Cuvintele ramase de la Constantin Brancusi sunt
suficiente pentru a ne da seama de maturitatea lui spirituala si artistica.
Lucrarile artistice realizate de-a lungul vietii au emanat in mod firesc din
insasi viata lui simpla, caracterizata de credinta si cuviosie. Referindu-se la
cumintenia artei sale, Brancusi obisnuia sa spuna:
"Eu am vrut sa inalt totul dincolo de pamant. Eu am
facut piatra sa cante pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar si pentru cei
orbi. Ceea ce va daruiesc eu este bucurie curata
M-am sacrificat intotdeauna pe mine insumi. Mi-am lasat
dalta si ciocanul si am slefuit materia cu propriile-mi maini. Mi-am lasat
sculpturile sa se joace cu cerul si cu oamenii, dovedind lumii ca este cu
putinta o sculptura a focului. Libere, ele erau mereu altfel iubite de oameni,
ele insele mereu altfel iubind. Dar operele nu ajung niciodata la o desavarsire
completa, pentru ca insasi materia nu este desavarsita.
Sculpturile mele nu trebuie respectate, ci trebuie
iubite, sa iti vina sa te joci cu ele. Vreau sa sculptez forme care sa dea
bucurie oamenilor. Ceea ce are intr-adevar rost in arta este bucuria. Nu ai
neaparata nevoie sa intelegi teoretic. Te face fericit ceea ce vezi? Asta e
totul! Misiunea Artei este sa creeze bucurie... si nu se poate crea artistic
decat in echilibru si in pace sufleteasca, iar pacea se obtine prin renuntare.
Bucuria si pacea, pacea si bucuria, iata ce este de dobandit!
Iubesc tot ceea ce se inalta. Pasarile maiestre m-au
fascinat si nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodata. Eu nu am cautat, in
toata viata mea, decat esenta zborului! Eu nu creez Pasari, ci zboruri.
Sculptura nu este altceva decat apa. Apa insasi!
Arta trebuie sa odihneasca si sa vindece contrarietatile
interioare ale omului. Ea are aceasta misiune terapeutica: sa ne amintim de
acel "catharsis" aristotelic. O sculptura desavarsita trebuie sa aiba
darul de a-l vindeca pe cel care o priveste. Arta trebuie sa apropie, nu sa
indeparteze, sa umple, iar nu sa sape prapastii in bietele noastre suflete...
si asa destul de rascolite de intrebari. In Arta nu exista straini.
Arta trebuie sa fie realitatea insasi. Arta nu este o
evadare din realitate, ci o intrare in realitate cea mai adevarata, poate in
singura realitate autentica. Ceea ce multi numesc abstract este cel mai pur
realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de
ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor. Exista in toate lucrurile o masura,
un adevar ultim. Proportia interioara este adevarul ultim, inerent in toate
lucrurile.
Inaltimea in sine a unei lucrari de arta nu spune nimic,
dupa cum nici lungimea propriu-zisa a unei bucati muzicale nu spune mare lucru.
Proportiile interioare ale obiectului sunt acelea care spun totul. Astazi, arta
deschide toate intrarile, spre a se putea contempla principiile creatoare si
frumosul absolut al legii universale. In realitate, calatoria are loc in noi.
Lucrarea de arta este precum o oglinda, in care fiecare vede
ceea ce ii seamana. Sapand necontenit fantani interioare, eu am dat de izvorul
tineretii fara batranete. Asa este Arta: tinerete fara batranete si viata fara
de moarte. Arta nu este intamplare. Cei ce au pastrat in suflet armonia ce
salasluieste in toate, in esenta lucrurilor, vor intelege usor arta autentica,
pentru ca vor vibra pe coardele acelorasi legi ca si natura.
Zavoiul m-a invatat sa inteleg graiul lemnului si al
pietrei. Sculptorul se lupta cu materialele, piatra, bronz, marmura sau altele
si urmareste sa imbine toate formele intr-o unitate perfecta si sa le insufle
viata. Trebuie sa pretuim simplitatea formei, echilibrul ei precis si
matematic, precum si arhitectura, tot atat de mult cat pretuim materialele.
Arta nu s-a dezvoltat decat in marile epoci religioase.
Arta poate cea mai desavarsita a fost creata in timpul copilariei umanitatii.
Caci, omul inceputurilor uita de grijile casei si lucra cu multa voiosie.
Copiii au aceasta bucurie primordiala. Eu as vrea sa retrezesc aceasta stare
prin sculpturile mele. Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.
Tot ce se creeaza prin filozofie, inteleasa ca iubire de
intelepciune, devine bucurie, pace, lumina si libertate. Lucrurile nu sunt greu
de facut. Ceea ce este cu adevarat greu este sa ajungem sa fim in stare sa le
facem. Trebuie sa ne detasam de noi insine si de toata partinirea omeneasca,
numai astfel vom izbuti sa redescoperim frumosul.
Trupul omenesc este frumos in masura in care oglindeste
sufletul.
Noi nu intelegem si nu vedem viata reala decat prin
rasfrangerile si stralucirile ei. Functia artistului ramane aceea de a descifra
semnele ascunse ale naturii si de a interpreta misterele universului. Semne se
afla peste tot. Numai sa stii sa le vezi. Da. Pretutindeni dai de semne. Nu-i
nevoie sa cautam formule obscure sau taine de nepatruns. Cand ti-e draga viata,
iti ies in cale semnele si-i destul sa le privesti cum trebuie, ca sa le
patrunzi talcul. Cei cu inima curata, copiii mai ales, le zaresc cei dintai.
Priviti lucrarile pana cand le vedeti. Cei care au ajuns aproape de Dumnezeu
le-au vazut.
Cand o societate nu mai cunoaste, sau amesteca binele cu
raul, ea se afla deja pe povarnisul pierzaniei. Oamenii vad lumea ca pe o
piramida fatala si se inghesuiesc inauntru-i, pentru a ajunge cat mai sus,
inspre varfu-i, drept pentru care se si sfasie intre ei si sunt cu totul
nefericiti (nemultumiti). Pe cand, dimpotriva, daca ar creste si s-ar implini
in chip firesc, daca s-ar dezvolta ca si spicul de grau pe campie, fiecare ar
fi ceea ce trebuie sa fie sau ar putea fi.
Dumnezeu este pretutindeni si simti asta cand uiti cu
desavarsire de tine insuti, cand te simti umil si cand te daruiesti. Eu ma aflu
acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind o
mana inspre El, ca sa Il pipai! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt
departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup... ma aflu printre
lucrurile esentiale. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu