cel mult uitare, iar uitarea se face selectiv, obositor de subiectiv, repetand un scenariu absurd... Uneori chiar nu poti sa spui ca ti-ai inchis toata ranchiuna, resentimentele, dorul, cuvintele nespuse intr-o groapa pe care ai acoperit-o pentru totdeauna cu pamant. Rana supureaza. Uneori ti-ai da jumatate din tot ce a fost sublim ca sa... pentru ca... uneori nici tu nu stii de ce. Uneori ceea ce vrei tu sa anihilezi... nu vrea nici macar sa dispara... nu te lasa nici pe tine sa traiesti.

Uneori se face ca te asteapta pe partea dreapta rece a patului si iti zambeste cald. Uneori chiar ai vrea sa ii adresezi vreo cateva cuvinte, dar mor pe buze inainte sa se napusteasca afara. Uneori parca prea ratacesti si niciun drum nu mai duce spre casa, nici o pereche de brate, patimase, arzatoare sau afectuoase, linistite nu te mai fac sa te simti ca acasa. Uneori ti se pare ca e prea multa melodrama, prea mult patetism, prea multa telenovela, ca realitatea nu trebuie sa fie asa. Te scuturi de ele cu mai mult necaz decat un pom in floare suparat ca nu-si doreste florile. Uneori il vezi parca nefericit si inconjurat de aburi de tristete si iti imaginezi (si ai vrea - Doamne, cat de mincinos si interzis ai vrea) ca nimeni altcineva sa nu il poata face fericit… Dar daca… poate? Si atunci fiori care ustura si usuca traverseaza de-a lungul si de-a latul bucati de carne vie si de suflet…

Uneori insa as vrea sa ma intorc acolo ca sa pot sa sterg, sa sterg tot ce nu ma lasa acum sa uit. Uneori as vrea sa vina ploaia si sa spele tot ce a fost urat. Uneori tot ma intreb cine sau ce ar mai putea sa-mi fie salvare. Uneori as vrea sa vina soarele sa lumineze tot ce a fost frumos. Uneori as vrea sa vina ceata sa nu mai imi aminteasca nimic. Uneori imi doresc ca ziua de maine si intamplarea sa mi te aduca in calea mea. Imediat imi blestem gandul pacatos. Uneori as vrea sa pot sa sterg din minte niste numere familiare care formeaza un strain si ciudat numar de telefon. Uneori as vrea sa o luam inapoi de la inceput si sa terminam frumos de data aceasta, trasand cu creionul un cuprins mai plastic, mai putin trist.

Uneori imi vine sa ma dau jos din vise si sa le sugrum asa cum ma sugruma si ele pe mine. Uneori as vrea sa fi spart eu cana de la tine si sa nu fi alunecat intamplator, sfidandu-ma, facand pe plac gravitatiei, prefigurand tradarea si sfarsitul. Uneori imi cer sufletul inapoi si primesc un raspuns doar pe jumatate. Uneori imi cer iubirea, imi invoc puterea de a mai iubi si primesc cu sfasiere o confirmare cruda. Uneori imi vreau visurile inapoi si nu ma pot abtine sa nu-l condamn pe hotul care-a fugit de mana cu toate visurile mele. Uneori imi vine sa sparg oglinda pentru ca e mincinoasa si in luciul ei se reflecta 2 in loc de 1. Uneori e imposibil sa treci nepasator pe langa amintiri fara sa intorci capul. Uneori pare imposibil.

Dar de cele mai multe ori ma intorc din rataciri ca sa imi tip ca m-am intors. De cele mai multe ori refuz sa fac pe plac sufletului care numeroteaza mai mult ca mintea si ca trupul tot ce a simtit, tot ce l-a facut fericit si tot ce l-a lovit. De cele mai multe ori ma sfidez, te sfidez si imi arunc pe fata si in ochi - nici eu nu stiu de unde - un aer, o putere care imi strange toate dorintele si sperantele laolalta, soptindu-mi ca nu am obosit. De cele mai multe ori predic mortilor lectia mea de viata. De cele mai multe ori, durerea trece mai repede decat a trecut iubirea. De cele mai multe ori, rup lanturile care nu vor sa se franga. Si fac ceea ce nu am stiut niciodata: astept. Astept de cele mai multe ori... Pana cand picioarele nu mai tremura, pana cand vocea poate sa spuna tare un nume fara sa trupul sa tresalte pe dinauntru. Pana cand ultima suflare imi invinge unica bruma de vointa. Pana cand ma transform intr-un alt miracol si ma dezleg de trecut, lasand loc pentru un miracol viitor. Pana cand nu te mai iubeam..

Dana Negoita

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/3176/Pana-cand-nu-te-iubeam.html

 

Reconstructia relatiei de cuplu

In vederea acestei reconstructii, trebuie sa trecem prin patru etape: in primul rand, sa intelegem de ce am fost inselate, sa facem niste schimbari in relatia de cuplu (renegocierea relatiei), sa invatam sa iertam cu adevarat, sa ne recapatam increderea in celalalt.

Increderea... Ea este unul dintre ingredientele esentiale intr-o relatie. Putem fi compatibili in pat, putem avea aceleasi teluri, vise si dorinte, “Dar fara incredere, toate acestea inseamna nimic”. Multi dintre noi gandim si simtim astfel.

Uneori viata ne supune la mari incercari peste care unii trecem, altii renuntam, devenim adesea mai puternici, mai intelepti. Sunt experiente de viata din care unii invatam, altii facem compromisuri sau alegem cum vrem sa fie viata noastra. In cazul unora, increderea acordata altor persoane nu este un lucru greu de realizat. Adesea increderea este perceputa ca o investitie in celalalt.

Fiecare mariaj are momentele sale de vulnerabilitate, mai ales în trecerea de la o etapa de dezvoltare la alta cand asa cunoscuta ordine de zi sufera rasturnari. Sunt asa numitele tranzitii, de exemplu tranzitia de la etapa cuplului necasatorit la cea de cuplu casatorit, sau tranzitia de la cuplul casatorit fara copii, la cuplul cu copii mici.

Alte tranzitii care vulnerabilizeaza cuplul marital pot fi: instrainarea unuia de celalat, infidelitatea partenerului, intrarea copiilor la scoala, adolescenta, plecarea copiilor de acasa sau cuibul gol, pensionarea. Dupa cum se vede, din momentul în care apar copiii, cei doi parteneri mai au un nou rol care le capaciteaza o mare parte din resurse si concureaza cu cel de sot/sotie, rolul de parinte. Efortul de permanenta împrospatare si întarire a vietii maritale este concurat de rolurile parentale care ofera multe bucurii si chiar tentatia de a investi exclusiv în ele. Si, astfel, se ajunge în situatia în care cei doi devin parinti si uita sau cred ca nu mai au timp pentru a fi sot si sotie.

In fiecare dintre tranzitiile sus mentionate cuplul este solicitat mai mult decât de obicei iar daca relatia dintre cei doi nu este tocmai solida, cu un puternic filon de respect, încredere si intimitate, exact atunci creste probabilitatea aparitiei unei aventuri extraconjugale (atentie, nu este obligatoriu la toate cuplurile, dar este probabil), sau creste frecventa conflictelor maritale dintr-o mare varietate de motive, toate fiind un pretext de a descarca tensiunea depasirii tranzitiei.

In cazul instrainarii in cuplu…a infidelitatii…

Dupa socul initial, oricat de puternic ar fi, vine un moment in care trebuie sa luam o decizie – ramanem impreuna sau ne despartim. Exista destul de putine persoane care ar putea trece mai mult sau mai putin usor peste tradare. Majoritatea nici nu iau in considerare varianta de a ramane impreuna. Insa, daca stam bine sa ne gandim, alegerea de a-i mai acorda o sansa cere mult curaj si o frantura de incredere ramasa ascunsa in adancurile inimii.

