Trenul vietii

De multe ori m-am gandit ca, viata este asemenea unui tren, ca exista un tren al vietii. Viata este ca o calatorie cu trenul.
Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si triste la altele. Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre. Este vorba despre parintii nostri. Este drept ca, in tren, vor urca si alte persoane care vor ocupa un loc important in calatoria noastra. Aceste persoane sunt prietenii nostri si toate acele persoane pe care le iubim. Unele dintre aceste persoane, care urca in tren, privesc aceasta calatorie ca pe o plimbare scurta. In acest tren al vietii, exista persoane permanent prezente si gata de a oferi ajutorul si dragostea lor celor care au nevoie de ele.

Unele persoane urca si coboara si noi abia am obervat acest lucru. Ne mira faptul ca, unii pasageri, pe care ii iubim mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles, noi nu ne oprim si ne straduim sa ii gasim. Ne inghesuim si ne luptam sa trecem in vagonul lor. Calatoria cu trenul este plina de provocari, vise, fantezii, sperante…Incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi si incercam sa cautam ceea ce este mai bun, in fiecare dintre ei. Sa ne aducem aminte ca, in orice etapa a calatoriei noastre, poate exista un suflet care are nevoie de intelegerea noastra, de dragostea noastra, chiar daca ezita sa recunoasca acest lucru. Si noi vom sovai des, dar va exista mereu cineva, care sa ne inteleaga, sa ne sprijine neconditionat, sa ne incurajeze, sa ne ofere un umar pe care sa ne sprijinim, dar, mai presus de orice, sa ne ofere multa dragoste si caldura sufleteasca, acea oaza de liniste, un loc la usa caruia, stergandu-ne picioarele lasam toate preocuparile, toate maruntisurile si sacaielile vietii si unde gasim intelegere, pace, un loc al izolarii de exterior. O oaza de liniste este, cred, cea mai inteleapta dorinta a omului pentru viata lui. Misterul cel mai mare al acestei calatorii cu trenul este ca, nu stim cand vom cobora definitiv, si nici macar, nu stim cand va cobora cel care sta pe locul de langa noi. Unii vin, altii pleaca, fara sa-ti pese;dar cand apare acea persoana, parca iese soarele, aerul e mai curat, mai plin de viata, florile sunt mai frumoase, cerul e mai limpede si noaptea mai adanca. Se bucura tot pamantul; si parca auzi o nota noua in cantecul pasarilor”,scria M. I. Savage

Ii multumesc lui Dumnezeu ca Fadi a facut parte din calatoria mea cu trenul vietii. A urcat, in vagonul meu,intr-o zi in care nu ma asteptam.I-am spus, zambind, marHaabaa. Trenul a plecat din statie, iar calatoria
noastra a fost una superba, plina de emotii, de multe cuvinte venite din suflet, care reprezinta, pentru noi, amintiri de pret si pe care nu le vom uita niciodata. M-am bucurat, alaturi de Fadi, de fiecare minut al acestei calatorii cu trenul si as fi dat orice, ca el sa nu coboare din vagonul meu.Din pacate, Fadi a coborat si a lasat in urma lui multe amintiri, regrete, zambete si lacrimi.A lasat un mare pustiu,pe care il simt acut in fiecare moment.
L-am simtit dimineata, cand mi-am baut cafeaua, cand m-am uitat la ceas si mi-am adus aminte ca era ora la care plecam spre serviciu, cand, peste zi m-am uitat, foarte des, la ceas si stiam ce faceam la fiecare ora.Mi-am adus aminte de momentul al-Hamdu li-llaah din acea dimineata superba, am revazut, cu ochii mintii ochii lui buni si frumosi si rasul lui molipsitor si am plans pentru pustiul pe care il simteam, in acel moment, in sufletul meu.Inca o data, gandul mi-a fugit la Octavian Paler, care spunea ca:”pustiul nu-l poate intelege decat cine l-a trait!”Asa este. Oricat as incerca sa explic, in cuvinte, ceea ce este in sufletul meu stiu ca nu poate fi inteles, decat de acei care au trait o astfel de dragoste, de cei care au atins culmile, dar au simtit si prapastia, de cei care au avut totul si care, la un moment dat, au simtit pustiu.

Acum, cand am trait aceasta poveste de viata, il inteleg mult mai bine pe Paulo Coelho, care scria, in cartea La raul Piedra am sezut si-am plans:”Este periculos sa iubesti. Iubirea este ca un drog. La inceput ai senzatia de euforie, de abandon total. Te gandesti la persoana iubita doua minute si uiti de ea vreme de trei ore. In scurt timp, insa, te obisnuiesti cu acea persoana si incepi sa fii complet dependent de ea. Acum te gandesti la ea trei ore si o uiti doua minute. Daca ea nu este langa tine, incerci aceeasi senzatie ca si drogatii cand nu isi obtin drogul. In acel moment, asa cum drogatii fura si se injosesc ca sa faca rost de ceea ce le trebuie, si tu esti dispus sa faci orice pentru dragoste!” Da!Asa este! As face orice, sa pot da timpul inapoi, as face orice sa fiu iar in acea cladire, in acel birou, pe acea treapta. As face orice, sa fiu iar alaturi de Fadi si sa ma bucur de el si, alaturi de el, de firimiturile vietii!
Cu un mare regret in suflet, am tras un mare suierat, am inchis usile vagonului si am plecat din gara numita Fadi. Am plecat spre o alta gara, sau spre nicaieri.

Autor Alexandra Mihai

http://alalu79.wordpress.com/category/regrete/