Azi nu mai e ca atunci. Cazi, doare tare de tot, exact ca atunci
de tare, diferenta e doar ca vrei sa stii. Sa stii de ce. Sa intelegi cum ai
ajuns aici.
Atunci era doar durerea. Surda. Crunta. Uneori
de nesuportat. Cu nod in gat, care nu trece cu nimic, nici de mananci, nici de
bei, nici arsa de fumul unei tigari dintr-o noapte pustie. Atunci simteai ca o
stare de subfebrilitate ca innebunesti fara el. Ca viata nu mai are niciun
sens. Absolut niciunul de luat in considerare.
Ca e total scandalos ca mai vine o toamna. Ca
vor cadea frunze fara sa le rascoliti pas langa pas, umar langa umar, mana in
mana. Ca apoi vine o iarna absurd de alba si de rece, dar nu atat de rece ca
el, cand a plecat de langa tine. Si e sfasietor ca natura mai poate zamisli o
primavara cu flori, cu verde obraznic si soare caldut, cand in tine inca e
toamna tarzie.
Atunci era altfel. Nu intelegeai de ce ar mai
trebui sa fii frumoasa. De ce sa-ti lasi parul desfacut si salbatic pe umeri,
asa cum ii placea lui. De ce sa razi in felul acela strengaresc care il facea
mereu sa se amuze si sa te ciupeasca tandru de obraji. La ce bun sa-ti mai
cauti bluze fine, rochii fosnitoare, pantofi sofisticati, parfumuri ce-ti
invaluiau trupul, ca o promisiune in avans ..
Atunci era altfel. Era durere si atat. Nu
negociai fericirea. Nici dragostea. Era da sau nu. Alb sau negru. Iti luai
amintirile, mureai cu ele la piept, apoi te ridicai si priveai inainte. Pana
cand intelegeai ca primavara vine oricum, trebuie doar sa-ti doresti sa o vezi
si sa o simti iar.
Acum, e aceeasi durere. Uneori de nesuportat.
Isi face loc nemiloasa printre atatea si atatea alte dureri din trecut, atatea
toamne tarzii si primaveri furate. Si vezi fata aceea din tine cu ochii privind
in gol. Semanati inca foarte tare. Anii te-au invatat doar sa maschezi mai bine
caderea si sa-ti ascunzi lacrimile.
Nodul in gat e tot acolo. Ca si cum n-ar fi
plecat niciodata. Iei o pastila. Ce mare lucru ? Ai invatat ca exista leac
si pentru durere. Ai invatat ca durerea are nume. Depresie. Anxietate. Si daca
nu doare atat de tare, insuportabil, poti negocia. Iti poti negocia fericirea.
Te poti multumi cu ceva mai putin, trebuie doar sa simti ca ai un mic avantaj.
Si sa poti trai cu acest gand.
Poti gasi calea de mijloc incercand sa
intelegi ce ai avut, ce a ramas. Ce nevoi ai, ce ti se ofera. Ce vise ai avut,
cate mai poti pastra. Cata iubire ai avut, de cata poti spera ca vei mai avea
parte. Cu ce ochi l-ai privit. Cum il vezi acum pe retina arsa de lacrimi. Cum
te-ai vazut peste un an. Cum te vezi pragmatic peste o luna…
*
La o cafea… Povestile la o cafea sunt
constructive. Chiar cu tine insati. De o parte a mesei a ramas fata. Naiva,
pasionala, indragostita, sfarsita… De cealalta parte, femeia. Usor resemnata,
cu trecut, cu amintiri, cu caderi si ridicari, cu vise spulberate demult si cu
sperante neasteptate ce i-au iesit cateodata in drum. Fata vrea aceeasi
dragoste nebuna si totala, femeia vrea echilibru. Siguranta. Liniste. Fata
plange amarnic, cafeaua neagra se amesteca cu lacrimi sarate. Femeia isi
oglindeste in licoarea neagra suvita argintie de la tample si soarbe din ceasca
fara graba. Fetei ii ard ochii frumosi si vii, plini de dragoste si de dor,
femeia priveste absenta parca in urma, apoi incearca (e doar hazard !) sa
priveasca in viitor. Fata isi frange mainile in nestire, soarbe din cafeaua
fierbinte si simte ascutit durerea arsurii. Femeia sufla incet, amestecand
tacticos. Cu mana dreapta. Mana stanga se indreapta spre fata fetei. O mangaie
scurt si ii aranjeaza o suvita de par de pe fruntea imbrobodita de sudoare. Va
trece …
Amandoua stiu. Timpul s-a scurs, cestile s-au
golit. Pe fundul lor a ramas doar zatul negru, manjind portelanul inca caldut.
Tineretea s-a dus. Iubirea pierduta doare.
Neimplinirea sfasie la fel. Neputinta arde pana la carne. Nimic nu s-a
schimbat. Au invatat doar ca dragostea se poate negocia. Ca totul are un pret.
Ramane doar de vazut daca poti plati nota,
fara sa ramai datoare pe viata. Tie, sau…lui…
Azi eu platesc cafeaua! Pentru
amandoua…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu