Pe unii oameni pe care ii intalnesti ii simti din prima clipa
atat de aproape de tine, incat ai senzatia ca i-ai mai cunoscut candva, intr-o
alta viata. Ti se pare, cateodata, ca pe omul de care te-ai indragostit acum
l-ai mai iubit si altcandva, pentru ca prea te simti, in sfarsit, ajuns la un
liman. Ca si cum v-ati fi cautat prin timp, prin lumi, prin vieti rostogolite
una dupa cealalta, si acum v-ati reintregit inimile.
Cateodata prietena cea mai buna iti este suflet-pereche si
martor al tuturor intelesurilor tale profunde. Si ai senzatia, fara sa ai
curajul sa-ti asezi gandul in cuvant, ca intr-o alta viata a fost barbat si
te-a iubit cu dragoste puternica si ocrotitoare, asa cum ti-ai dori sa traiesti
si in viata de-acum. Sau te gandesti, uneori, acela care azi iti e doar camarad
ti-a fost candva frate, sau parinte, sau copil, asa cum poate ca vreunul dintre
pruncii tai te face sa crezi ca, desi l-ai nascut acum, din pantecul tau, va
cunosteati din eternitate.
Eu nu am curajul sa cred cu adevarat in vietile viitoare. Dar
dinspre vietile trecute imi vin adesea semne si amintiri pe care nu le pot nici
alunga, nici ignora. Semne frumoase, semne de dragoste, semne de lumina. Si nu
sunt singura care simte astfel, nu-i asa?
Alice Nastase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu