Atunci cand esti la o rascruce in viata si simti ca ai in fata o alegere importanta sau pur si simplu e o situatie in viata de zi cu zi in care trebuie sa iti manifesti liberul arbitru, cat de greu e sa faci alegerea? O faci pe baza valorilor tale morale sau a profitului cel mai mare?
Alegem cu sufletul sau cu mintea?
Cel care alege cu sufletul gandeste “eu sunt sufletul meu”, cel care alege cu mintea gandeste “eu sunt corpul meu”.
Intr-o privire retrospectiva putem vedea cu ce am ales in anumite momente din viata si putem vedea in ce stadiu suntem. Tot mai multi realizeaza acum ca sunt suflet mai presus de minte, ca trupul e mai curand un vehicul peste care este sufletul. Nu exista rau sau bine cand alegi cu sufletul, alegerea pe care o vei face reprezinta ce esti tu. Mintea insa poate alege altceva, ea poate fi manipulata de societate si de convingerile pe care le inoculeaza, de ego (alege optiunea cea mai banoasa, cea care ne situeaza deasupra altora in societate), de alcool (vezi alegerea celui beat de a se urca la volan).
Daca atunci cand citesti aceste randuri te gandesti ca e greu sa alegi cu sufletul, poate ai dreptate. Dar, stii deja, orice drum se parcurge pas cu pas. Daca deja ti-ai pus aceasta intrebare esti pe drumul cel bun. Un pas. Si apoi inca unul. Sufletul nu te va insela niciodata. Si nu privi in jur cand faci acest pas, priveste in tine, ceea ce vezi acolo iti va anula frica. Ai facut alegerea in acord cu tine, sufletul nu greseste niciodata, prin tot ce faci el aduna intelepciunea de care ai nevoie. Respecta alegerile pe care le-ai facut, ele ti-au arat cine esti vis a vis de fiecare lucru pe care l-ai facut. Ce-ai castigat? Experienta. Nu e putin lucru. A fost un pas pe drumul cunoasterii de Sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu