Adevărul, înţelepciunea,
dragostea, dreptatea şi puritatea ne pot pune în contact cu toate forţele
armonioase din univers de la care primim binecuvântări.
Sursa vieţii este acolo, în
pântec. Se spune în Evanghelii: "Din sânul său a tâşnit apă vie". De
ce din sânul său? De ce nu din creier sau din plămâni? Ce se află în pântec,
făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl, Brahma, creatorul.
Din cauza acelora care fac
dragoste ca animalele, într-un fel stupid, dezgustant, infernal, se produc
războaiele şi epidemiile, pentru că dau astfel materiale tuturor spiritelor
doritoare să facă rău umanităţii, le hrănesc, le întăresc. Dacă bărbaţii şi
femeile ar şti asta, ar fi cu adevărat trişti şi necăjiţi şi le-ar fi ruşine de
ce au făcut, şi ar încerca să înveţe cum să iubească.
Omraam Mikhael Aivanhov în Forţa sexuală sau Balaurul înaripat
Omraam Mikhael Aivanhov în Forţa sexuală sau Balaurul înaripat
Forţa sexuală este o energie ce
poate fi comparată cu petrolul, neştiutorii şi neîndemânaticii sunt arşi –
această forţă arzându-le chintesenţa – în vreme ce aceia care ştiu să o
folosească, Iniţiaţii, zboară prin spaţiu.
La Iniţiaţi, un pântec foarte dezvoltat dezvăluie puterea, forţa,
rezervele spirituale acumulate graţie exerciţilor de respiraţie.
Este de sfătuit discipolii să nu
fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte de a fi lucrat asupra
purităţii şi smereniei. Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre
toate, poate la fel de bine să distrugă decât să creeze.
Numai Iniţiaţii au reuşit să
anime coloana lor vertebrală pentru o imensă muncă spirituală şi magică graţie
trezirii forţei Kundalini.
Când văd comportamentul unor
anumite persoane, ştiu deja că ele atrag o întreagă delegaţie de spirite
tenebroase care vin să le solicite, pentru ca ele să intre în confreria lor.
Spiritele tenebroase le spun: "Vei avea bani, vei avea un loc în
societate, vei avea o putere formidabilă, vei avea toate femeile pe care le vei
vrea, vino cu noi." Şi ele sunt atât de ignorante şi proaste încât le
urmează.
Omraam Mikhael Aivanhov în Cartea magiei divine
Omraam Mikhael Aivanhov în Cartea magiei divine
La originea tutoror nenorocirilor
omenirii, stă iubirea inferioară a bărbaţilor şi femeilor... Fiindcă ei
furnizează astfel materiale tuturor spiritelor dornice să facă rău umanităţii,
ei le hrănesc, ei le întăresc.
Alchimiştii vorbesc de
"lumina ce iese din tenebre". Tenebrele sunt infinit mai vaste decât
lumina; ele îmbrăţişează şi invadează totul.
Când inima voastră, adică plexul solar va începe să simtă, să iubească,
să trăiască cu mare intensitate, atunci, da, veţi atinge, veţi mişca inima
universală, inima lui Dumnezeu, şi din această inimă vor veni la voi energii,
forţe, curenţi dătători de viaţă, care vă vor lumina.
Dacă omul e inteligent, aura este
din ce în ce mai luminoasă.
Nu există protecţie mai eficace
decât o aură pură şi luminoasă.
O aură intensă, luminoasă
înfrumuseţează... şi, cel puţin, e o frumuseţe durabilă!
ţi să intraţi în comunicare cu
entităţile celeste, să vedeţi splendoarea divină, trebuie să vă purificaţi, să
vă lărgiţi conştiinţa şi să lucraţi pentru cel mai înalt ideal: fraternitatea
între oameni, Împărăţia lui Dumnezeu. În acel moment, emanaţiile voastre vor
deveni pure, vibraţiile voastre mai subtile, şi nu numai că spiritele luminoase
vă vor lăsa să ajungeţi pâna la ele, dar vor veni să vă viziteze, fiindcă vor
găsi în voi hrana lor.
Pântecul poate fi rezultatul
materialismului omului sau spiritualităţii sale.
Cuvintele goale, cuvintele fără
sens, cuvintele în aer, nu pot produce nimic. Vedeţi, toate acestea ne obligă
să studiem şi să facem eforturi pentru ca cuvintele noastre să producă efecte
în lumea întreagă, în întreaga creaţie, în lumea vizibilă şi în lumea
invizibilă; pentru ca ele să pună în mişcare oamenii, îngerii, arhanghelii,
spiritele şi elementele.
Ce este apa? Un copil născut din
unirea unui tată, oxigenul, şi a unei mame, hidrogenul: H2O.
Nu trebuie să vă închipuiţi că,
dacă o persoană posedă calităţi mediumnice, poate avea acces la toate regiunile
lumii invizibile; nu, ea nu va vedea decât ceea ce corespunde stării sale de
conştiinţă, gândurilor, sentimentelor sale. Clarvederea este dată fiecăruia în
funcţie de gradul său de evoluţie; acela care se împotmoleşte încă în regiunile
inferioare ale planului astral, va întâlni numai entităţi care populează aceste
regiuni şi va suferi.
Toate creaturile care nu dezvoltă
în ele însele cele două principii, masculin şi feminin, nu sunt cu adevărat
imaginea lui Dumnezeu şi ele nu au plenitudinea.
Când inima voastră, adică plexul
solar va începe să simtă, să iubească, să trăiască cu mare intensitate, atunci,
da, veţi atinge, veţi mişca inima universală, inima lui Dumnezeu, şi din
această inimă vor veni la voi energii, forţe, curenţi dătători de viaţă, care
vă vor lumina.
Aura este deci acest fel de halou
care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu diferenţa că la unii este vastă,
luminoasă, puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la alţii, din contră,
e mică, ştearsă, urâtă.
Un Maestru adevărat nu se
lipseşte de nimic: mănâncă, bea, respiră, iubeşte dar în regiuni, în stări de
conştiinţă necunoscute omului obişnuit.
Trebuie, o dată pentru totdeauna,
să vă decideţi să înţelegeţi legile naturii, să învăţaţi cum este construit
omul şi care trebuie să fie raportul dintre el şi legile naturii.
Când forţa Kundalini atinge
chakra Ajna, Iniţiatul are viziunea clară asupra lucrurilor, dar nu e
atotputernic: rămâne încă vulnerabil, expus forţelor contrare, pendulând între
bine şi rău. Iată de ce ea trebuie să meargă până sus la Sahasrara(care este
emisivă, dinamică, masculină, şi care vă dă puterea de a acţiona).
Viitorul tău va fi bun sau rău,
luminos sau tenebros, celest sau infernal, după cuvintele pe care le-ai rostit
în timpul existenţei tale.
Trebuie făcută o muncă de
desăvârşire, în ani de zile pentru a face din aura noastră o antenă capabilă să
atragă ceea ce este cu adevărat frumos şi benefic în univers.
Din cauza dorinţei de a scăpa din
insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu,
haşiş, marijuana, cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri
obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie etc... care le pot da
iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în timp
îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea.
Când un Iniţiat vrea să cunoască
o persoană, el nu observă anume aparenţa sa exterioară: fizionomia, gesturile,
limbajul său; nu, ci el se străduie să-i simtă aura.
Dacă sunteţi capabili de a
înţelege misterele căsătoriei, veţi înţelege toate secretele vieţii. Căsătoria
este lucrul cel mai răspândit, dar foarte puţini îi cunosc sensul ei profund.
Cum Eu-l vostru superior este
nemuritor, el cunoaşte întreaga istorie a lumii şi v-o poate comunica. Cum el
este liber, vă va da puterile sale. Cum el e plonjat într-un ocean de fericire,
vă va da o fericire indescriptibilă.
În om, şarpele se găseşte în
coloana vertebrală, e şarpele Kundalini, care odată trezit se ridică în lungul
coloanei vertebrale. Când cei doi poli sunt în fine reuniţi, adică atunci când
Kundalini, de jos, se uneşte cu spiritul universal, Shiva, omul se cunoaşte, e
în plenitudine.
http://sssefora.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu