Nu adesea se întâmplă
ca un bărbat să fie iubit necondiționat sau nici măcar pe aproape, în primul
rând pentru că nu ajungi chiar accidental să comiți această imprudență și apoi
fiindcă este, în definitiv, o artă. Ce-i drept, o artă costisitoare, dar, mă
rog… Oricât am încerca să uniformizăm trăirile, cred că femeile se vor dedica
mai adesea decât bărbații unei cauze nobile, unei iertări, unei treceri cu
vederea, unei uitări ș.a.m.d. Nu este ușor de admis și nici de conformat, însă
cred că suntem educate să iertăm, să împăcăm, să armonizăm, iar asta nu se va
schimba, oricâte ideologii curajoase am emite vreodată…
Love is not blind. It
sees, but it doesn’t mind
Mă uit în juru-mi doar
ca să observ că noi iertăm din oficiu, iar acesta este element deficitar pentru
genul de societate în care trăim. Peste minciuni se trece relativ ușor,
naivitatea ne împinge să credem că am fost mințite din iubire, din prea multă
considerație. Trădarea este acum depășită prin dorința de a nu depista
dovezile. Este un trend care, pe zi ce trece, tind să-l clasez la fenomenul de
îndobitocire, deși nu aș vrea. Întotdeauna am crezut în adevăr, l-am căutat și,
de cele mai multe ori l-am aflat, însă am constatat că mulți nu gândesc ca
mine. Este mult mai ușor să crezi ce îți convine, întrebarea este, însă, cât de
mult îți convine doar să crezi? Sau poate este o expresie a iubirii…
Femeile iubesc cu mult
mai puțin orgoliu. Până acum nu mi-a fost dat să văd bărbați cu nasul scufundat
în batistă, reverberând asupra motivelor pentru care ea s-a dus la altul…
Procesul de regenerare este relativ scurt și implică o beție cruntă, poate mai
multe beții cu mânecile suflecate la o bodegă unde, preț de câteva ore,
obiectul afecțiunii sale se află încă în centrul atenției. Dar să ne înțelegem,
acesta este cazul strict al unei iubiri aparte, restul nu ocupă atât de mult
spațiu și timp. Regenerarea are loc, la ei, din oficiu. Femeile au darul (!) de
a ierta mai mult decât de a ține minte, memorăm selectiv ceea ce ne convine
(din nou) și, în loc să ne regenerăm ca indivizi, încercăm să vedem dacă putem
reclădi…
Femeile iubesc
copleșitor sau nu iubesc deloc. Nu cred că poți iubi călduț, la fel cum nu poți
urî cu măsură. Și, dacă nu dăruim și nu primim totul, e ca și cum nu am iubi
sau nu am fi iubite. Încă nu știu dacă să mă bucur sau să mă întristez că
lumea e împărțită în oameni care greșesc și oameni care iartă… În femei care
iubesc și femei cu orgoliu mai puternic… În femei care închid ochii consolați
și femei care îi deschid spre a vedea restul decorului… În femei care cred și
bărbați care le lasă să creadă… Și dacă e așa, încă nu știu spre ce să mă
înclin, însă am convingerea că aș fi ratat multe trăiri dacă nu aș fi vrut, la
un moment dat, să ofer și să primesc totul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu