Am murit, dar sunt in viata... Cele 5 etape ale durerii de dupa despartire

 

Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim cu totii sclavii ei. Cunoscand cele cinci etape ale durerii cauzate de despartirea de persoana iubita, poti invata cum sa supravietuiesti durerii.

Fiecare reactioneaza diferit atunci cand se confrunta cu o despartire, insa atunci cand sentimentele au fost autentice, un singur lucru ne uneste pe toti: DUREREA. Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim sclavii ei. Travaliul de doliu in iubire si “jelirea” sunt insa firesti in momentul in care o persoana a iesit din viata noastra. Dupa ‘doliu’, vine si momentul in care devenim noi stapanii durerii. In acel moment invatam cum sa supravietuim durerii pentru ca apoi sa o luam din nou de la capat. Iubind.

Cele cinci etape ale durerii au fost aduse initial in centrul atentiei de Elisabeth Kubler-Ross, in cartea sa “On Death and Dying”. Cele cinci etape sunt generale si chiar daca in cartea sa psihologul facea referire la durerea cauzata de pierderea fizica a unei persoane dragi, ele poti fi aplicabile si durerii cauzate de o despartire (divort, ruperea unei relatii, parasirea de catre persoana iubita, etc). Deces, despartire, divort sau orice alta pierdere… cele cinci etape ale suferintei raman aceleasi… Cunoscand cele cinci etape, poti invata cum sa supravietuiesti durerii cauzate de despartirea de persoana iubita:

NEGAREA– Stadiul “Nu, nu eu...”

Negarea este primul val care insoteste durerea unei despartiri. In acest stadiu, lumea devine imensa, grea, coplesitoare, mai mult decat putem duce. Viata devine inabusitoare, fara logica si rost. Viitorul pare difuz, acoperit total de trecut. In afara de durere nu mai simtim nimic. Sau simtim. O amortire. O amortire placuta in care, din cand in cand, aruncam unele intrebari: cum de putem respira… cum de ne putem trai viata fara persoana respectiva… cum si de ce am vrea sa mergem mai departe…

Fiecare zi este o batalie cu noi insine, o batalie in care marea fapta pe care o facem este aceea de a supravietui. Negand, incercam sa tinem pasul cu durerea si sa incercam sa nu o lasam sa ne copleseasca: “nu mi se intampla tocmai mie acest lucru”… Negand, incercam sa ramanem unde eram inainte de durere. Negand,ne aparam de durere. Negarea este mecanismul natural de aparare impotriva durerii coplesitoare sau a socului despartirii. Este primul pas inspre acceptarea despartirii. Negand, refuzam constient sau inconstient sa acceptam ceea ce ni se intampla/ ni s-a intamplat.

Mania – Stadiul “De ce tocmai mie?”

Dupa “nu eu” va urma “de ce eu?”, “de ce tocmai mie”?. Dupa negare, va urma mania. Va urma invinovatirea persoanei de care te-ai despartit, dorinta de fi chit fata de ea, dorinta de a-l trage la raspundere pentru faptul ca a iesit din viata ta, cauzandu-ti durere. Mania este doar o alta etapa care te conduce catre acceptare si vindecare. Nu-ti nega mania. Si nu fi manios pe tine pentru ca simti mania si nici nu te simti vinovat pentru mania ta. Este un sentiment absolut firesc si natural care insoteste depasirea durerii cauzate de despartire. Cu cat constientizezi mai mult existenta acestui sentiment si nu incerci sa il suprimi sau sa il negi, cu atat mai repede il vei depasi.

“Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri – mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o conexiune intre tine si ei”, se arata pe site-ul grief.com.

NEGOCIEREA – Stadiul “Eu o sa fac asta, tu o sa faci asta”

Negocierea este cea de-a treia etapa a pierderii. De multe ori dupa o despartire, multi dintre noi adreseaza fostului partener intrebarea “putem ramane prieteni?” Negocierea este o forma de a compensa durerea, de a cauta compromisuri care pot usura aceasta pierdere sau pot schimba cursul actual al lucrurilor. Este o reactie absolut fireasca la sentimentele de neputinta si deznadejde, este o incercare de a pacali durerea. Atunci cand realitatea doare, negocierea devine doar o incercare de a recastiga controlul asupra situatiei si de a capata iluzia unei sperante. Ne dorim sa credem ca nu totul este pierdut, ca inca sta in puterea noastra de a mai schimba ceva…

In negociere “ne pierdem in labirintul afirmatiilor de genul “ cum ar fi fost daca”, “doar daca”. Ne dorim ca viata noastra sa se intoarca la ceea ce a fost si vrem ca cel care a plecat din viata noastra sa revina in locul pe care l-a lasat gol. Vrem de asemenea sa ne intoarcem in timp si sa schimbam lucruri care ar fi putut fi schimbate astfel incat sa nu ajungem in aceasta situatie. Vinovatia este adesea companionul negocierii. Aceste "doar daca” ne determina ne invinovatim pe noi insine. Negociem cu durerea insasi pentru ca am face orice sa nu simtim durerea pierderii. Ramanem de aceea uneori prinsi in trecut, incercand sa negociem scaparea noastra din aceasta durere”.

DEPRESIA– Stadiul “S-a intamplat cu adevarat!”

Depresia este covarsitoare dupa o despartire, mai ales daca au existat sentimente reale investite in acea relatie. Daca este temporara si este invinsa, depresia este o reactie absolut fireasca cauzata de iesire cuiva din viata ta. Sunt mii de visuri, planuri, sperante, proiecte, care se fac praf peste noapte… nu te astepta sa te ridici imediat cu fruntea sus de la locul bataliei. Avalansa de tristete, regret, incertitudine , frustrare, tendinta de a-ti plange de mila, sentimentul de a fi pierdut, gustul amar.. toate acestea sunt normale. In acest stadiu, suferinta devina familiara, tolerabila. Esti atat de amortit incat te obisnuiesti cu durerea si ea cu tine si ajungi sa crezi ca face parte din noua ta viata. Depresia este insa pasul care precede acceptarea.

ACCEPTAREA– Stadiul “Asta este ceea ce s-a intamplat”

Acceptarea este ultimul pas spre vindecare. Dar nici acceptarea nu este usoara. Durerea nu este nici ea absenta in totalitate. Nici acum. Acum insa, spre deosebire de celelalte etape, persoana in cauza isi poate privi cu o oarecare detasare si luciditate situatia. Poate intrezari un soi de speranta, poate cauta din nou gustul vietii in alte lucruri, poate percepe aceasta despartire ca pe o etapa a vietii sale din care a avut ceva de invatat. Poate pastra in mintea si sufletul sau amintirile frumoase cu persoana respectiva, nu doar pe cele negative. Fara sa doara… Zbuciumul si autotortura interioara isi pierd din intensitate, depresia dispare si in locul ei se instaleaza calmul. Fericirea adevarata nu este insa posibila. Nu acum. Dar in curand. Acceptarea inseamna vindecare si ea lasa loc fericirii viitoare. “Exista o diferenta intre resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in mod tacut, linistit.”. se arata pe site-ul essortment.com

Dana N.

http://www.garbo.ro/

 

15 motive ca sa ierti in fiecare zi

 

De ce ne ingreunam inima cu suferinta? Putem sa alegem fericirea in locul tristetii iar calea catre fericire este IERTAREA.

1. Iert pentru ca in ciuda dezamagirii, aleg sa merg mai departe in viata.

2. Iert pentru ca ceea ce se intampla este exact ceea ce trebuia sa se intample. Sunt recunoscatoare pentru fiecare moment care m-a adus aici.

3. Iert pentru ca furia este calea care duce catre suferinta.

4. Iert pentru ca aceasta a fost o oportunitate de a invata ceva nou si de aceea trebuie sa fiu recunoscatoare.

5. Iert pentru ca sunt fericita cu ce am astazi si deci nu e nevoie sa plang sau sa invinovatesc ceea ce s-a intamplat ieri.

6. Iert pentru ca timpul nu se poate niciodata intoarce, pentru ca timpul mereu merge inainte. Ce merge inainte, impreuna cu mine?

7. Iert pentru ca probabil, ceea ce mi se face mie, am facut la randul meu altcuiva, poate si fara sa imi dau seama.

8. Iert pentru ca nu vreau ca nu vreau sa permit ca purtarea sau greselile cuiva fata de mine sa ma transforme intr-o victima.

9. Iert pentru ca orice rana sau dezamagire vor fi intr-o zi, in avantajul meu.

10. Iert pentru ca, luptand in sinea mea cu cineva, nu fac decat s ama extenuez. Cat timp am sa mai duc aceasta lupta?

11. Iert pentru ca a uri acel ceva inseamna de fapt a alege sa urasc.

12. Iert pentru ca a trai in suferinta imi retine abilitatea de a iubi. Nu pot sa ofer dragoste pura dintr-o inima ranita.

13. Iert pentru ca cel mai bun mod de a avea controlul asupra unei situatii este sa fiu in pace.

14. Iert pentru ca ultima mea intrebare este „Cat timp voi petrece alaturi de ceva care nu imi aduce niciu folos?”

15. Iert fiindca viitorul meu este prea promitator ca sa fie ruinat de egoism, ingrijorare si amaraciune.

www.mindbodygreen.com

 

 

 

 

Ce nu stiu barbatii?

Cine are ochi de vazut, sa vada, cine are urechi de auzit, sa auda!

Barbatii nu stiu multe, dar atunci cand vine vorba despre femei... sunt intr-o alta lume.

Niciodata nu isi pot da seama ce simte sau gandeste o femeie (ce-i drept, si noi suntem destul de greu de citit). Dar... ce nu stiu barbatii despre femei?

1. ca femeile INTUIESC.

2. ca femeile plang nu pentru ca sunt slabe, ci pentru ca sunt PUTERNICE si au curajul sa arate durerea.

3. ca femeile se indragostesc de ceea ce AUD, dar se conving cand VAD. (si-atunci aleg sa plece!)

4. ca femeile stiu diferenta intre BARBAT ADEVARAT SI COPIA XEROX A BARBATULUI CE VREI SA PARI.

5. ca femeile iubesc spontaneitatea, dar nu medicamentul ANTIPLICTISEALA. (adica nu sunati cu 5 minute inainte sa le invitati in oras, dupa ce ati fost refuzati de altele! sau dupa ce v-au plicitisit altele!)

6. ca femeile vor dragoste FACUTA, nu spusa. Vorbele, ca si avioanele, zboara. ce ramane din ele este amintirea.

7. ca femeile te iubesc pentru ceea ce le OFERI, nu pentru ceea ce le promiti!

8. ca femeile (adevarate) nu stau la usa celor ce IES de pe usa celeilalte femei.

9. ca femeile sunt fericite atunci cand sunt PRIORITATE in viata barbatului lor, ci nu OPTIUNE!

10. ca femeile (adevarate!) asteapta sa le fie deschisa portiera, platit taxiul, tras scaunul la masa, tinuta jacheta, priviti ochii (si nu decolteul!), invitate la teatru.

11. ca femeile (adevarate) te parasesc atunci cand te crezi prea barbat pentru a nu mai fi nevoie sa faci toate acestea.

12. ca femeile nu suporta sa le vorbesti despre fostele tale cuceriri.

13. ca femeile fac dragoste cu tine, nu cu barbatul care a mai trecut prin patul a alte cateva zeci.

14. ca femeile aduc intr-o relatie pasiunea pe care ti-ai dorit-o intotdeauna, insa o pierd atunci cand stai la laptop ore intregi, uitand ca in pat ai o zeita care iti asteapta mangaierile.

15. ca femeile (adevarate!) ies pe usa pe care au intrat fericite cu timp in urma, atunci cand uiti sa le astepti cu o floare, cu o ciocolata, cu o petala, cu un nimic personalizat.

16. ca femeile (adevarate) niciodata nu accepta locul al doilea in viata ta, oricate acte ati fi semnat!

17. ca o femeie face diferenta intre FEMEIE si MAMA. nu le incurca si nu renunta la una in detrimentul celeilalte!

18. ca o femeie are RABDARE atunci cand are cu cine, nu atunci cand barbatul de langa ea ii cere sa astepte pana se decide el pe care dintre ele sa o aleaga!

19. ca o femeie (adevarata) nu face compromisuri cand vine vorba de respect: SUNT EU SI NUMAI EU! daca vrei 2, cumpara-ti la promotie!

20.ca o femeie nu te suna de 10 ori pana raspunzi. asteapta sa revii atunci cand ai timp. daca pana atunci ea si-a facut un alt program, suna la cea care crede ca merita un loc printre ultimele din agenda ta!

21. ca femeile nu platesc jumatate din nota de plata de la restaurant, nu platesc taxiul pana acasa si nu iti imprumuta bani pentru a-i cumpara cadou. si daca o face, e prima si ultima oara!

22. ca o femeie nu este lasata sa plece singura la ore tarzii in noapte.

23. ca o femeie nu accepta explicatii de 2 bani: "Nu am bani sa te duc la hotel, daca vrei la mine sau la tine acasa ok, altfel...."! si daca o face e pentru a vedea cat de barbat esti. iar cand a vazut, esti bun de facut cale-ntoarsa data viitoare!

24. ca o femeie iti poate spala farfuria din care ai mancat, dar niciodata urmele si amprentele lasate de cealalta pe sufletul ei.

25. ca o femeie nu te intelege atunci cand ii spui: "Eu nu imi permit sa te sun din Filipine, pentru ca este foarte scump!" cata vreme esti cu o alta acolo!

26. ca o femeie (adevarata) nu are nevoie de back-up-uri. Renunta la un barbat atunci cand o raneste, nu atunci cand si-a gasit inlocuitor.

27. ca o femeie nu iti numara tie orgasmele. le numara pe ale ei, si daca adunate au iesit 0, e cazul sa te intrebi daca nu cumva te crezi prea potent si ca e de ajuns sa faci 100 de piruete in pat si ca asta e de ajuns sa o faci sa te doreasca o viata!

28. ca o femeie nu asteapta telefoanele tale 2 zile, timp in care tu le respingi pe ale ei, pe motiv ca esti cu cealalta, si trebuie sa fie rabdatoare, intelegatoare si matura!

29. ca o femeie stie valoarea primaverii, a zapezii si a ploii, nu a femeilor din messenger-ul tau.

30. ca o femeie vrea sa sarute buzele barbatului care ii devoreaza trupul, nu “delicatesele” celorlalte femei din viata lui.

31. ca o femeie vrea cuibul ei, copilul ei, BARBATUL ei, nu RAMASITELE aruncate de cealalta femeie din viata ta!

32. ca o femeie adevarata pleaca intr-o zi pentru ca toate cate ai citit pana acum tie ti s-au parut mofturi, copilarii, prostii si nimicuri.

33. ca pe o femeie adevarata o vei vedea de mana cu EA, in pat cu EA, dupa despartirea de tine, pana cand va aparea cel care ii va dovedi ca barbatia nu consta in marimea penisului, durata actului sexual lipsit de preludiu sau numarul zerourilor de pe card. ci consta in RESPECT!

articol scris de Monica Berceanu

http://www.kudika.ro/

Mai degraba as vrea sa am fericirea decat sa te am pe tine!

 

„Iubirea adevarata este in afara fricii. Acolo unde este iubire nu sunt nici asteptari, nu sunt cerinte, nu este dependenta. Nu iti cer sa ma faci fericit; fericirea mea nu sta in tine. Daca ma vei lasa, nu am sa imi plang de mila; ma bucur enorm de compania ta, dar nu ma agat de tine”. -- un citat de Anthony de Mello

Anthony de Mello ne arata o cu totul si cu totul alta perspectiva asupra iubirii, ceea ce in realitate, poate fi adevarata sansa a noastra de a iubi pur. In “Constienta – Capcanele si sansele realitatii”, cuvintele lui Anthony de Mello au un sens revelator.

„Egoismul corect, de fapt falsul egoism, pune in discutie propria ta fiinta, decizia de a te iubi pe tine insuti, de a avea grija de tine insuti apoi de aproapele tau”, spune Anthony de Mello.

„Daca nu ai grija de tine, daca nu te iubesti pe tine si nu iti faci binele pe care spui ca il faci pentru celalalt, consideri ca asta te face altruist? Nu faci decat sa te minti si sa te sacrifici pe tine in favoarea celorlalti, crezand astfel ca iubesti oamenii si ai grija de ei, dar de fapt iti hranesti propriul ego, iti alimentezi imaginea buna despre sine, de om bun”.

De fapt... poate ca... voi ‚nu vreti sa fiti fericiti’!

„ Primul pas pe care vreau sa-l intelegeti, daca vreti cu adevarat sa va treziti, este acela ca voi nu vreti sa va treziti”.

Nu vreti sa fiti fericiti. Vreti un mic test? Hai sa incercam. Nu va va lua decat un minut. Puteti sa inchideti ochii in timp ce faceti asta sau puteti sa-i tineti deschisi. Ganditi-va la cineva pe care il iubiti foarte mult, cineva de care sunteti foarte apropiat, cineva care va este foarte drag si spuneti-i acestei persoane in mintea voastra: „Mai degraba as vrea sa am fericirea, decat sa te am pe tine”. Vedeti ce se intampla. „As prefera sa fiu fericit, decat sa te am pe tine. Daca as avea de ales, fara indoiala ca as alege fericirea”.
Oare exista printre voi unii care au simtit ca sunt egoisti, atunci cand au spus asta? Multi, se pare. Vedeti cum ni s-au spalat creierele, incat am ajuns sa gandim: „Cum am putut fi atat de egoist?"

Dar uitati-va la cine e egoist. Imaginati-va pe cineva spunandu-va voua: „Cum ai putut fi atat de egoist, incat sa alegi fericirea in locul meu?” N-ai simti nevoia sa raspunzi: „ Scuza-ma, dar cum ai putut fi tu atat de egoist, incat tu sa imi ceri sa te prefer pe tine in locul fericirii mele?!”

Odata, o femeie mi-a spus ca, in copilarie, varul ei iezuit, a organizat o conferinta in biserica iezuita din Milwaukee. El deschidea fiecare conferinta cu cuvintele: „examenul iubirii este sacrificiul si etalonul iubirii este lipsa egoismului”.

Extraordinar! Am intrebat-o: „ Ai vrea sa te iubesc cu pretul fericirii mele?” „Da”, mi-a raspuns ea.
Nu-i asa ca e nemaipomenit? Nu-i minunat? Ea m-ar fi iubit cu pretul fericirii ei si eu as fi iubit-o cu pretul fericirii mele – si asa am fi avut doi oameni nefericiti…dar, traiasca iubirea!

Oamenii nu vor sa fie fericiti. Ei doresc alte lucruri. Sau, mai exact: nu vor sa fie fericiti in mod neconditionat. „Sunt gata sa fiu fericit, cu conditia sa am asta, ailalta. Dar asta ar insemna, de fapt, sa-i spunem prietenului nostru sau Dumnezeului nostru sau oricui: Esti fericirea mea! Daca nu te am pe tine, refuz sa fiu fericit!

Nu ne putem imagina sa fim fericiti fara acele conditii. Cam asa este. Nu putem concepe sa fim fericiti fara ele. Am fost invatati sa plasam fericirea noastra in ele.

Deci, acesta este primul lucru pe care trebuie sa-l facem, daca vrem sa ne trezim – ceea ce este acelasi lucru cu a spune: daca vrem sa iubim, daca vrem libertate, daca vrem bucurie si pace si spiritualitate.
Ii provoc pe toti sa se gandeasca la ceva mai practic decat spiritualitatea, asa cum am definit-o eu – nu evlavie, nu devotament, nu religie, nu veneratie, doar spiritualitate – sa ne trezim, sa ne trezim!

Priviti la suferinta de pretutindeni, priviti la singuratatea, teama, confuzia, contradictiile din inimile oamenilor, la conflictul launtric, exterior. Sa presupunem ca cineva v-ar oferi o cale de a opri acea teribila scurgere de energie, sanatate, de emotie care vine din aceste conflicte si confuzie. Asta ati vrea? Sa presupunem ca cineva v-ar arata un mod prin care ne-am iubi cu adevarat unul pe celalalt si am fi in pace si iubire. Va puteti gandi la ceva mai practic decat asta? Dar, in schimb, voi aveti oameni ce gandesc ca marile afaceri sunt mai practice, ca politica e mai practica, ca stiinta este mai practica.

„Ce folos avem pe Pamant, trimitand un om pe luna – daca noi nu putem trai pe Pamant?”

din "Constienta", paginile (11-14)

 

http://www.garbo.ro/

 

 

Aceasta NU este o poveste de iubire!

 

La inceput o numesti frumos iubire... sau poveste de iubire. Te uiti la ea cu mirare. O hranesti cu nepatruns, cu dor imens de fericire. O tii la sanul tau sa se faca mare si frumoasa, o tii cu toate sperantele si visurile nefrante care s-au nascut vreodata.

La inceput o numesti frumos iubire… O hranesti cu nepatruns, cu dor imens de fericire. Te uiti la ea cu mirare. Cu nesat. Iti pare atat de bine…. O privesti cu intelegere. O pipai cu varful degetelor. Miroase a rost de implinire. O tii la sanul tau sa se faca mare si frumoasa, o tii cu toate sperantele si visurile nefrante care s-au nascut vreodata. O tii asa cum ai tine un copil, asa cum ti-ai dori sa faci om mare un copil. Strans. Strans de tot...Cu toata forta inimii tale adunata.

Il cresti cu foc si drag, cu certitudinea ca intr-o zi copilul tau o sa fie rege peste un regat al sau, cu certitudinea ca de data aceasta nu o sa se mai impiedice de cuvinte, nepasare, indiferenta, singuratati tacute si goale. Si te intorci intreg, asa cum esti, catre copilul tau cel drag. Daca nu te intorci catre el cu toata inima ta, cu tot ce este pur, frumos, neatins de dureri trecute, cum ar putea sa fie altfel? In pamantul fericirii nu are rost sa sfredelesti durere.

Iar intre tine si acest copil nu exista obstacole, nepotriviri, desincronizari. Nu exista “ca este gresit”, “nu este nici bine”, “hai sa ne razgandim”, sa ne ranim, sa ne iertam si sa ne ranim din nou. Este un copil frumos care creste, pe care il cresti, care te creste mare. Este o poveste prin care cunosti, il cunosti, te cunosti. Sunteti facuti parca sa va priviti tacut unul in ochii celuilalt si sa intelegeti ca viata a facut sa mergeti prin ea impreuna, manuta in mana. Merita sa investesti tot ce ai mai bun in copilul tau frumos.

Si duci aceasta iubire, duci acest copil minunat in locul cel mai sfant si intim care ti-a ramas: il urci in suflet. Iar sufletul il duci in locul aflat cel mai departe de ura si rautate. Si unde ai putea sa-ti duci iubirea si povestea ei daca nu la tarm de mare, la margine de apa, acoolo unde respira apa, unde infinitul sufla viata?

Si incet, incet, cu rabdarea cu care construiesti un munte, ii construieste un palat la margine de mare. Uzi nisipul… Ai lacrimi de fericire destule… Din nisipul umed construiesti ceea ce nimeni nu a mai construit vreodata. Un turnulet, o raza de soare, un curcubeu ce-l inconjoara… o scara, un vis in care crezi… inca o scara.. inca un vis pe care vrei sa-l inchizi in pumnul copilului tau sis a-l sufli din palmas.. ziduri.. mari si inalte.. ca nimeni sa nu poate intra la ele decat cu ganduri blajine… geamuri mari si luminoase… iubirea nu trebuie nici sa va izoleze de restul lumii, de lumina, viata, drumul principal pe care il urmeaza la un moment dat toti oamenii… entuziasm… nu poti sa cresti nimic fara sclipirea de viata… camera… iubirea cere intimitate si fuga de ochii curiosi ai lumii.

Vrei sa-i dai o forma... Oare ce forma ar putea sa aiba iubirea daca nu forma ochilor, a mainilor, a buzelor, a degetelor, a pielii, a dezmierdarilor, a soaptelor pierdute? Si… castelul tau e gata. Copilul tau frumos este rege peste cel mai frumos palat ridicat vreodata. Locuieste, traieste si creste fericit aici, crezand ca o sa fie pentru eternitate.

Dar intr-o zi… intr-o zi oarecare un val mic a sters un turnulet. Aducea cu el reprosuri si cuvinte gresite. Intr-o alta zi, soarele prea arzator a uscat prea tare nisipul uneia dintre camere. Ne-am trezit straini unul langa altul. A fost apoi o ploaie scurta care a facut zidurile sa crape de atata ape. Imediat, un om rautacios a calcat intentionat sau neintentionat tocmai turla cea mare a castelului. A patruns ulterior o furnica in fundatia solida.. doua a doua oara, apoi au invadat toate deodata castelul… vorbele rele si certurile au spart ferestrele castelului… reprosurile au impiedicat lumina sa mai patrunda prin fostele ferestre. Scarile s-au prabusit cand copilul cel frumos si-a dat seama ca nu mai are nici vointa, nici puterea si nici aripile sa le urce.

Intr-o zi oarecare, copilul cel frumos s-a trezit ca de regatul lui s-au ales vantul si nisipiul. Are lacrimi in ochi, dar nici nu mai stie sa planga. Ii e ciuda. Il incearca un junghi de amareala, dezamagire, trezire... un sentiment necunoscut, indepartat, strain si rece… nu seamana deloc cu ceea ce simtea frumos si usor pana acum.. de data aceasta doare. Naucit, bezmetic, asteapta sa fie cald si bine ca sa poata sa construiasca un alt castel de nisip.

Sau… cine stie… la momentul potrivit… de data aceasta din piatra.

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/9201/Aceasta-NU-este-o-poveste-de-iubire.html

 

Osho: Daca iubesti un om si ii acorzi atentie, atunci va creste frumos!

Daca o persoana te iubeste, atunci incepi sa tanjesti dupa ea. Daca cineva iti acorda atentie, prinzi din nou viata. Atentia este viata, elan vital. Daca ai putea sa te iubesti, atunci ai putea sa ai grija de tine si nu ai mai avea nevoie de atentia nimanui.

Va invitam sa cititi un fragment interesant scris de Osho. Fragmentul vorbeste despre singuratate, suferinta si nevoia de atentie, care, desi rareori realizam acest lucru, este vitala:

Osho: Singuratatea si nevoia de atentie

“Toata lumea vorbeste despre propria suferinta. De ce se pune accentul atat de mult pe suferinta? De ce i se acorda atata importanta? Aminteste-ti una dintre legi: oricarui lucru vei da atentie, acesta va creste. Atentia este mancare – daca ii vei da atentie unui lucru, va creste tot mai mult.

Astfel, biologii sustin ca un copil se va dezvolta armonios daca este iubit pentru ca astfel primeste mai multa atentie.

Chiar si o planta creste mai bine atunci cand gradinarul ii acorda atentie. Daca este neglijata, atunci nu mai conteaza nici pamantul, ingrasamantul, ploaia sau razele soarelui; daca i se va oferi orice, dar nu si atentie constanta, atunci va creste mai greu.

Acesta este un lucru dovedit stiintific, care a fost observat si despre care s-a spus ca este un fapt real. Daca iubesti planta si ii acorzi atentie si uneori ii spui ca o iubesti, atunci ea va creste frumos.

Atentia este un fel de vitamina. Atentia este esentiala in viata. Daca nu te iubeste nimeni incepi sa te ofilesti.

Daca nimeni nu iti acorda atentie, moartea isi face loc; vrei sa mori.

Daca o persoana te iubeste, atunci incepi sa tanjesti dupa ea.

Daca cineva iti acorda atentie, prinzi din nou viata. Atentia este viata, elan vital.

Daca nu te iubeste nimeni, atunci te vei sinucide, pentru ca nu esti capabil sa te iubesti.

Daca ai putea sa te iubesti, atunci ai putea sa ai grija de tine si nu ai mai avea nevoie de atentia nimanui.

Un Buddha poate trai singur pe acest pamant, dar tu nu poti. Daca esti singur, imediat te gandesti cum sa te sinucizi. Vei spune: „Ce rost are? De ce sa traiesc? Cine sa ma iubeasca? Eu pe cine sa iubesc?“

Aceleasi legi se aplica la interior, la nivel psihologic.

Daca dai prea multa atentie suferintei, atunci nu vei face altceva decat sa o sporesti.

Daca dai multa atentie fericirii, atunci ea va spori.

Sa nu te transformi in propriul dusman. Daca esti cuprins de suferinta, atunci acest lucru nu se datoreaza decat faptului ca ai dat atentie unor lucruri gresite. Schimba centrul atentiei tale. Chiar daca nu ai decat o singura amintire a unui moment de binecuvantare, aceasta iti va fi de ajuns. Da-i atentie si se va dezvolta. Samanta se va dezvolta si din ea va creste un copac.”

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/11579/osho-nevoia-de-atentie.html