Este important adesea sa ne concentram atentia asupra manierei alese de recuperare si permanenta regenerare a ceea ce inseamna pentru noi relatie de cuplu: barbat- femeie, sot- sotie. Cand simtim ca increderea ne-a fost inselata si totusi luam hotararea de a mai acorda o noua sansa relatiei de cuplu, principalul motor poate fi iubirea fata de partener, ideea de familie unita, ideea ca este important pentru copil sa aiba si mama si tata.

Inainte de a lua o decizie, se impune sa raspundem cu sinceritate la cateva intrebari:
- Are relatia aceasta un viitor?
- De fapt, vreau sa am un viitor alaturi de un om care m-a inselat?
- Mai pot avea vreodata incredere in omul acesta?...
- Este aceasta o decizie corecta pentru mine?

Daca am hotarat ca avem destule motive pentru a ramane impreuna, daca credem ca este posibil sa ne recastige din nou dragostea si increderea, atunci este de preferat sa incepem sa lucram la reconstructia relatiei. Este importanta aceasta etapa!

Daca alegem sa uitam si sa mergem inainte, adesea poate fi o solutie usoara de moment, dar cu un rateu pe termen lung. Cu timpul ajungem sa realizam ca nu este suficient doar sa uitam si sa ne ambitionam sa mergem mai departe.

In vederea acestei reconstructii, trebuie sa trecem prin patru etape, dupa cum au constatat psihologii: in primul rand, sa intelegem de ce am fost inselate, sa facem niste schimbari in relatia de cuplu (renegocierea relatiei), sa invatam sa iertam cu adevarat si, in fine, sa ne recapatam increderea in celalalt. Ultimii doi pasi se pot dovedi a fi unii dificili pentru multi dintre noi!

Daca nu incercam sa aflam care au fost motivele gestului sau de tradare, ne sabotam pe termen lung si adesea nu avem nici un fel de sansa in a ne reconstrui relatia. “De pilda, unii barbati casatoriti isi insala soatele din cauza ca ele nu mai au timp de ei – au dus in spinare o gospodarie, au de ingrijit copii, si atunci, omul se simte singur si abandonat si cauta consolare in alta parte”. Stiu, suna ca o scuza ieftina, dar poate fi un punct de plecare in a afla niste raspunsuri satisfacatoare la chinuitoarea intrebare: DE CE?

Odata aflat raspunsul la “de ce”-uri, este timpul pentru schimbare. Ceea ce v-a adus in punctual despartirii, inca poate sa va readuca in acelasi punct undeva candva.

Desigur ca schimbarile serioase intr-o relatie nu se pot face peste noapte, insa, daca intelegem ce anume nu merge, vom fi in stare sa operam niste schimbari. Daca aventura amoroasa s-a intamplat din cauza unor presiuni externe, precum lipsa banilor, oboseala si stresul, este utila o schimbare a stilului de viata. Daca totul s-a petrecut din cauza ca nu mai petrecem prea mult impreuna (acel timp de calitate petrecut impreuna ca barbat si femeie), readucem pe prim plan interesele comune, hobby-uri, activitati in care san e implicam deopotriva. Reaprinderea sentimentului de placere de a fi unul in preajma celuilalt!

De asemenea este posibil ca, imediat dupa aflarea vestii infidelitatii., sa crezi ca nu vei mai fi niciodata in stare sa il ierti sau sa isi faca loc in suflet un sarpe al carui mesaj este ca, daca il ierti, el/ea se va simti indreptatit/a sa calce stramb inca o data si inca o data… la nesfarsit. Este oare tradarea este ca un drog – cand i-ai prins gustul, esti tentat sa repeti greseala la nesfarsit? Totusi, daca vom continua sa il acuzam si sa il pedepsim zi de zi, intr-un traziu, i se va acri si va pleca. Gandirea pozitiva este cea mai eficienta metoda de a ierta.

Vom putea trece peste acest moment daca luam in considerare partile bune ale relatiei noastre, daca suntem sincere cu voi insine si recunoastem ca am jucat si noi un rol, oricat de neinsemnat ar fi, in toata afacerea asta. Constientizand acest lucru, putem indrepta lucrurile, putem face mai mult din ceea ce tine de noi in acea relatie. Astfel cand viata ne-ar readuce intr-un acelasi punct, decizia ar fi una mai simplu de luat, vom fi mai impacate/te ca am facut mai tot din ceea ce tinea de noi ca acea relatie sa continue. Este important sa ne mentinem acel respect si stima de sine pentru a fi mai puternici, mai prezenti in conteztul vietii noastre personale si de cuplu.

Recastigarea increderii este un pas facut cu incetinitorul. Este firesc o perioada sa fim gelosi/ase, sa urmarim fiecare miscare a partenerului, sa nu ne mai multumeasca raspunsul “Am fost la o bere cu prietenii, dupa serviciu, de aia am intarziat putin!”. Chiar daca el se jura cu cerul si cu pamantul ca este cuminte si ca nu va mai calca stramb toata viata, ne va fi destul de greu sa-l credem o buna perioada de timp. Si asta pentru ca increderea nu se recastiga dintr-o data. Este nevoie de efort din partea ambelor parti. Si el/ea trebuie incurajat din cand in cand. Este util sa ii aratam cat suntem de multumite atunci cand vine acasa la ora stabilita sau cand ne da telefoane peste zi. Abia cand impreuna va veti simti bine si veti scapa de sentimentul de vinovatie, puteti spune cu mana pe inima ca relatia merge, din nou, pe fagasul normal. Pana atunci este o lupta intre amintirea tradarii si dorinta de a avea din nou incredere ca totul este bine si ca aveti un viitor impreuna!

Se spune ca odata ce ai cladit ceva si l-ai distrus, chiar daca il reconstruiesti, acel lucru nu va mai fi ca inainte. Depinde de noi si de cel de langa, adica de partener, daca mai exista un viitor impreuna. Este de preferat sa nu ne agatam de nevoia ca lucrurile sa fie ca inainte. Adesea tocmai acel inainte te-a adus, v-a adus in acest impas!

Reconstructia unei relatii si recastigarea increderii se poate dovedi a fi un drum dificil, greoi pe care daca alegem sa pornim este bines a ne inarmam cu rabdare, inteleciune, sinceritate, iubire de sine si de celalalt! Este un drum mai scurt pentru unii, mai lung pentru altii. Important este sa stim ca putem alege sa nu fim singuri pe acest drum, ca exista oameni ca mine, ca tine care iti pot veni un ajutor: consilierul marital sau de cuplu.

Institut: www.terapiam.ro

Sursa: Psiholife.ro

http://www.garbo.ro/articol/Psihologie/7208/Reconstructia-relatiei-de-cuplu.html

 

Poveste urata de septembrie

 

Pastrati si intretineti iubirea si nu lasati sa plece asa usor ceea ce vine atat de greu in viata!

Nu era o seara de mai cand s-au cunoscut. Povestea incepe totusi frumos. Dureaza ceva timp ca orice poveste. Cred ca era in miez de toamna. In plina zi. Nu, nu, nu era deloc racoare. Era frig. Nu adia vantul. Sufla zdravan, asa cum sufla iarna. Povestea incepe cu un el frumos si cu o ea frumoasa. Amandoi perfecti. Sentimentele lor sunt ca lebada din poveste, doar ca de data aceasta pluteste gratios pe apele unei vieti reale.

