“Departe de a fi un sentiment pe care să reusesti cu strădanie să-l scoti din context, iubirea e un sindrom, un ansamblu de simptome, un ceva ce te duce, te-aduce, o vesnică maree, un tărm. Fac parte dintr-o categorie de oameni care trăiesc din asta, din trezitul de dimineată odată cu primul gând, pe care să-l pot dărui. Receptaculul iubirii mele mă însoteste, mă înviorează, mă inspiră, motivează si, în cele din urmă, mă sperie. Mă contine. Ma salvează. Iubirea mă mântuieste.
Iubirea e muzeul pe care-l vizitez, acum, dar a început prin a fi fortăreața pe care aveam impresia că trebuie s-o cuceresc, scotând la bătaie toate armele. Am iubit urias, tot timpul, nu m-am lăsat învinsă de nimeni si nimic. Pe nerăsuflate, nemâncate, nemeritate, am iubit.
În această vesnică trecere prin viată, am adunat iubire si-am etichetat-o, ca pe exponate. "1984-tricou galben cu ochi verzi", "1988-sărut fierbinte cu plete lungi", si tot asa, si tot asa, trecând prin "1998-sandale si zefir", am dat exemple, nu vă agătati de asta!
În această vesnică trecere prin viată, am adunat iubire si-am etichetat-o, ca pe exponate. "1984-tricou galben cu ochi verzi", "1988-sărut fierbinte cu plete lungi", si tot asa, si tot asa, trecând prin "1998-sandale si zefir", am dat exemple, nu vă agătati de asta!
Iar acum, la peste 40, intru cu zâmbet, în fiecare zi, în muzeul meu, asa cum stiu că fiecare o face, într-al său, iesind doar pentru a ma întoarce, în vizită. Mă gândesc să mă mut în el de tot, să nu mai ies, sunt atâtea de văzut, ca-n Galeriile Tretiakov, în care se zvoneste ca,pentru a vedea tot,trebuie sa stai 99 de ani,fara sa mananci sau sa dormi.Asa se spune.Cum ar fi?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu