Fragment din cartea “Despre omul
frumos”-Dan Puric
Acum
cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala in
Timisoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe,
imbracate in negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, infofolite, legate, grase,
cu papornite, de parca mergeau cu rata. In sinea mea, am gandit stanjenit ca asa
se strica imaginea Romaniei in lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e
importanta, nu Romania.
Dupa
ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora inainte, ni s-a
dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate
dimensiunile tale de calator. Am avut sentimentul ca tot avionul dadea teza la
limba romana.
In
starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care
mi-au spus cinstit: “Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic!”
Si
astfel, eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima:
– Cand te-ai nascut, mama?
– 1877.
– Cati copii ai?
– 11.
– Cand te-ai nascut, mama?
– 1877.
– Cati copii ai?
– 11.
Si-asa
mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei. A inceput sa se
clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost frica, inclusiv mie,
asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si
ele speriate. Babele, in schimb, stateau langa mine si se sprijineau de partea
de sus, ca si cum ar fi mers cu rata.
Zic:
–
Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu ti-e frica?
–
Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insisti.
Ajunge.
In
siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta,
eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana
neamului din totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda
si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu