Sa fii iubita…

 

Nu pentru ochii tai. Pentru ca intr-o zi iti vor fi poate tristi si plansi, incercanati, ridati, acoperiti de ochelari…

Nu pentru frumusetea trupului tau…pentru ca in orice zi poate aparea o femeie mai frumoasa, iar tu vei fi aruncata la cosul cu obiecte uzate.

Nu pentru felul in care te ingrijesti, te imbraci si stii sa te pui in valoare, pentru ca intr-o zi te poti trezi pe un pat de spital, dupa o anestezie generala…si nu va fi nimeni sa te tina de mana…

Nu pentru frumusetea parului tau, pentru ca intr-o zi vei fi poate nevoita sa faci chimioterapie…

Nu pentru mainile tale care stiu sa mangaie, sa aline, sa curete, sa daruiasca …caci poate ca intr-o zi nu vor mai putea…

Nu pentru statutul tau, nu pentru pozitia ta, pentru familia ta sau pentru cati bani ai… Pentru ca poti pierde totul peste noapte. Pentru ca intr-o clipa, poti sa nu mai fii nimeni. Si te vei trezi, dintr-o data, a nimanui.

Si nu, nici macar pentru mintea ta…caci intr-o zi vei suferi poate de Altzheimer.

O batrana de 90 de ani, internata intr-un spital de bolnavi de Altzheimer, era vizitata in fiecare zi de sotul sau. Acesta venea un fiecare dimineata la ora 9,00 sa ia micul dejun cu ea. Intrebat fiind:

-”De ce mai veniti? Daca oricum nu va cunoaste?”
- “Vin. Pentru ca eu o mai cunosc pe ea…”

Ti s-a spus ca nu se poate. Ca o astfel de iubire nu exista. Asa ca alegi Acum-ul….Ba exista. Dar daca vrei sa fii iubita asa e posibil ca acum sa te doara, sa urli, sa suferi, sa mori de dor, sa te chinui si sa plangi, sa mai astepti, pentru ca nu accepti sa fii iubita pentru nimic altceva decat pentru …Sufletul tau.

Caci doar el este nepretuit, de neinlocuit, imposibil de imitat si de “operat” estetic. Doar el este cu adevarat unic si da forma, viata si farmecul de neinlocuit buzelor tale, ochilor tai, fiintei tale. Cuvintelor, gesturilor, felului tau de a fi. Si doar pentru el va veni sa ia micul dejun cu tine si la 90 de ani, cand nu ti-a mai ramas nimic din tot ce ai avut…

Vei fi laudata pentru felul in care arati, pentru felul in care te imbraci, pentru frumusetea buzelor tale, pentru scanteile din ochii tai, pentru picioarele tale lungi, pentru mierea cuvintelor tale, pentru zambetul tau cald, pentru gropitele din obraji si pentru toate nimicurile. Bucura-te, dar lasa-le sa treaca fara sa iti lipesti inima de ele. Zambeste cu tristetea ca toate trec si asculta-l cu adevarat doar pe cel care iti va spune ca s-a indragostit de sufletul tau.

Si sa iubesti si tu, la randul tau, doar ceea ce nu moare.
Caci in rest… Toate trec…”

(Urarea si sfatul unui paznic. De la azilul de batrani)