Eşti fericit? Eşti fericită? Sunteţi
fericiţi?
Haideţi să începem cu cei mici. Şi
să-i întrebăm ce-i face cu adevarăt fericiţi.
Eu sunt fericit
când primesc cadouri, când mă joc cu căţelul. Eu sunt fericit când tata ajunge
acasa mai repede şi se joacă cu mine. Eu sunt fericită când îi schimb rochiţa
cea veche a papuşii mele şi când mama mă lasă să mănânc îngheţată.
Haideţi să-i întrebăm pe
adolescenţi. Deşi răspund foarte greu.
Da, păi ce să
zic…?! Mi-e ruşine… Când m-am plimbat prima data în parc, când simţeam fiori în
stomac şi nu ştiam de ce. Am fost fericită. Eu…, hai că nu pot să răspund. Ştii
tu… când… eram cu cineva… şi era la mine în braţe. Am fost fericită… Poate
chiar zburam de fericire, când mi-a spus cineva pentru prima dată că ma
iubeşte.
Pe cei maturi…
Am fost fericit,
când m-am simţit iubit. Am fost fericit, când mi-a spus… DA!… Când am ţinut în
mână doua picioruşe şi am privit ochişori bebelaşului meu. Eu…, clar…, când
m-am angajat la compania aia mare. Clar! Cel mai fericit şi apreciat om! Să
vezi ce maşina îmi iau! Mă, ce să îti spun ? Poate cea mai mare fericire a fost
când am plecat de la soacră şi am reuşit să stăm la casa noastră.
Pe cei mai în vârstă.
Am fost cu adevarat
fericit, când mi-am văzut copiii la casele lor, aranjaţi, şi fiecare cu o slujbă
bună. Am fost fericit, când soţia mea s-a întors acasă din spital, deşi medici
nu îi dadeau nici o şansă. Am fost fericit, când, în sfârşit, după atâtea
probleme, prin care am trecut prin viaţă, am reuşit să îmi îndeplinesc visul
meu, acela de a putea călători unde îmi doream demult. Cea mai mare fericire o
am atunci când ştiu că sunt sănătos, că am pe cineva lângă mine si mă pot
bucura de viaţă în fiecare zi.
Eu nu pot să zic că
am fost fericit. Da, au fost momente de “fericire”. Însă pot să zic ca sunt –
sau cel puţin aşa mă simt – mai mult trist decât fericit. Trist, pentru că nu
am făcut nimic cu viaţa mea. Sunt doar eu. Şi am fost doar eu prins mereu în
cuşca de zi cu zi, neştiind unde să fiu sau unde ar fi trebuit să fiu.
Nu există o reţetă clasică a
fericirii pe care ştiind că o urmezi ca atare vei putea să fi fericit pentru
totdeauna. Reţelele fericiri diferă de la unu la celălalt . Însă, pentru cei
veşnic îndrăgostiţi, am o reţetă foarte dulce.
Ingredientele principale: doi
îndrăgostiţi, o cană plină de iubire şi o cană plină de pasiune. Pentru
umplutură vom folosi urmatoarele: încredere, imaginaţie, senzualitate,
mângâieri şi săruturi… Şi lista o las pe voi să o continuaţi. Iar dacă
înlocuiţi ingredientele de mai sus cu ingrediente dulci, vedeţi aici
ce-ar putea rezulta.
În relaţiile noastre, în prieteniile
pe care le legăm descoperim la un moment dat că îi dezamăgim pe ceilalţi care,
la rândul lor, ne dezamăgesc şi ei. Nu vă faceţi probleme că pierdeţi sau
credeţi ca îi veţi pierde. Toate aceste vin din însăşi condiţia umană. Dar nu
acesta e marele secret. Nu de aici vine fericirea, ci din faptul că ni se dă
posibilitatea să practicăm iubirea, să fim părtaşi la iubirea şi la drumul
celorlaţi. Dacă unele vieţi formează un adevărat cerc perfect, altele iau forme
pe care nu le putem prevede sau înţelege. Fiecare viaţă o afectează pe
cealaltă, iar acesta o afectează pe urmatoarea…
Dragii mei, doar iubirea liberă, detaşată,
împăcată , fără ataşamente maladive, exultând de sănătate şi spontaneitate,
aceea te face părtaşul iubirii şi adevaratei fericiri. Atunci iubirea devine
starea noastră conaturală, spontană, şi prima noastră natură. Lumea e plină de
poveşti şi de reţete de succes despre ce ar trebui să faci ca să fii fericit.
Dar toate poveştile sunt toate una. Povestea unei iubiri.
Fericirea în iubire
e iubirea însăşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu