Atunci cand te pregatesti sa pleci din
culcusul unei foste iubiri, gandul a ceea ce lasi in urma atarna mult mai greu
decat imboldul unui nou inceput. Mi-a ramas in minte, dintr-un almanah vechi,
un soi de proverb care zicea cam asa- atunci cand iti iei un bumerang nou,
necazul e ca nu-ti vine sa-l arunci pe cel vechi.
N-am stiut nicioadata sa ma despart de
cineva. N-am reusit sa-nvat cum sa ma dezvat de iubire. Cu foarte putine
exceptii, nu vad finalul ca pe o explozie care face tabula rasa, reasezand
lucrurile, ca un scandal dupa care lumea ia o pauza si se linisteste, acel
moment salutar si eliberator care-mi va pune viata in ordine. Desi un mic
branci vindicativ ajuta celor care vor sa lase totul in urma, eu n-am stiut sa
aplic artificii din astea. Eu m-am lasat coplesita de nostalgii si de
insingurare. Am tarait dupa mine ramasitele dureroase ale iubirii pana cand au
devenit imponderabile, atat de usoare si diafane incat nu m-am mai gandit la
ele…
Cât de des ne spunem povestea vieţii? Cât
de des o adaptăm, o înfrumuseţăm, o scurtăm cu viclenie? Şi cu cât viaţa e mai
lungă, cu atât sunt mai puţini cei care pot să ne conteste relatarea, să ne aducă
aminte că viaţa noastră nu e viaţa noastră, ci doar povestea pe care am spus-o
despre viaţa noastră. Le-am spus-o altora, dar – mai cu seamă – nouă înşine.
In dragoste suntem, multa vreme,
captivi ai propriilor iluzii: preferam o anumita inaltime, o anumita culoare de
par, vrem gusturi muzicale asemanatoare, un job din zona cutare. Prostii. In
realitate, ajungem sa ne atasam de cu totul alte lucruri, aparent neinsemnate
fata de pleiada aroganta de calitati pe care o vrem bifata la inceputuri.
Si, interesant, procesul opus
indragostirii si starii acesteia ajunsa la maturitate (iubirea)- nu e neaparat
dezindragostirea. Din pacate.
Insa Timpul dilueaza esenta trairilor
trecute pana la doze suportabile. Pe de alta parte, lipsa directa a senzatiilor
si emotiilor trimite nebunia intr-un plan secund, ca si cum (furand o idee din
gramatica) ai face trecerea de la simtirea directa la simtirea indirecta.
Experienta devine treptat rememorarea ei. De multe ori mistificam usor arhivele
noastre cu amintiri, repovestindu-ni-le. E ca si cum…ai vedea un film, cu un
pahar de vin rosu.
Un lucru ştiu însă precis: că există timp
obiectiv, dar şi timp subiectiv, de tipul celui pe care-l porţi pe partea
dinăuntru a încheieturii, lângă locul în care ţi se simte pulsul. Iar acest
timp personal, care e timpul real, se măsoară prin relaţia pe care o ai cu
memoria.
Ce-mi amintesc, nu neaparat in aceasta
ordine :
- o iarna fabuloasă in Maramureş, in
care zăpada acoperise totul in afară de cer
- dimineţi lenese, cu ceai verde si
paine prajita cu unt
- o primavara rece, in Jena, cand
baiatul de care ma-ndragosteam mi-a spus ca se duce sa-si ia fetita de la
gradinita
- mâna calda care-mi sustinea ceafa in
timpul unui sarut
- marea Adriatica, indicibil
de-albastra
- privirea ta, asteptandu-ma sa cobor
la micul dejun, cand usile liftului s-au deschis
La sfarsitul povestii de dragoste al
carei co-autor ai fost, te lasi purtat de meandrele memoriei si devii editorul
propriei tale povesti. Insiruirea faptica e mai putin importanta decat evolutia
sentimentelor. Nu mai poti reconstitui exact intamplarea, ci mai degraba farame
din ea dimpreuna cu ce ai simtit atunci, si sedimentele emotiilor tale de-a
lungul timpului.
Când eşti tânăr- când eram eu tânăr- vrei
ca sentimentele tale să semene cu cele despre care citeşti în cărţi. Vrei să-ţi
răstoarne viaţa, să creeze şi să definească o nouă realitate. Mai târziu, cred,
vrei să facă ceva mai cumpătat, mai practic: vrei să-ţi susţină viaţa aşa cum
este şi cum a devenit.Vrei să-ţi spună că lucrurile sunt în regulă. Şi e ceva
de condamnat aici?
La sfarsit … e semn de mare luciditate
si bun simt sa poti afirma – Am avut viata unui om obisnuit, dar e OK. Nu mi-am
gresit vocatia. Bine, la un moment dat am crezut ca o sa fac cateva chestii
extraordinare, dar n-a fost chiar asa. Insa au existat compensatii. Au fost
calatorii fabuloase, au fost intamplari frumoase, oameni interesanti, am facut
si ceva trăsnăi la viata mea. Chiar simt c-am trait. Am iubit, poate mai multe
ori decat am fost iubita. Dar matematica e inutila in dragoste.
Am avut vise, si-un fel insufletit de-a
spune povesti, si cred ca asta m-a facut speciala.
Citatele apartin
romanului “Sentimentul unui sfarsit” de Julian Barnes
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu