Ortodocşii
prăznuiesc, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă
sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi
sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a
fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi
denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a
intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi
tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte
păgână.
De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se
facă "de ursită", astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă
se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în
această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea
se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din
Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un
păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece
pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe
busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să
le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui
păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să
se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să
albească.
La toate popoarele creştine pot fi întâlnite
diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în
prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu
spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în
Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie
sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala
postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu
credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste
ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să
le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea
vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la
intrarea în Ierusalim, în această zi.
În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din
unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de
post. Tot în sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit
Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre
fete, numită "Lazăriţa", se îmbraca în mireasă şi colinda, împreună
cu celelalte, în faţa ferestrelor caselor unde erau primite. Lazăriţa se plimba
cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care
povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazar sau "Lazărica":
plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor
frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea
trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual
în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc şi aruncarea scaldei
mortului pe sub nuci.
În trecut, ramura de salcie sfinţită era
folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie
pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să
nu le mai doară şalele.
De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi
lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a
creşte sănătoşi şi înţelepţi.
De Florii, arabii aprind candele, împodobite
cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci
din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască
ramuri de salcie în această zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu