Camelia Patrascanu-Ostateci in cuplul conjugal

Toti pornim intr-o relatie cu cele mai frumoase si mari vise. Uneori si impartasite. Fiecare dintre noi a simtit, atunci cand a iubit, ca acolo se sfarseste vechea sa lume si incepe adevarata Viata, un nou Univers dictat de pulsul inimii.

Asa incep toate cuplurile. Indiferent ca sunt sau nu sunt casatorite. Viata conjugala (conjugalitatea inteleasa ca relatie stabila asumata de parteneri) poarta mereu haine de gala cu buzunarele burdusite de promisiuni si sperante. Si la un moment dat … pentru unii dintre noi … nu mai e nimic de spus / abandonul apare ca unica solutie / casnicia se transforma intr-o luare de ostatici.

Lipsa comunicarii

De cate ori nu ati auzit ca lipsa de comunicare este vinovata de distantare in cuplu sau chiar de despartiri. Sa fie mutenia primul agent de crestere a ratei divorturilor?

De fapt, lipsa dorintei de a impartasi, de a comunica, este efectul vizibil al convingerii, deja formate, ca:

-nu ai cu cine sa discuti

-ca nu esti ascultat

-ca nu esti inteles

-ca nu obtii nimic daca iti deschizi sufletul.

Cauza este deci dincolo de verb.

In consultatii intreb cum stateau lucrurile inainte de criza parteneriala cei mai multi imi spun ca abia acum realizeaza ca nu au comunicat niciodata cu partenerul lor.

Ca iubirea si fascinatia sunt cele ce compenseaza tacerile, golurile de sens, poate chiar lipsa unor scopuri comune, a unei viziuni comune despre viata, compenseaza discrepantele convingerilor partenerilor, credintele aflate la poluri opuse.

Este adevarat, fericirea conjugala nu depinde in totalitate de credintele comune sau de educatie similara. Dar se bazeaza mult pe respectul opiniilor diferite, opinii pe care fiecare trebuie sa si le sustina neofensator in fata partenerului.

Pedeapsa prin tacere

Cand o persoana decide ca nu mai are cu cine sa discute si ca nu este ascultata, face din tacere un act de revolta – te resping, nu esti capabil/a sa ma asculti, nu meriti sa iti impartasesc trairile mele. Tacerea este un gardian dur. Momentele de gol si apasare aduc un nor de suspiciuni care sunt interpretate de fiecare in propriul limbaj: unul din parteneri se poate simti respins, altul izolat sau ignorat, unul se simte acuzat, altul ranit si desconsiderat.

Tacerea nu doar ca nu permite lamurirea situatiei dar intretine un mediu toxic, apasator, intr-o relatie din care nu poti iesi dar nici nu ii mai apartii pentru ca nu s-a discutat clar despre difunctionalitatile relatiile. O discutie ar risca identificarea unei problema ce risca la randul ei sa puna partenerii in tabere diferite, lucru ce ar genera o separare.

Dar comunicarea este curativa. Taifasul conjugal da tonul relatiei, descarca micile tensiuni, destinde, apropie, insenineaza, amuza. Nu intodeauna rezolvam probleme planetare prin conversatiile cu partenerul de viata, insa importanta este mentinerea intr-un exercitiu de sinceritate si spontaneitate, de incredere si ascultare reciproca. La primul semn de disfunctionalitate tacerea este semnalul care ne ajuta sa ne trezim, sa descoperim de ce nu ne putem impartasi celuilalt, ce ne opreste, de ce ne este teama. A prelungi tacerea inseamna sa aduci un gardian in casa. Nu atat pentru tine, cat pentru partenerul ce devine prizonierul secretelor si fricilor tale. Invata cum sa spui ce simti chiar daca este incomod pentru celalalt. Tactica dialogului se invata. O vom face impreuna, aici.

Teama de a fi respins/inchiderea dialogului

Cand stim ca partenerul nu este de acord cu opiniile sau actiunile ori gusturile noastre avem din start tendinta de a fi mereu in defensiva. De aici reactiile exagerate si mereu presupunerea ca trebuie sa luptam pentru fiecare centimetru din spatiul personal. Ca mereu trebuie sa ne aparam dreptul la libertatea de expresie, la timpul liber, la a avea relatiile pe care le dorim, la hobby-urile pe care le iubim.

Cand ii povestesti sotului ca te-ai intalnit cu o prietena despre care el nu are o parere prea buna si pe care o critica nejustificat in opinia ta, este posibil ca data viitoare sa ii ascunzi intalnirea cu ea sau sa ai deja pregatit un raspuns taios. Peste alte cateva astfel de schimburi de replici fiecare va amuti si va prefera sa nu mai deschida nici subiecte banale sau care candva erau pe placul amandurora.

Asadar, teama si inchiderea apar din dorinta de a evita:

-ranile sufletesti, depasirea pragului de sensiblitatea la diferentele de opinie

- represaliile sau criticile primite cand exprimi ce simti sau spui ce faci

- oboseala in fata unei lupte permanente de a-l convinge pe partener de adevarul sau suferinta ta

- epuizarea in urma apararii propriilor tale valori

Dictatul promisiuni

Exista un moment, cand suntem foarte indragostiti, cand vrem sa impresionam. Poate pentru ca simtim ca partenera/ul isi doreste asta: sa fim eroii salvatori, printesele fermecatoare. Acela este momentul cand magia ascunde capcana. Tentatia de a fi grandiosi in ochii celor dragi ne poate impinge la promisiuni mari. Poate nu le rostim, dar le lasam sa incolteasca in mintea si inima omului de langa noi. Cei mai grozavi vor face juraminte solemne, isi vor lua angajamente, vor promite ca vor fi mai buni decat in toate relatiile de dinainte, ca vor aduce Luna de pe cer, ca vor fi mereu iubitori si intelegatori, ca nu vor dezamagi niciodata. Uneori naivitatea si necunoasterea propriilor nevoi, alteori dorinta de a parea mai buni si valorosi, alteori teama de a fi respinsi sau considerati inadecvati , ne fac sa promitem stelele de pe cer.

Uneori promisiunile nu sunt rostite de partener, ci doar inchipuite de cel ce si le doreste Sunt presupuse. Dezamagirea neimplinirii lor da sentimentul delincventei sentimentale, al folosirii, amagirii si manipularii. Foarte fals, de multe ori. Dezamagirea este reala, dar nu dintr-o intentie malefica. Uneori unul din parteneri este lasat cu buna stiinta sa spere (acolo e trisarea) de dragul magiei, al mai bunei cooperari, de dragul adormirii vigilentei care nu mai percepe micile neseriozitati sentimentale. Insa promisiunile, chiar daca sunt salvari de moment, ne rascolesc constiinta si sentimentul onoarei. Ne-ar placea sa ne tinem de cuvant. Sa fim atat de minunati precum ne-am zugravit. Aici promisiunea devine temnicerul relatiei. Promisiunile ne inlantuie, ne leaga de celalalt, de propria pretentie de a fi onorabili si buni. Promisiunile, si de aici datoria, mentin fortat cuplurile impreuna. De aceea, cand simtim imboldul de a promite ceva sa ne gandim daca intr-adevar putem oferi acel lucru, daca deja il avem. Apoi, cand nu mai simtim sa i-l oferim celuilalt, in ciuda promisiunilor, trebuie sa discutam in primul rand de ce nu mai simtim sa il oferim si nu despre decizia de a nu-l mai oferi.

Un astfel de dialog permite analizarea situatiei si a modului in care s-au format asteptarile, daca au fost cu concursul celuilalt sau doar dintr-o nevoie personala de visare, de mirific. Distantarea poate conduce la instrainare, invinovatire, respingere. Si totul pornind de la inchipuirea unor puteri herculeene.

Resuscitarea relatiei

Un esec in relatie, o proasta abordare a unei situatii nu inseamna automat ratarea relatiei. Dar putini indragostiti gandesc asa. Cuplul este o entitate distincta de personalee implicate, desi reprezinta rezultatul contributiei lor. Dar relatia conjugala nu este matematica, este mai mult decat 1+1. In cuplu se produce o magie, o alchimie. Adesea, oamenii devin mai buni, mai inspirati, mai inzestrati, mai intelepti datorit aiubirii.Cuplul reprezinta un Univers intreg. Daca ceva nu merge bine nu inseamna ca toata relatia este compromisa. . Uneori trebuie sa aflam ce ofera in plus cuplul dincolo de disfunctiile care ne dor, sa vedem daca acele zone sunt suficient de importante si dezvoltate pentru a ne salva relatia.

Daca, de exemplu, suntem in dezacord sub aspectul cheltuirii banilor poate ca suntem de acord in privinta confortului casei si concepem asemanator nevoile amandurora de liniste si siguranta materiala. Aceasta zona de interese comune ne poate ajuta sa restabilim, prin conversatie (fara reprosuri, prin intelegere si empatie) strategia financiara a cuplului.

Stiu iubiri ruinate de jocuri de noroc, de substante, de lene, de alcool. De multe ori, salvarea a fost ratata prin focusarea doar pe zona disfunctionala si pierderea din vedere a celorlalte zone benfice. A accepta esecul intr-o directie te ajuta sa fii mai putin dramatic, mai lucid si sa apelezi, pentru vindecare, la restul elementelor functionale din viata de cuplu.

Gardieni si detinuti

Cand lucrurile nu mai merg dar n-ai curaj sa spui, devii cu buna stiinta prizonierul dar si gardianul relatiei. Vrei sa scapi dar ai vrea sa ti se ofere cheia celulei, chiar sa fii impins afara fara regret. Asta te scuteste de sentimentul ca, de fapt, ai ucis relatia dar n-ai ingropat lesul.

Am intalnit astfel de situatii in care unul din parteneri avea deja o alta relatie, dar nu avea curajul sa marturiseasca adevarul partenerului sau. Astfel lua nastere politica neglijentei – semne care indicau raceala, distantarea, separarea, existenta unei a treia persoane. Politica neglijentei tine loc de destainurie, de infruntare a reprosurilor, de recunoastere a abdicarii cursei conjugale. Este o lasitate gandita sa menajeze partenerul considerat slab, incapabil sa faca fata unei astfel de vesti – s-a terminat! De ce este considerat incapabil? Aici este o problema. Se numeste menajare excesiva.

Menajarea – catusele iubirii

Prizoneratul intr-un cuplu poate incepe si cand incerci prea mult sa il menajezi sau sa-l suplinesti pe celalalt, devenind astfel prizonierul pretentiilor, slabiciunilor, incapacitatilor sau comoditatilor sale. A-ti trata partenerul ca pe un om intreg (chiar si cand are slabicini fizice de care trebuie sa tii cont), ca pe un spirit si o constiinta libere, este un semn de respect si de putere pe care i-o recunosti. Iar el/ea va aprecia asta.

Este adevarat ca putini dintre noi suntem obisnuiti sa ni se dea respect si sa ni se recunoasca puterea. Unii pot chiar respinge aceste forme de reverenta in fata intregului care suntem. Suntem obisnuiti sa ne aparam mereu libertatea si opiniile sau sa ne lasam cocolositi, lamentati, compasionati, asa cum am fost obisnuiti de cei care au avut grija de noi. De aceea, un partener care ne reda demnitatea poate fi uneori prea mult. Inca mai vrem sa ne plangem, sa pretindem, sa criticam, sa fim fie nemultumiti, fie slabi. Dar asta nu va face decat sa il impinga pe cel de langa noi in rolul de menajator, de ingrijitor. Mereu preventiv/a, mereu cu o plasa de protectie impotriva iesirilor, intolerantelor, limitarilor sau fragilitatilor noastre emotionale. Astfel, dovedim ca nu suntem capabili sa acceptam opinii contrare, ca nu stim sa ne aparam convingerile, ca nu putem lasa loc parerilor celorlalti sa respire, ca nu putem suporta abandonul. Si incepem sa fim menajati. Si incepem sa vedem semnele parasirii in loc sa discutam despre relatie. Suntem menajati pana in ultima clipa. Mintiti de dragul nostru. Poate ca marturisirea abrupta, franca este dureroaposa, dar ne repune in demnitate, chiar daca pare un gest de nepasare si neglijare a sentimentelor noastre. Macar suntem tratati ca oameni intregi si vii.

Capcana milei

Mila pare onoranta, christica dar de fapt include vinovatie si teama. Mila pentru partener il fura de putere. La nivel energetic ii ucidem forta. Iar pe un om rapus nu il pui in fata adevarului tau, nu il parasesti, nu ii faci observatii critice. Intram astfel intr-o celula conjugala. Mila poate surveni dupa o marturisire – rezultatul este un compromis intre adevar si lipsa de onoare. Poate ca ai puterea adevarului, dar nu ai onoarea unei atitudini principiale si ferme. Adevarul pare mai mult o forma de razbunare si nu un mod de viata.

Cand intervine mila, cuplul se transforma intr-o inchisoare. A se intelege corect! Poti ajuta pe cineva si fara sa-ti fie mila. Astfel il ajuti sa isi pastreze, chiar si intr-o conditie umila, simtul verticalitatii interioare, onoarea. Daca ii furi onoarea acea persoana va fi vaduvita de orice sansa la recuperare, la vindecare, la normalitate potrivit conditiei sale.

Amorfismul conjugal

Placiditatea conjugala se instaleaza lent, in timp. Nici n-o simti. Probabil apare pe cand stai pe canapea la televizor, lasandu-ti mintea ocupata cu ideile si imaginile altora. Fura cuplului timpul viu al impartasirii, bucuriei si intamplarilor conjugale aducatoare de sens si iubire. Lipsa de forma si structura conjugala vlaguieste partenerii, care pot simti ca nu stiu incotro se indrepata, asta daca se mai intampla sa se afle in miscare in viata si nu sunt cu totul intepeniti.

Am intalnit oameni care marturiseau ca iubirea lor s-a stins, ca au descoperit intr-o seara absolut banala ca nu mai au ce sa-si spuna. Dar continuau sa traiasca impreuna. Din apatie, obisnuinta, acceptand un prizonierat bun pentru adapostul pe care il ofera. O astfel de relatie sufera de astm, este lipsita de aer si moare in fata unei ferestre pe care nimeni nu are curajul sa o deschida.

Adio, dar … locuim impreuna!

Ati intalnit si voi, sunt sigura, persoane care marturiseau ca nu mai au nimic pentru partener dar totusi nu divorteaza si continua sa raman impreuna, amandoi avand vieti total separate, poate chiar alte relatii. Aranjamentul pare comod. In fond nu sunt ei cei ce au impartit totul, cei ce se cunosc cel ma bine oferindu-si acum cel mai loial suport? De obicei lucrurile isi mentin echilibrul pana cand unul din parteneri intalneste pasiunea si doreste sa rupa aranjamentul. Celalalt, in mod straniu, se simte tradat si mobilizeaza toate fortele pentru a lupta pentru relatie. Exista multe forme de impreuna exploatate de cuplurile disfunctionale. Una este aceasta formula de despartire-coabitare. Pentru unii e mai buna decat separarea fizica si patrimoniala. E posibil ca acest aranjament administrativ de fapt sa mascheze un anumit sentiment de pasare, atentie sau iubire.

Cand intalniti persoane care spun ca nu mai e nimic intre ei si parteneri dar ca locuiesc impreuna e bine sa investigati daca nu e vorba de un prizonierat conjugal, de o dependenta subtila in care acoperisul comun tine loc de viata conjugala.

CONCLUZIE

Intr-un cuplu exista multe forme de a ne pune catuse. Ele pot prelungi relatia dar in acelasi timp alunga iubirea. E bine sa fim atenti si sa sesizam cand facem partenerul prizonierul pretentiilor sau slabiciunilor noastre, si cand ne lasam controlati de teama noastra de a infrunta adevarul, de a recunoaste diferentele de gusturi, convingeri si trairi dintre noi si partener.

Demnitatea si iubirea ne indemana sa fim deschisi si atenti la nevoile partenerului renuntand la a-i mai cersi atentie si dragoste. Suntem prea valorosi pentru a nu le primi de bunavoie si cu mult entuziasm. Cineva ne asteapta poate chiar acum sa oferim iubirea de care suntem capabili si sa-i primim iubirea ce o are de oferit. Sa ne eliberam partenerul din stransoarea deceptiei si a obligatiei, sa ne eliberam inima din chinga fricilor si sa ne traim cu putere timpul, varsta si sufletul de acum!

de Camelia Patrascanu

www.horoscoptv.ro