Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

7 aprilie 2013

Inorogul


 
Se spune că primul care ar fi văzut un inorog ar fi fost chiar Adam, în Grădina Edenului. Deşi nimeni nu a mai văzut unicorni, de câteva secole încoace, totuşi credinţa în existenţa lor este larg răspândită în lume. Pentru unii, faptul că nu au mai fost văzuţi, nu face decât să le sporească misterul; în timp ce alţii cred că inorogii mai există încă în regiuni extrem de îndepărtate, putând fi văzuţi numai de către oamenii de o virtute şi curăţenie a sufletului, excepţionale.
În mitologia chineză, unicornul era un animal benefic, ce venea printre oameni doar cu misiuni importante. Apariţia sa era considerată ca un semn bun, iar faptul că nu a mai fost văzut de multe secole, arată că trăim într-o epocă de decădere. El va reapărea atunci când va veni timpul şi când bunătatea va domni din nou printre oameni. Numele chinez al inorogului, Ki Lin, este similar cu Yin-Yang.
Se spune că unul dintre primii inorogi i-a revelat împăratului Fu His scretele scrierii, cu mai bine de 5 000 de ani în urmă. Chinezii credeau, de asemenea, că inorogii pot prezice naşterea şi moartea unor oameni deosebiţi, precum înţeleptul Confucius. În anul 551 î.e.n., mama lui Confucius, fiind însărcinată, a întâlnit în pădure un inorog, care i-a dat o bucată de jad şi şi-a culcat apoi capul în poala ei. Ea a ştiut atunci că acesta era un semn de la zei. Pe bucata de jad era o inscripţie în care se vorbea despre marea înţelepciune de care va da dovadă fiul ei. Confucius a fost, într-adevăr, cel mai respectat filozof chinez. La bătrâneţe, se spune că a văzut şi el un inorog, înţelegând astfel că i se apropia sfârşitul.
În Geneză se spune că Dumnezeu i-a dat lui Adam sarcina să dea nume la tot ce îl înconjura. În unele traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe care Adam l-a numit, ridicându-l astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam şi Eva au părăsit Paradisul, inorogul a mers cu ei, devenind un simbol al castităţii şi purităţii.
Există în Vechiul Testament şapte referiri clare la unicorn, deşi acum există discuţii referitoare la aceasta. Şi Talmudul face referiri la el. De-a lungul istoriei, biserica a ajuns să interpreteze inorogul, în diferite feluri. În epoca medievală, el a devenit chiar simbolul lui Cristos, cornul său simbolizând uniunea dintre Cristos şi Dumnezeu Tatăl. Faptul că apare în Biblie înseamnă că nici un creştin adevărat nu se putea îndoi de existenţa sa.
Licorna apare în unele planşe din tratatele alchimice, fiind o indicaţie pentru cei iniţiaţi, a procesului transmutaţiei interioare, absolut necesar pe calea reîntoarcerii la starea primordială, androginală şi a descoperirii aurului filosofal. În mitologia orientală, acest animal fabulos este în legătură cu cel de-al treilea ochi, ochiul frontal al înţelepciunii, pecete a Unităţii divine şi cu Nirvana.
Inorogul simbolizează, prin cornul său unic din mijlocul frunţii, săgeata spirituală, raza solară, sabia divină a discernământului, revelaţia, pătrunderea spiritului în natură, dar şi o punte între lumi. El reuneşte în sine cele două polarităţi sexuale şi le transcende – de unde ideea de puritate şi de virginitate. Inorogul evocă întotdeauna ideea unei sublimări miraculoase a vieţii carnale şi a forţei supranaturale care emană din ceea ce este pur. Cornul său are virtuţi magice: decantează apele poluate, vindecă boli, detectează şi anihilează otrăvurile şi nu poate fi atins decât de către o fecioară. La British Museum din Londra există un corn despre care se spune că ar fi de unicorn şi pe care oamenii de ştiinţă nu au primit permisiunea să îl studieze (cel puţin nu oficial).
Se spune că inorogul se va întoarce. Aceasta poate fi doar o metaforă a ceea ce oamenii caută astăzi: adevărul, puritatea şi iubirea care s-au pierdut în umbra tehnologiei. Pentru a găsi inorogul, aşa cum l-au găsit strămoşii noştri, trebuie să uităm ceea ce am învăţat, să renunţăm la orgoliul nostru de stăpâni ai naturii. Trebuie să ne întoarcem la modul tradiţional de a privi lumea. Doar atunci ÎL vom găsi, la fel ca şi pe celelalte făpturi extraordinare din noi, ce abia aşteaptă să poată umbla iarăşi, fără frică, prin lume…

Autor: necunoscut

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu