Dimineaţa, când te trezeşti dintr-un coşmar, răsufli “uşurat”,
la gîndul că el n-a fost “real”! Apoi, mintea te înghionteşte şi te îmbie să te
întrebi dacă nu cumva visul exprimă ceva ce
ar putea fi real în ceea ce crezi că este chiar real: viaţa ta de zi cu zi. Dar
şi-n vis totul pare atît de real. Orice nebunie a visului se prezintă drept
normală şi orice aberaţie capătă iz de claritate şi de realitate. Dragostea din
vis pare atît de palpabilă, încât n-ai crede o secundă că nu este reală. Ai
refuza complet să vezi că te afli în vis dacă cineva ar veni în el şi ţi-ar
spune că-i vis, aşa cum refuzi să crezi că ceea ce vezi a fi “realitatea
realităţilor” este un alt vis!
Dar, dacă ai avea abilitatea să priveşti mulţimea de vise din jurul tău, visele atît de diferite despre ce este realitatea şi cum este trăită ea în aceleaşi timp şi spaţiu, ai înţelege că te afli în plin vis. Dacă ai observa că fiinţa care-ţi este dragă trăieşte o realitate a ei, o scenă de viaţă în care nu poţi pătrunde pentru că este atît de diferită de ceea ce visezi tu însuţi, ai înţelege natura realităţii. Ai şti că visezi şi ai înţelege că eşti aici şi acum într-un vis pe care-l plăsmuieşti în aşa fel încât să pară cât mai real. In realitatea unui colţ de cartier plouă, iar în realitatea unui colţ alăturat este caniculă! În realitatea unuia viaţa se petrece într-o gură de canal, or desculţ, pe străzile îmbibate de praf şi de zgomot, iar în realitatea altuia domneşte strălucirea la un loc cu agitaţia şi stresul. În vreme ce unul îşi trăieşte un vis de dragoste, altul trăieşte un vis de ură, dar fiecare crede real ceea ce i se întâmplă lui. Realitatea umană apare ca un vis al visătorului, ca o plăsmuire personală, în interiorul căreia scenele de viaţă iau forma gândurilor şi a trăirilor celui ce visează.
Ca şi în visul nopţii, visul realităţii noastre apare atât de palpabil încât l-am crede nebun pe acela ce ne-ar spune că visăm. Dar, dacă “nebunul” îşi găseşte curajul de a dezvălui că realitatea este un vis al fiecăruia şi noi am privi cu interes către el, am putea încerca să visăm mai frumos. În loc de ura noastră, am putea visa iubirea şi-n loc de îngrijorare am putea să ne gândim cu încăpăţânare că totul este bine. Ne-am putea găsi un vis în care plăsmuirea noastră conţine mai multă ploaie, mai mult aer curat, mai multă graţie, dragoste şi bucurie şi mai puţină tragedie. Oricum s-ar prezenta un vis, orice ni se întâmplă în el, vedem dimineaţa că a fost plăsmuire! La fel plăsmuirea continuă în ziua pe care o credem reală, în lumea miliardelor de realităţi ale miliardelor de oameni de pe Pămînt. Cel ce iubeşte visul vieţii sale se poate îmbogăţi cu o realitate profund iubitoare şi caldă, într-un vis în care atât de mulţi cred în coşmar. În vreme ce unii trăiesc vieţile lor ca pe-un coşmar, alţii – la distanţă de doi paşi, or numai de-o respiraţie - au puterea să viseze dragostea şi frumuseţea. Asta-i natura realităţii: un vis, un fel de a visa ce vrei, ce poţi!
Dar, dacă ai avea abilitatea să priveşti mulţimea de vise din jurul tău, visele atît de diferite despre ce este realitatea şi cum este trăită ea în aceleaşi timp şi spaţiu, ai înţelege că te afli în plin vis. Dacă ai observa că fiinţa care-ţi este dragă trăieşte o realitate a ei, o scenă de viaţă în care nu poţi pătrunde pentru că este atît de diferită de ceea ce visezi tu însuţi, ai înţelege natura realităţii. Ai şti că visezi şi ai înţelege că eşti aici şi acum într-un vis pe care-l plăsmuieşti în aşa fel încât să pară cât mai real. In realitatea unui colţ de cartier plouă, iar în realitatea unui colţ alăturat este caniculă! În realitatea unuia viaţa se petrece într-o gură de canal, or desculţ, pe străzile îmbibate de praf şi de zgomot, iar în realitatea altuia domneşte strălucirea la un loc cu agitaţia şi stresul. În vreme ce unul îşi trăieşte un vis de dragoste, altul trăieşte un vis de ură, dar fiecare crede real ceea ce i se întâmplă lui. Realitatea umană apare ca un vis al visătorului, ca o plăsmuire personală, în interiorul căreia scenele de viaţă iau forma gândurilor şi a trăirilor celui ce visează.
Ca şi în visul nopţii, visul realităţii noastre apare atât de palpabil încât l-am crede nebun pe acela ce ne-ar spune că visăm. Dar, dacă “nebunul” îşi găseşte curajul de a dezvălui că realitatea este un vis al fiecăruia şi noi am privi cu interes către el, am putea încerca să visăm mai frumos. În loc de ura noastră, am putea visa iubirea şi-n loc de îngrijorare am putea să ne gândim cu încăpăţânare că totul este bine. Ne-am putea găsi un vis în care plăsmuirea noastră conţine mai multă ploaie, mai mult aer curat, mai multă graţie, dragoste şi bucurie şi mai puţină tragedie. Oricum s-ar prezenta un vis, orice ni se întâmplă în el, vedem dimineaţa că a fost plăsmuire! La fel plăsmuirea continuă în ziua pe care o credem reală, în lumea miliardelor de realităţi ale miliardelor de oameni de pe Pămînt. Cel ce iubeşte visul vieţii sale se poate îmbogăţi cu o realitate profund iubitoare şi caldă, într-un vis în care atât de mulţi cred în coşmar. În vreme ce unii trăiesc vieţile lor ca pe-un coşmar, alţii – la distanţă de doi paşi, or numai de-o respiraţie - au puterea să viseze dragostea şi frumuseţea. Asta-i natura realităţii: un vis, un fel de a visa ce vrei, ce poţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu