Daca va iubiti ...

Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce-ţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, că bărbat, ţi se par copilăreşti. Respect-o şi încearcă să-i faci pe plac cu acele nimicuri pe care ar vrea să le faci de dragul armoniei în cuplu. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Nu o considera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză. Nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face câte o bucurie.

Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă.
Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, determin-o să fie nebună de dorul tău, să caute cu disperare braţele tale şi sărutările tale. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu de minusurile pe care le are, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine.
Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog.
Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune “N-o să reuşeşti!”, ci “O să încercăm împreună!”
Dacă o iubeşti, aminteşte-i asta mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte care ştii că ar face-o fericită.

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău, nu-i impune sentimentele şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i străduinţa. Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Nu-l cicăli de îndată ce intră pe uşă şi nu-i aminti mereu de lucrurile pe care nu le-a făcut. Apreciază ceea ce a făcut şi învaţă-l să facă lucrurile mult mai bine. Dar fă totul cu iubire şi cu răbdare, nu cu un aer superior şi nemulţumit. Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să se simtă primit cu iubire, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie.
Dacă îl iubeşti nu-l agasa cu gelozia ta şi nici cu toanele tale. Nu fii egoistă şi gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi cu atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău.
Dacă îl iubeşti susţine-l şi ajută-l să fie bărbatul demn, elegant şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească.

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie și păstrați armonia în relația voastră. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri urâcioase, nu mai ridicaţi tonurile vocilor şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate. În situaţii de criză lăsaţi inimile din voi să vorbească, nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica.
Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi lucrurile mai bine ca în trecut.
Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi, discutând cu alte persoane… Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu. Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt.
Dacă vă iubiţi nu prețuiți mai mult lucrurile decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună… La sfărșit, acele lucruri de care sunteți înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață vor fi averea voastră. 
Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criterii neesenţiale… Acordaţi-vă timp să vă cunoaşteţi, să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile şi nici oamenii rău intenţionaţi.
Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.
Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi…

Scris de Irina Binder
www.irinab.com/2014/02/daca-va-iubiti.html

Trecutul ar trebui sa fie doar al nostru

 

Fiecare om are un trecut. Iar povestea noastra difera in functie de alegerile pe care le-am facut si de oamenii care au facut parte din viata noastra.

Unii avem povesti frumoase, pline de amintiri pretioase, demne de a fi impartasite cu lumea. Altii avem povesti pline de dureri si de deziluzii. Unii ne rusinam cu alegerile pe care le-am facut si cu neputintele noastre. Dar, trecutul trebuie lasat in urma. Nu mai are niciun rost sa fie invocat, fiindca nu se mai poate schimba nimic din ceea ce nu a iesit asa cum ne-am fi dorit.

Se intampla sa nu putem intotdeauna sa lasam trecutul in urma, fiindca oamenii din prezentul nostru insista sa afle povesti si ne reamintesc mereu de persoane pe care incercam sa le uitam, de dureri, de greseli… Acestia nu pot intelege ca povestea lor alaturi de noi incepe doar din clipa in care ne-am cunoscut si ca nu ar trebui sa aiba nicio tangenta cu trecutul nostru. Iar atunci cand le povestim franturi din trecut, compara si judeca felul in care ne-am trait viata si in care am relationat cu oamenii care au ramas in urma. Astfel, apar intrebari nesfarsite si discutii obositoare pline de banuieli si de judecati, care ne altereaza relatiile din prezent.

Cred ca tot ce trebuie sa se stie despre trecutul nostru este faptul ca nu ne rusinam cu cine am fost si cu ce am facut, fiindca nu ajuta pe nimeni sa cunoasca toate povestile noastre si sa le judece, deschizand rani pe care, de multe ori, cu greu reusim sa le cicatrizam.

Fiecare om are un trecut… dar sunt persoane care nu accepta si trecutul tau… Acestea nu inteleg ca, pana sa le intalnesti, la fel ca si ei, ai trait, ai iubit, ai avut o viata.

Ar trebui sa fim intelesi atunci cand refuzam sa vorbim despre trecutul nostru si ar trebui sa ni se respecte alegerea de a lasa in urma toate povestile pe care ne dorim sa le uitam.

Ar trebui sa ne protejam istoriile de viata, mai ales de aceia care nu inteleg ca relatiile si sentimentele cu o persoana n-ar trebui raportate la trecut si nici nu ar trebui sa fie influentate de acesta.

Ar trebui sa intelegem ca avem tot dreptul sa ne pastram povestile de viata, ca nu suntem datori sa ne justificam pentru felul in care am trait, nici pentru alegerile pe care le-am facut, nici pentru felul in care am iubit, am crezut si am suferit.

Trecutul, cu toate istoriile care-i apartin, are rostul de a ne oferi lectii de viata. Doar prezentul si viitorul ne ofera posibilitati de a schimba tot ceea ce nu am facut asa cum ar fi trebuit, de a face alegerile corecte si de a deveni oamenii care ne dorim sa fim.

Irina Binder

www.irinab.com

Iubiri nesigure

 

Atunci cand te arunci orbeste intr-o poveste de iubire cu cineva care tocmai a terminat o alta poveste, iti asumi un risc urias. Risti sa nu fii altceva decat un refugiu pentru omul care a ramas singur. Fiindca el, in disperarea singuratatii va cauta un alt suflet in care sa se adaposteasca. Iar aceasta disperare il va indemna sa faca promisiuni frumoase si il va face sa confunde iubirea pentru tine cu nevoia de a avea pe cineva alaturi, de a simti siguranta si linistea pe care i-o ofera o relatie de dragoste.

Oamenii abandonati, oamenii respinsi si oamenii care au pierdut in fata iubirii sunt vulnerabili si de multe ori, nesiguri.

E riscant sa mizezi pe faptul ca deodata cu o relatie incheiata au pierit si sentimentele. Ca sa nu mai spun de faptul ca nu ar trebui sa subestimam nici puterea obisnuintei, care, de multe ori, este un argument care leaga doi oameni, mult mai tare decat iubirea…

Uneori ne asumam constienti riscul de a avea rolul de pansament sufletesc pentru cineva care a terminat o poveste de iubire. Ne amagim ca acea poveste a fost uitata si ca persoana careia i-am luat locul a fost scoasa din sufletul celui de care ne-am indragostit. Ne daruim in totalitate sperand ca vom alunga fantomele trecutului si ca vom reusi sa oferim o poveste completa si frumoasa.

Nu avem nicio siguranta ca nu vom fi comparati cu fosta iubire si ca intr-o zi nu ne vom trezi intr-o singuratate cumplita, neiubiti, folositi…

Riscam sa fim abandonati chiar atunci cand iubim mai mult si cand toate planurile noastre de viitor sunt tesute in jurul omului pe care il iubim.

De ce ne asumam aceste riscuri? Poate din nevoia de a iubi. Sau poate de teama singuratatii.

Si ne amagim cu iluzii frumoase, riscand sa iubim oameni care ne pot surprinde cu nestatornicia lor, oameni ancorati prea puternic intr-un trecut de care nu se pot desprinde si atasati de oameni carora le apartin, in timp ce noi ne-am amagit tot timpul ca au fost ai nostri…

Irina Binder

www.irinab.com

Nimicurile care ne fac fericite

 

Exista false prejudecati legate de faptul ca noi, femeile, suntem foarte greu de multumit. Ca visam printi bogati si frumosi, care sa ne asigure vieti perfecte. Ca doar cadourile scumpe si vacantele petrecute in resorturi de lux, aflate in locatii exotice, ne fac fericite. Dar acestea sunt doar mituri.

Pentru ca noi ne dorim doar siguranta iubirii. O inima calda si primitoare, care sa devina universul nostru, o inima in care sa ne simtim in siguranta.

Ne dorim protectia bratelor puternice si primitoare ale omului iubit. Ne dorim sa ne daruim lui, cu tot ce avem mai bun, sa il ingrijim, sa il rasfatam, sa il sustinem, sa il iubim.

Ne dorim sa ne fie inteleasa nevoia de a ne izola uneori, cu infrangerile noastre, cu visurile noastre, cu lacrimile noastre…

Sa nu ne fie luate in deradere placerile, nevoia noastra de momente romantice, straduinta noastra de a mentine iubirea vie.

Ne dorim ca omul iubit sa fie atent cu noi… sa ne priveasca duios, sa ne vorbeasca bland, sa ne atinga doar cu dragoste. Ne dorim sa nu fim lasate niciodata sa ne simtim imbatranite, nedorite sau neiubite…

Avem nevoie sa fim alintate, sa plangem de fericire si sa radem in hohote.

Ne dorim sa fim ascultate, sa fim intelese atunci cand suntem capricioase, sa fim incurajate atunci cand ne pierdem increderea in noi.

Ne dorim ca omul iubit sa pretuiasca momentele frumoase pe care incercam sa i le oferim. Sa ne fie apreciate eforturile de a mentine o casa ingrijita si dragostea pe care o punem in fiecare prajitura pe care o gatim si in fiecare cina.

Ne fac fericite cele mai neinsemnate nimicuri.

Ne fac fericite gesturile mici, dar facute cu suflet. Ne fac fericite atentia, zambetele si complimentele sincere.

Tanjim dupa apropiere, ne dorim sa fim vazute, sa fim admirate. Fiindca noi suntem alaturi de omul iubit doar din dragoste si nu vrem sa transformam iubirea intr-o datorie.

Ne daruim neobosit barbatilor nostri, coplesidu-i cu atentie, cu caldura si cu iubire. Dar ei uita ca nevoile noastre inseamna mai mult decat „te iubesc-uri” declarate rar, decat imbratisarile de bun gasit sau de bun ramas, decat mangaierile din momentele pasionale de dragoste.

Ne fac fericite calineriile din diminetile lungi de weekend. Ne fac fericite florile daruite pur si simplu, fara nicio ocazie.

Ne fac fericite schimbarile spontane de program, cand ni se propune sa lasam tot ce avem de facut si sa mergem sa ne plimbam prin parc, sau poate sa vedem un film.

Ne fac fericite biletelele lasate pe perna, pe usa, sau ascunse undeva in geanta, cu un „te iubesc!” scris in graba.

Ne fac fericite mesajele si apelurile neasteptate, in care sa ni se spuna: „Doar imi era dor de tine!”

Ne fac fericite acele momente in care ne putem refugia in bratele iubitilor nostri, acolo unde ne simtim protejate de toate relele lumii, acolo unde ne simtim iubite.

Ne face fericite orice ne surprinde, o cina in oras, o iesire la munte, orice dovedeste ca omul iubit isi doreste sa petreaca timp alaturi de noi si sa ne rasfete.

Ne fac fericite sarutarile furate in graba, interesul fata de durerile si de temerile noastre.

Ne fac fericite toate momentele romantice, in care simtim ca suntem iubite si dorite.

Atatea nimicuri ne fac fericite… si toate acestea au in comun un singur lucru: iubirea.

Irina Binder

www.irinab.com

Irina Binder-Fluturi

 

„O carte este viața celui care a scris-o. Și-a pus în ea sentimentele, gândurile, munca și iubirea. Cărțile trebuie tratate cu respect, ele reprezentând însuși sufletul autorului.”

„Probabil că Dumnezeu ne trimite în viață persoanele potrivite, în momente potrivite, pentru a ne ajuta să depășim anumite etape, pentru a ne ajuta să evoluăm, pentru a ne ajuta să învățăm ceea ce trebuie, să ne regăsim, să ne iertăm, să iubim…”

„Necazurile – tocmai ele, care te pun la pământ și care te fac să crezi că nu vei reuși niciodată să te mai ridici – te fac să devii puternic. Nu știi niciodată cât de puternic ești, până când a fi puternic, este singura ta șansă să supraviețuiești.”
“Se spune că numai Dumnezeu are dreptul să ne judece. Nu știu de ce am impresia că tocmai El nu ne judecă, ci doar ne înțelege și ne iartă neobosit.”

“Dragostea înseamnă să înţelegi fără explicaţii, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să vezi cu ochii închişi, să simţi fără atingeri.”

“Un suflet liber este un suflet care iartă, care nu poartă încărcătura suferinţelor şi a dezamăgirilor... A ierta înseamnă libertate!”

“Am învăţat că a aştepta după alţii înseamnă timp pierdut şi amânări inutile. Am învăţat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viaţă în care nu sunt dorită şi nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.”

 

“Nici o poveste nu seamana una cu cealalta, chiar daca toata au in comun iubirea. Din fiecare invatam ceva, altceva, despre noi insine, despre oameni, despre viata sau lipsa ei. Si dupa fiecare poveste, desi nu mereu ne schimbam, mereu ne reinventam. Devenim mai naivi sau mai realisti, mai curajosi sau mai tematori, mai increzatori sau mai sceptici, mai buni sau mai rai, mai calzi sau mai reci, iar intr-un final ne regasim.

Fiecare dintre povestile mele de iubire m-a invatat ceva. Am invatat sa astept, sa pierd, sa iert si chiar si sa urasc. Am invatat sa renunt, sa ma prefac, sa mint, sa ma mint, sa insel, sa ma insel ...

Am invatat ca a astepta dupa altii inseamna timp pierdut si amanari inutile. Am invatat ca nu are rost sa ma zbat sa fac parte dintr-o viata in care nu sunt dorit si nici sa raman in locuri unde nu am nici un rost. Am invatat sa fiu mai rezervat in a ma implica sufleteste si sa fac diferenta intre cei care ma iubesc si cei care doar ma folosesc. Am invatat ca ratiunea nu poate fi mereu in consens cu inima si ca ambele pot fi supuse ratacirilor. Am invatat sa respect si sa accept alegerile celorlalti, chiar daca acestea imi influenteaza viata si imi rastoarna universul. Am invatat ca iubirea nu trebuie pazita.

Am invatat ca nu merita sa plang dupa oameni care nu m-au iubit si care m-au abandonat. Ce acei care m-au insotit o perioada pe drumul meu, apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decat niste umbre, care doar m-au privat de soare ...

Am invatat ca responsabilitatea pentru toate evenimentele care contureaza mai mult sau mai putin viata unui om, este iubirea. Ca fericirea dar si toata nefericirea, durerile si bucuriile, momentele de extaz precum si decaderile, iluziile si praful ce ramane uneori in urma lor, transformarea si statornicia care definesc viata sunt controlate intr-un mod haotic de iubire si de modul in care noi, oamenii, ne abandonam. Pentru ca oamenii nu pot trai fara iubire si nu sunt meniti sa fie singuri. Pentru ca oricat de impliniti ar fi in plan familial, social, profesional, material sau din orice alt aspect care banalizeaza existenta umana, nu pot fi completi fara un suflet alaturi.

Uneori in goana dupa iubire acestia ajung in impasuri si sunt fortati sa faca alegeri care de multe ori ii poarta pe cai si mai pline de disperare. Multi dintre ei, insa, nu realizaeaza importanta si valoarea sufletului pereche, alaturi de care sa imparta pamantul, aerul, orizontul si viata si prefera sa se arunce orbeste in povesti de iubire incerte. Pentru ca iubirea nu este rationala si nu ne putem alege pe cine sa iubim. Pentru ca la capatul tuturor luptelor interioare intre inima si ratiune, inima este cea care ia decizia finala."

 

Irina Binder-Exista suflet pereche?

 

Sufletul pereche? O utopie. Nu exista asa ceva! – spui resemnat, dupa ani de asteptare, ani de singuratate, obosit sa mai crezi ca vei gasi omul cu care sa iti imparti viata. Ba chiar te minti ca iti este mai bine singur, argumentand ca ai fi putut gasi pe cineva care sa nu te implineasca sufleteste si care doar te-ar fi facut sa suferi. Dar, uneori te invinovatesti pentru singuratatea ta, fiindca timpul in care nu te-a iubit nimeni te-a incarcat cu multe complexe. Te gandesti ca nu esti suficient de bun, de frumos, ca nu ai mare lucru de oferit, asa ca, de ce te-ar vrea cineva? Si uiti ca tot ceea ce ai nevoie pentru a te darui cuiva este sufletul tau. Uiti ca omul este dependent de iubire, ca nu este facut sa traiasca singur. Implinirile si dezamagirile trebuie impartite cu cineva, altfel, bucuriile le traiesti doar pe jumatate, iar tristetile dublu. Fiecare om, oricat de urat sau de frumos ar fi, oricat de bogat sau de sarac si oricat de tanar sau de batran, merita si poate avea pe cineva alaturi. “Prea tarziu” este doar o prejudecata, atunci cand este vorba de a intalni jumatatea sufletului tau.

Sufletul pereche exista undeva pe acest pamant. Deocamdata imparti cu el acelasi cer. Trebuie doar sa faci primul pas catre el… si acest prim pas inseamna sa crezi in existenta sa. Urmatorii pasi sunt renuntarea la prejudecati, cum ca ar fi prea tarziu, cum ca nu ai fi suficient de bun si de frumos, cum ca nu ai merita iubirea. Deschide-ti inima catre iubire! Cu inima deschisa poti crede, poti visa, poti primi iubirea.

Uneori idealizam acest suflet pereche si, tocmai pentru ca il idealizam, nu credem ca ar putea exista. Dar ce inseamna, de fapt, sufletul pereche? Omul perfect? Nicidecum. Este acel om care te completeaza si care face parte din profunzimea ta sufleteasca. Este sufletul care iți va darui fericire fara margini, iar uneori doar bucurii simple. Dar, uneori te va si intrista. Te va iubi asa cum esti, cu bune si cu rele, dar te va determina sa iți doresti sa devii omul care ar trebui sa fii, din iubire, fara sa-ți impuna si fara sa forțeze schimbarile. Te va iubi necondiționat: si bun si rau, si fericit si trist, si frumos si urat, pentru ca te va iubi pe tine, cu tot ce insemni. Te va pretui si nu te va face sa te simti neglijata, pentru ca va cunoaste nevoia ta de iubire.

Sufletul pereche? Se afla undeva in lumea aceasta pentru ca Dumnezeu a pregatit cate unul pentru fiecare om. Iar tu il vei intalni, negresit!

http://blog.divahair.ro/

Am invatat...

 

Am învățat să trăiesc… pentru că există o diferență între a trăi și a exista.
Am învățat să fiu bună, empatică și dedicată oamenilor, dar să nu uit că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.
Am învățat să fiu îngăduitoare cu ignoranții și să fiu iertătoare cu cei răi și cu proștii.
Am învățat că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut și amânări inutile.
Am învățat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață în care nu sunt dorită și nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.
Am învățat că oamenii care nu caută apropierea de mine nu îmi simt lipsa și prin urmare, cine nu îmi simte lipsa nu mă iubește.
Am învățat să fiu mai rezervată în a mă implica sufletește și să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc.
Am învățat că dacă cineva mă iubește cu adevărat nu îmi va da motive să mă îndoiesc de asta. Am învățat că mai întâi de toate trebuie să încerc să mă ajut singură și abia apoi să strig după ajutor.
Am învățat că de multe ori în spatele bunelor intenții se ascund interese proprii.
Am învățat să nu caut mereu vinovați pentru eșecurile mele și să îmi asum cu responsabilitate și cu demnitate greșelile.
Am învățat că am voie să greșesc și că oamenii nu au voie să mă judece. Că nu trebuie să cer aprobări pentru a trăi cum vreau. Că nu trebuie să mă simt vinovată și nici să mă justific pentru felul în care îmi administrez viața.
Am învățat că am dreptul să fac doar ce vreau eu și că uneori n-ar trebui să mă intereseze ce vor alții.
Am învățat că trebuie să îmi protejez secretele și că este important să fiu selectivă în privința oamenilor în fața cărora mă pot destăinui, pentru că unii te ascultă doar pentru a afla informații despre tine, pe care mai târziu le vor folosi împotriva ta.
Am învățat că exhibandu-mi fragilitatea sufletească îmi asum riscul să se profite de vulnerabilitatea mea.
Am învățat că nu am dreptul să depind de nimeni pentru a fi fericită.
Am învățat că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima și că ambele pot fi supuse rătăcirilor.
Am învățat să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influențează viața și îmi răstoarnă universul. Am învățat că iubirea nu trebuie păzită.
Am învățat că nu merită să plâng după oamenii care nu m-au iubit și care m-au abandonat. Că aceia care m-au însoțit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât niște umbre, care doar m-au privat de soare…
Am învățat să nu mai privesc spre trecut, pentru că nu într-acolo mă îndrept.
Am învățat că viața înseamnă alegeri și că niciodată nu este prea târziu să o trăiesc așa cum doresc.
Am învățat că atunci când iubești, nu există distanțe care să nu poată fi parcurse.
Am învățat că iubirea și binele nu le pot oferi cu forța celor care nu le vor.
Am învățat să stau uneori doar eu cu mine și să nu mă mai simt singură… și, că de multe ori pot fi înconjurată de o mulțime de oameni și totuși să cunosc cea mai cumplită singurătate.
Am învățat să mă bazez pe propriile mele puteri, să cred în mine și să nu-i mai las pe alții să mă descurajeze, sau să îmi spună ce și cât pot.
Am învățat că valoarea reușitelor mele este direct proporțională cu lipsa de importanță pe care o acord lucrurilor și oamenilor care nu merită.
Am învățat că doar eu știu cel mai bine cine sunt cu adevărat și că fiecare om mă poate vedea diferit. Că voi fi aprobată și dezaprobată în egală măsura pentru ceea ce sunt.
Am învățat să nu mai ascult păreri despre mine. Că oamenii mă vor judeca mai mult după prejudecăți proprii, decât după calitățile mele obiective.
Am învățat că oricât de bună aș fi, oamenii îmi vor căuta defecte. Iar atunci când nu le vor găsi, le vor născoci. Pentru că unii nu suportă să vadă la alții un spirit superior.
Am învățat că oricât de mult m-aș strădui, nu voi reuși niciodată să-i mulțumesc pe toți.
Am învățat că nu este important să fiu acceptată de toată lumea. Că îmi pot vedea de drum și fără să am aprobarea tuturor.
Am învățat să pierd, să uit, să iert și să ignor.
Am învățat că trebuie să existe și buni și răi, dar, că oricine se poate schimba neașteptat, atât în bine, cât și în rău.
Am învățat că omul rezonabil se adaptează lumii în care trăiește și că doar omul nerezonabil persistă în încercarea lui de a adapta lumea la el. Că dorințele și nevoile mele nu trebuie să fie o prioritate pentru ceilalți.
Am învățat să nu mai am așteptări. Pentru că oamenii nu se vor purta mereu echitabil și nu vor fi mereu recunoscători când îi ajut. Iar unii vor uita de îndată ajutorul oferit.
Am învățat că oamenii te resping dacă nu le faci mereu pe plac și te uită dacă nu mai au nevoie de tine.
Am învățat că nu sunt obligată să îmi ascund sentimentele și părerile față de ceilalți și că nu trebuie să-i menajez pe aceia care nu suportă sinceritatea. Că a fi asertivă înseamnă a fi liberă și că nimic nu e mai de preț ca libertatea.
Am învățat să îmi cunosc limitele pentru că doar eu pot forța depășirea acestora.
Am învățat că uneori, un dialog cu mine însămi mă poate ajuta de o mie de ori mai mult, decât dacă aș discuta cu alte persoane.
Am învățat că atunci când o ușă se închide, o alta se deschide, dar totul e să nu-mi rup gâtul traversând holul dintre ele.
Am învățat că starea mea de dispoziție depinde doar de mine, nu de starea vremii, nici de toanele altora.
Am învățat să merg tot mai sigură pe propriile-mi picioare, dar să nu uit niciodată cine m-a susținut să nu cad.
Am învățat că atunci când cineva îmi face brânci, trebuie să mă ridic cu spatele, altfel ar trebui să îngenunchez și, numai Dumnezeu merită să stai în genunchi în fața Lui.
Am învățat să nu mă mai cert și să evit conflictele. Am învățat că proștii nu au acces la ironie și de aceea se vor opri la insultă.
Am învățat că dacă unii oameni mă vorbesc pe la spate, înseamnă că nu se află în poziția care să le permită să imi dea peste nas.
Am învățat că cel mai mare compliment pe care îl pot face prostiei unora, este să mă dau la o parte că să o vadă toată lumea.
Am învățat să iubesc viața cu tot ce îmi oferă, să iubesc oamenii și să iubesc tot ceea ce a creat Dumnezeu. Am învățat să zâmbesc chiar și atunci când sufletul îmi plânge și, că după orice zi grea există un mâine, care îmi va oferi noi șanse de reușită.
Am învățat să fiu eu și să nu îmi fie teamă să mă arăt cu bune și cu rele.
Am învățat să mă iert și să mă iubesc.

http://www.irinab.com/

Aleg IUBIREA...

 

 

... pentru că un inel cu diamant nu leagă două suflete mai mult decât un inel simplu, din argint.

... pentru că într-un castel, doi oameni se pot rătăci unul de celălalt, pe când, într-o casă micuţă vor fi mereu cât mai aproape, împărţind toate momentele lor.

... pentru că gaura din canapea, apropie.

... pentru că bucuria de a avea totul nu se poate compara cu bucuria clipei când realizezi ceva pentru care aţi aşteptat şi aţi făcut sacrificii unul pentru celălalt.

... pentru că un măr împărţit la doi, este mai bun decât orice cină sofisticată într-un restaurant de lux, unde cei doi se simt înstrăinaţi.

... pentru că o cană din care beau amândoi poartă și aroma iubirii celuilalt.

... pentru că o limuzină luxoasă, chiar dacă asigură confort, nu oferă aceeaşi siguranţă şi împlinire ca atunci când doi oameni merg ținându-se de mână.

... pentru că mai devreme sau mai târziu, lucrurile şi confortul vor deveni rutină şi vor face sufletele să simtă lipsa iubirii.

... pentru că niciodată cele mai frumoase haine și bijuterii nu mă vor face să fiu mai frumoasă decât privirea plină de iubire a celui care mă va considera perfectă, indiferent de felul în care aș arăta.

... pentru că frumusețea fizică a unui om nu va putea compensa niciodată frumusețea inepuizabilă a unui suflet minunat.

... pentru că niciun lucru pământesc nu oferă atâta fericire câtă oferă iubirea.

Aleg iubirea... pentru că un om care are o inimă plină de iubire, nu va fi niciodată singur, sărac sau urât.

Voi ce-ați ales?

 

http://www.irinab.com

Irina Binder citate din “Fluturi”

 

Sunt oameni care, atunci când intră în viaţa ta, vin cu toată încărcătura trecutului lor. Vin cu dezamăgiri, cu dureri, cu complexe şi cu lupte interioare, iar toate acestea, in mod inexorabil vor deveni şi ale tale.

Timpul separă prietenii de străini. Separă oamenii de persoane. Separă iubirea de iluzii. Separă visele de coşmaruri. Separă grijile de închipuiri. Separă teama de îndrăzneală. Trebuie doar să avem răbdare ca lucrurile să se întâmple aşa cum trebuie şi atunci când trebuie.

Am învăţat că a aştepta după alţii înseamnă timp pierdut şi amânări inutile. Am învăţat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viaţă în care nu sunt dorită şi nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.

Eu nu cred că Dumnezeu vrea să îl slăvim fără măsură, nici să-i dovedim credinţa şi devotamentul postind şi mergând frecvent la Biserică. Eu cred că tot ceea ce vrea de la noi este să ne iubim unul pe celălalt.

Se spune că numai Dumnezeu are dreptul să ne judece. Nu ştiu de ce am impresia că tocmai El nu ne judecă, ci doar ne înţelege şi ne iartă neobosit.

Prefer adevărul care doare decât minciuna care vindecă.

Dragostea înseamnă să înţelegi fără explicaţii, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să vezi cu ochii închişi, să simţi fără atingeri.

Dacă pe noi ne frustrează şi ne doare răutatea şi indiferenţa oamenilor, oare Dumnezeu ce simte privind spectacolul lumii?

 

N-aveam nimic atunci când ne aveam pe noi şi totuşi aveam totul!

Viaţa nu te întreabă niciodată dacă eşti pregătit sau nu de o nenorocire. Nu îţi dă niciun preaviz şi niciun avertisment înainte să te surprindă cu un necaz, care să îţi prăbuşească întreg universul.

Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea pretenţia ca tu să pui nevoile sale pe primul loc.

Eu

Am fost altfel decât s-a văzut...
Nu oricine-a vrut să mă cunoască.
Iar de unii, care, să mă ştie-au vrut
Eu m-am protejat purtând o mască.

Am iubit pe cine nu m-a vrut
Şi am părăsit pe cine m-a iubit
Am greşit cui nu m-ar fi rănit
Şi-am iertat pe cine n-a greşit

Am găsit ce nu am căutat
Şi am căutat ce e de negăsit
Am crezut în ce n-a existat
Şi de adevăr prea des m-am îndoit.

 

Te-am căutat

Te-am căutat prin paturi ademenitoare
Crezând c-am să te pot uita uşor
Dar cum să poată un altul, oarecare
Să îmi aline nesfârşitul dor?

Te-am căutat în alţii câteodată
Crezând c-am să te pot înlocui
Dar nu pot toţi bărbaţii laolaltă
Să mă iubească, cum doar tu mă poţi iubi!

Te-am căutat în fiecare noapte
Şi-apoi în fiecare răsărit...
Te-am căutat în strigăte şi-n şoapte
Dar nicăieri şi-n nimeni nu te-am mai găsit!