Sub bolta înstelată doarme grâul,
Aud în depărtări o ciocârlie,
Prin noaptea care vine cu pustiul,
Zăresc doar o lumină purpurie.
O inimă de mac, înflăcărată,
Declară unei flori a sa iubire
și ea, îmbujorată ca o fată,
Sărutul lui primește în neștire.
Flăcău frumos e macul și subțire,
El dragoste-n șuvoi i-a dăruit,
Că nu-și mai vine, biata, în fire,
De la tributul pe care l-a plătit.
Șăgalnic, când și când mai suflă vântul,
Sub adieri se zbat sânii cicorii,
Iubirea lor o știe doar pământul,
Ce face să întârzie și zorii.
Iar nași le sunt un puf de păpădie,
Și-un fir de grâu ce tocmai s-a trezit
Să vadă de ce tremură cîmpia
Și-n flăcări, cine, ce a mistuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu