Viaţa nu are niciun sens
… şi aceasta este cel mai mare Dar de la Dumnezeu
Această idee poate fi un şoc pentru mulţi
dintre voi, cei care cred că viaţa are sens şi că datoria noastră este
să‑l găsim, să‑l desluşim, să‑l învăţăm, să‑l descifrăm, să‑l descoperim cumva,
într‑o zi, undeva – şi apoi să facem tot ce se poate pentru a fi demni de el.
E posibil ca mulţi dintre cei care cred că deja
au descoperit Sensul Vieţii – şi că trăiesc în aşa fel încât sunt demni de el –
să fie şocaţi. (Majoritatea oamenilor care intră în această categorie nu au
„descoperit” cu adevărat Sensul Vieţii – li s‑a spus doar care este
Sensul Vieţii şi ei au acceptat.)
Totuşi, nu există nici un Sens. Viaţa nu
are sens. Dacă Viaţa ar avea un sens, cine i l‑ar da? Şi dacă spui că e vorba
de Dumnezeu – de ce‑ar crea Dumnezeu un sens şi apoi ne‑ar face să‑l căutăm
timp de 50 de ani? (Şi ca societate, timp de 50 de mii de ani). Şi, dacă
spui că Dumnezeu nu ne pune să căutăm, ci ne‑a dat deja răspunsul – de ce nu ne‑a
dat Dumnezeu răspunsul într‑un mod pe care să‑l putem înţelege cu uşurinţă şi
într‑o formulă cu care să fim cu toţii de acord? Şi, dacă spui că Dumnezeu a
făcut deja acest lucru, înseamnă că nu prea te‑ai uitat în jur în ultima vreme.
Nu, Dumnezeu nu a făcut asta. Şi motivul
pentru care Dumnezeu nu ne‑a spus care e Sensul Vieţii, este că nu există un
Sens al Vieţii. Viaţa nu are un sens.
Şi acesta este cel mai mare dar de la Dumnezeu.
Gândiţi‑vă puţin la ce vă spun.
Acest lucru se întâmplă, deoarece Dumnezeu
nu şi‑a imprimat scopul pe paginile Vieţii, întrucât Viaţa însăşi este o Carte
Deschisă. O carte pe care noi trebuie s‑o scriem. Trebuie să hotărâm ce scop alegem
noi să‑i dăm.
Oare, dacă Dumnezeu ar fi ales un scop –
dacă Dumnezeu ar fi avut un scop în tot acest plan – nu ne‑ar fi spus El care
era acel scop? Ne‑ar fi lăsat oare Dumnezeu să irosim ani, decade, secole,
căutând, căutând, căutând sensul tuturor lucrurilor?
Şi iarăşi trebuie să le spunem acelora
dintre voi care se gândesc că Dumnezeu a spus care este scopul vieţii:
„dacă e aşa, atunci Dumnezeu a făcut o treabă destul de proastă, pentru că,
dacă te uiţi în jur, vezi că nimeni nu a înţeles care este acesta.
Bine, bine, dar sunt totuşi câţiva care
cred că au înţeles. Ei ştiu care este scopul vieţii – şi doar noi, restul
oamenilor, nu‑l înţelegem.
Aceasta este poziţia adoptată de multe
dintre cele mai importante religii ale lumii! Aceste religii susţin că ele
ştiu care este scopul vieţii.
Există chiar o religie sau două care spun
că ele sunt scopul vieţii; şi că tot ce avem de făcut este să urmăm
preceptele acelei religii; şi că în felul acesta Îl vom mulţumi pe Dumnezeu pe
deplin – şi noi vom fi salvaţi.
Pe de altă parte, dacă nu urmăm preceptele
acelei religii, vom fi trimişi în focurile veşnice ale iadului.
Nici măcar asta nu ar fi o problemă, dacă n‑ar
exista sute de religii care susţin, în esenţă, acelaşi lucru.
Ar fi putut oare Dumnezeu să facă o
asemenea cârpăceală? Dacă Dumnezeu ar fi stabilit cu adevărat un scop al Vieţii
şi ar fi vrut cu adevărat ca noi să‑l cunoaştem, credeţi că El nu ni l‑ar fi
putut comunica într‑un mod pe care să‑l înţelegem cu toţii?
Sau, nu cumva e posibil ca motivul pentru
care nu ne putem pune de acord asupra sensului tuturor lucrurilor este că, pur
şi simplu, nu există nici un sens?
De fapt, chiar aşa şi e. Totuşi, pentru
mulţi oameni e greu să accepte o asemenea idee, până când nu devine clar de
ce nu există nici un sens.
Nu există nici un sens, deoarece Dumnezeu
vrea ca noi să fim cei care să dăm sens vieţii noastre. Dacă Dumnezeu ar fi
creat deja acest scop, El ne‑ar fi privat de cea mai mare ocazie, de cel mai
minunat instrument pe care‑l avem, în timp ce ne străduim să îndeplinim funcţia
vieţii.
Deoarece, vedeţi voi, Viaţa nu are un scop,
dar ea are o funcţie.
Scopul şi funcţia nu sunt
deloc unul şi acelaşi lucru.
Un ceas funcţionează ticăind, cu scopul
de a arăta ora. O maşină funcţionează prin combustie internă, cu scopul
de a transporta oamenii dintr‑un loc în altul. Un cuptor cu microunde funcţionează
făcând moleculele de hrană să vibreze foarte rapid, cu scopul de a
încălzi hrana.
Viaţa funcţionează într‑un anumit
fel, dar fără un scop predeterminat. Asta, deoarece Dumnezeu a creat ca funcţie
a Vieţii, alegerea unui scop.
Cu alte cuvinte:
Funcţia ta este
să creezi
sensul/scopul vieţii tale.
Făcând aceasta îţi creezi propriul Sine.
Tu decizi
cine şi ce eşti cu adevărat –
şi cine intenţionezi să fii.
Fragment din cartea CEI
CE ADUC LUMINA de Neale Donald Walsch (autorul cărţii Conversaţii cu
Dumnezeu) – carte publicată de Editura For You
Text pus la dispoziția
dumneavoastră de Editura For You
http://filedelumina.ro/2012/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu