Celibatarii sunt egoisti?

„Esti singura pentru ca nu vrei sa faci loc nimanui in viata ta“ – repros ca un refren, auzit aproape constant. Oare ce ne impiedica sa fim deschise in fata iubirii?

Are micile ei ritualuri, obiceiuri impamantenite, la care nu vrea sa renunte. De doi ani, L., 30 de ani, este singura si fericita. „Imi place ca pot sa fac ce vreau, cand vreau. Imi aleg destinatiile de vacantasingura, fara negocieri sau compromisuri, nu este nevoie sa anunt pe nimeni ca mai raman cu prietenele la cafea inca doua ore, nu suport sforaieli sau meciuri interminabile de fotbal. Cu toate astea, chiar daca ma simt extrem de bine in situatia actuala, nu pot sa nu ma intreb cum voi putea sa imi impart timpul si viata cu un viitor partener?“

Aflati in plina dezvoltare, acesti oameni se indoiesc de faptul ca este normal sa se simta bine in pielea lor, ca si cand celibatul ascunde vreo patologie ori incapacitate de a te gandi la altceva decat la tine, iar cuplul este dovada suprema de altruism. Sa fim seriosi: cu siguranta, fiecare dintre noi cunoaste cupluri de un egoism feroce sau celibatari curiosi, deschisi si prietenosi.

Pentru M., 39 de ani, care niciodata nu a avut o relatie serioasa, egoism inseamna sa te folosesti de o partenera pentru a-ti satisface propriile nevoi ori, prin ea, sa-ti adormi teama de sin­gu­ratate. „Atunci cand va fi timpul, vreau o partenera reala, nu o vesta de salvare.“ De aceea, acum, este in terapie, ca sa isi rezolve toate problemele, si in viitor sa traiasca intr-un cuplu autentic si sanatos.

L. vede lucrurile altfel: „Sincera sa fiu, prefer sa raman acasa ori sa ma vad cu prietenii, decat sa ma trezesc frustrata si cu increderea in mine stirbita dupa o intalnire chinuita. Poate nici nu ma place sau nu este ce caut eu“. Asadar, L. prefera siguranta, chiar cu riscul de a nu cunoaste un potential iubit. Sa stii unde trebuie investita energia psihica, cu ce risc si cu ce profit.

Atata vreme cat celibatul ne linisteste, nu este nimic rau in a avea grija de sine. Din contra, este un egocentrism fructuos. Un moment de introspectie si (re)definire a sinelui ce trebuie savurat, cand ne putem analiza trecutul, astfel incat sa nu repetam la nesfarsit aceleasi greseli, cand putem face bilantul dorintelor si nevoilor noastre. Este foarte impor­tant sa ne cunoastem mai bine pe noi, inclusiv din punctul de vedere al unei relatii viitoare.

Uneori, celibatul este necesar dupa o despartire, desi nu exis­ta reguli in acest sens, caci de multe ori recuperarea dupa relatie se face chiar in timpul povestii de iubire demult stinse. De aceea, nu este de mirare cand auzi ca cineva s-a indragostit la foarte putin timp dupa ce a pus punct relatiei anterioare.

Bucurii ale sinelui

Desi fiecare traieste etape de fericire, tristete, dificultati, fie singur sau in cuplu, a profita de momentele frumoase ale celibatului nu are absolut nimic de-a face cu egoismul. Pediatrul si psihanalistul Donald W. Winnicott numea savurarea singuratatii „bucurii ale sinelui, capacitate dobandita in timpul copilariei, si descoperita gratie prezentei parintilor“.

Sau, mai bine-zis, tocmai pentru ca nu erau departe de noi, stiam ca putem profita din plin de prezenta lor. Ca adulti, situatia este similara, e in regula sa fii singur/a, caci daca iti doresti opusul, poti avea oricand alaturi un prieten bun sau, de ce nu, un iubit. Asta este diferenta dintre singuratatea aleasa si cea suportata cu greu.

Exceptie fac anxiosii, care au impresia ca detin controlul asupra tuturor lucrurilor din viata lor si prefera sa se agate de ceea ce cunosc, decat sa se deschida in fata noului, perceput ca amenintator sau pur si simplu diferit. Mai ales daca ne raportam la ideologia cuplului pasional, caci acest model face trimitere, inconstient, la paradisul pierdut si idealizat al relatiei mama-bebelus.

A fi in cuplu inseamna a admite ca nu-ti poti satisface dorintele fara a trece printr-un altul, de care vei depinde si care iti va putea aduce fericire sau durere. De unde, preferinta pentru siguranta celibatului si nu pentru pericolul unei fuziuni aparent inspaimantatoare.

Cu atat mai mult, cu cat toti simtim nevoia de a controla evolutia lucrurilor In cuplu sau nu, ne abandonam, ne panicam si vrem iar sa detinem controlul. Asta, pana in ziua in care „zidurile“ pe care le-am construit singuri se transforma intr-o reala inchisoare.

„Mi-a placut intotdeauna sa fiu singura, sa savurez linistea. Paradoxul este ca, in timp ce ma simt bine, cumva constientizez ca nu sunt tocmai fericita si sufar“, marturiseste V., 29 de ani. Intrucat, atunci cand apare dorinta de doi, linistea si confortul sunt deprimante, iar acea libertate savuroasa devine absurda.

Gestionarea vietii, a timpului personal, a spatiului, fara a da socoteala nimanui, „se transforma intr-o presiune uriasa! As avea multe alte lucruri de castigat daca as avea un iubit, daca am locui impreuna“, completeaza V. U

n sentiment care ii aduce in minte vorbele prietenilor sai apropiati: „Sa stii ca este in regula ca, din cand in cand, sa mai fie si altcineva pe primul loc, nu numai tu…“. Si asa se insinueaza culpabilizarea, ca si cand a fi singur inseamna egoism sau rigiditate.

Doar ca in anumite momente este cam greu sa fim maleabili. Celibatul este un nod nevrotic de existenta atunci cand nu-l mai dorim, dar nu reusim sa facem ceva in sensul asta. Simplul gand ne da frisoane, suferintele din trecut ne-au facut tematori, anxietatea este prea mare sau, pur si simplu, nu mai stim sa traim altfel.

Primul pas spre celalalt

Iata-ne ajunsi la etapa pe care terapeutii o numesc „ajustare conservatoare“, o rutina cunoscuta pe de rost, protectoare, dar care ne inchide in noi insine. Adesea, acesta este punctul de rascruce, candcelibatarii vin la terapie. Pentru a primi sustinere in primul pas catre ideea de cuplu ori pentru a-si trata rani emotionale din trecut, care si acum le fac rau.

Fie ca este vorba despre teama de abandon, de tradare, de violenta ori de lipsa respectului de sine… Depinde, in final, de istoria personala. „Am fost singur timp de 12 ani. Imi convenea de minune. Dar totul devenea deja repetitiv, iar relatiile instabile, fara pic de substanta, nu ma mai satisfaceau. Simteam nevoia de cu totul altceva. Chiar ma plictisisem de viata care, altadata, mi se parea fabuloasa.“

Oare acesta sa fi fost declicul pentru T., 37 de ani? „Acum am o prietena careia ii acord atentie, pe care o ascult. Ma lupt cu superficialul din mine, dar stiu foarte clar ce vreau, ce vreau sa devin eu si cum sa arate viata mea. Ma mira capacitatea mea de a oferi, dar si abilitatea din trecut de a eluda orice contact ce prezenta farame de sentimente“, recunoaste el. O schimbare posibila cand acceptam sa pierdem controlul, sa acceptam riscul suferintei, dar si al tuturor beneficiilor pe care ni le aduce dezghetul emotional.

Sexul si celibatul

Viata de unul singur evident nu inseamna o existenta fara sex. Dar atentie, nu toti suntem capabili de asta! Contactul fizic poate fi perceput ca un fel de angajament si poate inspaimanta. Mai mult, unii au impresia ca astfel se purifica si vor avea o igiena emotionala impecabila, dar in realitate usa este zavorata cu doua lacate.

Mai exista si varianta din aventura in aventura, unde partenerii pasageri sunt vazuti drept, mijloace pentru calmarea pornirilor fiziologice. Ce altceva decat o radiografie foarte clara a individualismului caracteristic societatii noastre, in care celalalt este acolo doar pentru a ma servi pe mine?!

Un utilitarism care risca sa saraceasca individul mai mult decat sa il imbogateasca si sa il adanceasca si mai mult in singuratate. In final, a profita din plin de celibat inseamna, inainte de toate, a avea grija de sine. Cu aventuri sau fara.

Autor: Catalina Cristescu

http://www.psychologies.ro/