Povestea lor e alba, pura, frumoasa, de neatins, de uitat la ea, de invidiat, de admirat, de tras invataminte din ea. Cei doi se plac mai mult decat isi spun si se considera perfecti asa imperfecti cum sunt. Unul cu maini calde, unul cu maini reci, unul cu suflet trist, celalalt cu suflet deschis, unul visator si temerar, celalalt matur si resemnat. Unul pana la genunchi intrat in cariera, celalalt abia intrand in apa, atat cat sa se ude putin, dar vrand ca apa sa-i treaca dincolo de genunchi. S-au prins de maini, s-au tinut bine de suflete si si-au jurat unul altuia sa-si tina de bine si de urat. Un test eficient de compatibilitate le-ar demonstra in 10 minute ca sunt facuti unul pentru altul. Lor nu le-a trebuit mai mult de 10 secunde.

S-au admirat atunci cand s-au intalnit pe o margine de lac arhipopulat cu alte lebede frumoase si cu multe ratuste urate. Au privit amandoi cu ochi galesi cat de tulbure, frumoasa si inselatoare poate sa fie apa. Cu timpul, s-au umflat in pene cand au vazut ca se detaseaza net de celelalte perechi. Cum spuneam... amandoi fantastic de frumos. Se vad frumos. Se uita cu uimire unul la altul de parca nu le vine a crede ca s-au gasit. Se privesc dindarat de cuvinte, isi zambesc cu intelegere de parca s-ar fi asteptat o viata. Unul intra nebuneste in viata celuilalt, celalalt intra cuminte si firesc in viata unuia. Nu totul sirop, zahar cu apa sau miere cu dulceata, dar lin, senin si neasteptat ca frigul crunt in luna lui septembrie. Cu scop de trezire la viata, de impartasire si daruire. Ireal de adevarat asa cum numai o data in toate vietile tale de pe pamant ti se poate intampla.

De fiecare data cand se intalneau se crea o stare ciudata si inexplicabila de bine. Starea permanenta care ii unea. Se gandesc chiar ca ar minunat ca starea asta sa se prelungeasca o viata intreaga. Si incep si incearca si insista cu incercarile. Isi impart aleatoriu visurile: unul mie, unul tie. Se diseaca planurile de viitor: asta da, asta nu... Cu timpul, cu zilele, cu lunile, cu ocheade aruncate in jur, devin mandri si ingamfati de ceea ce exista intre ei. Nu mai apreciaza ceea ce au, ci apreciaza prea mult ceea ce nu au. Devin ingamfati de sentimentele lor si considera ca singure, de bunavoie, fara efort, fara vointa, or sa le stea alaturi o mie de ani. Dar fiecare sentiment in parte s-a simtit neglijat. Intr-o zi, toate odata si-au luat bagajele si au plecat. Si iubirea, si admiratia, si respectul, si promisiunile, si flacara, si scanteia, si jarul, caldura... tot... toate au cazut in boala irecuperabila a trecutului. Cuminti si intelegatoare, s-au strans frumos de mana si au pornit agale pe apa sambetei.

Evident ca nu a existat niciun vinovat mai mare decat altul, ca cei doi si-au asumat frateste vina. Azi asa, maine asa, pana cand cu dat din umeri, nepasare si neimplicare, iubirea lor ca lebada a devenit ratusca cea urata. Nimeni nu a mai stiu cum sa o faca sa-si capete increderea in sine. A devenit slaba, anemica si trista, abia tarandu-si zilele in existenta cotidiana. Nimeni nu a mai vrut-o. Toti o compatimeau si o priveau cum sta singura si isi plange de mila. Nu vreau sa va spun deznodamantul idilei de septembrie, dar vreau sa ma asigur ca ati priceput morala: luptati si tineti cu dintii la ceea ce aveti. Pastrati si intretineti iubirea si nu lasati sa plece asa usor ceea ce vine atat de greu in viata! Nu sugrumati cu propriile maini iubirea! Lasati-i sansa de a nu se transforma in cea mai urata poveste de viata!

Dana Negoita

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/2555/Poveste-urata-de-septembrie.html