“Destinul
se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.”
“Cândva, mi-am zis că
la bătrânețe mă voi feri de patru gafe. 1.) Nu mă voi plânge ca nu mai sunt
tânăr. 2.)Nu voi da sfaturi nimănui. 3.) Nu voi invoca mereu experiența mea.
4.) Și nu voi povesti de o sută de ori același lucru.
De bine, de rău,
primele trei le respect. Ce rost ar avea să mă
plâng că nu mai sunt tânăr? N-aș face decât să îngreunez o situație
și așa dificilă. Să dau sfaturi, n-am
chef. Și nici n-are nimeni nevoie de ele. Iar despre experiența mea ce-aș putea
spune? Poate, doar că viața a avut un sens câtă vreme n-am ținut să-i dau unul.
În clipa în care am încercat s-o fac, mi-a sunat în urechi, ironică, vorba
Eclesiastului despre deșertăciune.
Ultima regulă era,
însă o dovadă de superficialitate. N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi
de un exces de memorie, cum suferă alții de un exces de suc gastric. Pe urmă,
nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești
și azi, și mâine, și poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf,
dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl
influențează și se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri
scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care
nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi,
înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă
banalitate.”
***
“Cred că dragostea ne
ridică în propriii noștri ochi. Și cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede
celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi
că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l
iubești.”
Octavian Paler (2
iulie 1926 – 7 mai 2007)
Autoportret într-o oglindă spartă
Autoportret într-o oglindă spartă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu