Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

22 octombrie 2014

“Sufletul omului e ca orice buruiană”



Zece gânduri despre dragoste, despărțire și viață.

Sufletul omului e ca orice buruiană – dacă nu-i dai apă la timp se veștejește, se chircește și moare, adică-i piere dragostea de viață.
Ca să-ți fie drag să trăiești trebuie să iubești oamenii. Să-i iubești. Măcar câțiva într-o viață.
Majoritatea soților și-a soțiilor, când află de existența unei legături extraconjugale a partenerului, suferă din orgoliu, nu din dragoste rănită.
Dragostea trece, și apoi? Apoi îți rămâne amintirea a ceva dogoritor, ca și când ai fi pus mâna pe un fier înroșit care ți-a lăsat un semn adânc.
Un om trebuie luat și cu ale bune și cu ale rele. Ori îl iei așa cum e, ori te desparți.
În fața unei pasiuni sau a unei mari tentații, nimic nu se calcă mai ușor decât principiile.
Când un om îți spune deschis, civilizat, că nu te mai iubește, ar trebui să-i respecți sinceritatea și să nu ștergi cu buretele ceea ce-a fost frumos între tine și el.
Momentul când îți dai seama că n-ai avut pe cine să iubești într-o viață înseamnă începutul agoniei sufletului, agonie ce se reflectă mai întâi într-un cenușiu amorf al ochilor – ei îmbătrânesc primii – într-un rictus al gurii, pe care trebuie mult exercițiu în oglindă pentru a învăța să-l ascunzi. Această agonie sufletească se reflectă într-o îmbătrânire fizică bruscă. Descoperirea asta, a vidului unei vieți, te schimbă de azi pe mâine, ca trecerea prin groaza unei catastrofe.
Orice rană se vindecă în cele din urmă dacă n-o zgândări, ci-i dai pace să se usuce încet, până-i cade crusta, lăsând în urmă un loc de altă netezime decât restul pielii.
Trecutul nu se uită. Te face să-l reevaluezi și să te pui şi pe tine în balanță.

Ileana Vulpescu,
Viață, viață, legată cu ață


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu