Oricat ai fugi de tine, destinul te va
ajunge din urma,chiar si in ultima clipa a acestei vieti. Oricat de mult ai
pleca din tine, iubirea te va aduce impreuna. Iar oricat de lunga ti se va
parea asteptarea in aceasta viata, merita fiecare secunda si fiecare clipa
petrecuta, in locul a cateva vieti. Iubirii sa nu-i dai drumul cand o
intalnesti ci sa o asezi in cel mai pretios loc al fiintei tale, caci ea te
hraneste din apa vietii.
“Când un bărbat şi o femeie se întâlnesc,
constată amândoi că le lipseşte ceva. Ce ar fi, până la urmă, un bărbat fără o
femeie sau o femeie fără un bărbat? Bărbatul este hărăzit unei femei şi femeia
este hărăzită unui bărbat. Şi întrucât se unesc unul cu altul, fiecare obţine
ceea ce îi lipseşte. Bărbatul obţine o femeie şi femeia obţine un bărbat.
Este o umilinţă pentru bărbat să accepte că
îi lipseşte o femeie, la fel şi pentru femeie să admită că îi lipseşte un
bărbat. Lucrul acesta nu se petrece uşor. Fiecare îşi cunoaşte astfel propriile
limite. Mulţi ar vrea să evite acestă mărturisire, bărbatul încercând să-şi
dezvolte propria feminitate, iar femeia propria masculinitate. Căci astfel
bărbatul nu mai are nevoie de femeie şi nici femeia de bărbat. Fiecare poate
trăi fără celalalt.
O relaţie de cuplu ia naştere atunci când
amândoi, bărbatul şi femeia, admit că celălalt le lipseşte, că au nevoie de
celălalt pentru propria lor împlinire. Când fiecare îi oferă celuilalt ceea ce
îi lipseşte, amândoi devin împliniţi şi întregi. Iubirea dintre bărbat şi
femeie îşi află împlinirea în actul sexual. Acesta este scopul spre care
ţinteşte relaţia de cuplu. El este cea mai profundă manifestare a vieţii, cu
mult superioară celorlalte, fie ele chiar şi spirituale. Prin el intrăm în
armonie cu esenţa universului. Căci ce ne determină la o trăire mai profundă a
vieţii şi ce ne favorizează mai mult să creştem şi să evoluam, dacă nu acest
act şi urmările lui pentru noi?
Dar de actul sexual se mai leagă ceva. Prin
el ia naştere o legătură. In urma lui partenerii nu mai pot fi nelegaţi ca
înainte. De aceea nu îl putem trata că pe un act oarecare. El are consecinţe pe
termen lung. Ce înseamnă aceasta legătură şi cât de adânc se produce reiese din
durerea, din sentimentul de vinovăţie şi de ratare care îi încearcă pe
partenerii care se despart. Ei nu se pot despărţi fără a simţi şi recunoaşte
această legătură. Ce consecinţe are despărţirea asupra relaţiilor viitoare
rezultă din faptul că un copil dintr-o a doua relaţie îl reprezintă pe
partenerul din prima. El poartă sentimentele acestuia şi le exprimă în faţa
părinţilor săi.
Prin urmare nu putem trata superficial
relaţiile anterioare. Ele au efect pe termen lung. Mai observăm următorul fapt:
când partenerii se despart, încep o altă relaţie şi se despart din nou, durerea
şi sentimentul de vinovăţie sunt mai mici a doua oară. La o a treia despărţire
acestea sunt şi mai mici, iar după un anumit timp nu mai joacă nici un rol. De
asemenea, partenerii care se despart şi încep o nouă relaţie au inhibiţii în
a-şi trata noul partener cu intimitatea cu care se raportau în relaţia lor
anterioară. O soluţie a acestei probleme apare dacă, în urma despărţirii,
partenerii încă se respectă şi se iubesc. Dar lucrul acesta nu e valabil
întotdeauna pentru amândoi, în acest ultim caz, pentru ei rămâne în urmă ceva
dureros.
Când un bărbat întâlneşte femeia care îl
atrage în mod deosebit, iar femeia se simte atrasă de el în acelaşi mod, pe
amândoi îi străbate un sentiment de fericire nemaiîntâlnit şi o dorinţă care
pune cu totul stăpânire pe ei. Acest sentiment şi această dorinţă ei le resimt
ca iubire. Dacă bărbatul îi spune femeii „te iubesc”, iar femeia îi spune
bărbatului acelaşi lucru, amândoi intră într-o relaţie şi devin un cuplu. Dar
oare această dragoste la prima vedere pe care o simt reciproc şi pe care o
mărturisesc este suficient de puternică pentru a-i ţine împreună un timp
îndelungat? Şi dacă s-ar dovedi, după o anumită perioadă, că drumurile pe care
au mers laolaltă nu i-au legat decât provizoriu în felul acesta intim? Poate că
aceste drumuri străbătute împreună îi unesc chiar pentru mult timp, mai ales
atunci când nu sunt numai parteneri într-o relaţie, ci şi părinţi. Dar vor
rămâne ei uniţi atunci când drumurile lor vor arăta înspre direcţii diferite?
Căci ce ştiu, de fapt, bărbatul şi femeia unul despre celălalt, cuprinşi fiind
de ardoarea primei iubiri? Ce cunosc ei despre obscuritatea originilor lor,
despre soarta care le-a fost dată, despre trăsăturile care îi definesc? Când ce
a stat ascuns iese la iveală, cu ce îi ajută faptul că iubirea lor învinge
această realitate şi îi supravieţuieşte? Avem sentimentul că la primul
consimţământ „te iubesc” trebuie să se adauge ceva, ceva care pregăteşte cuplul
pentru această realitate mai cuprinzătoare, care îl poartă spre depărtarea şi
adâncimea aflate dincolo de graniţele iubirii la prima vedere. O frază care
circumscrie această realitate mai cuprinzătoare ar fi următoarea: „Te iubesc şi
iubesc ceea ce ne uneşte pe amândoi.”
Ce se întâmplă când bărbatul şi femeia îşi
spun reciproc cuvintele: „Te iubesc şi iubesc ceea ce ne uneşte pe amândoi”?
Dintr-odată ei nu mai sunt atenţi fiecare doar la el însuşi şi la dorinţele
lui; ei privesc acum înspre ceva mult mai cuprinzător, care îi depăşeşte. Şi
chiar dacă nu ştiu, pentru un timp, la ce îi obligă de fapt această frază şi ce
destin le revine, atât individual, cât şi împreună, ea este fraza care
pregăteşte şi face posibilă iubirea la a doua vedere, cea care urmează iubirii
la prima vedere.” Bert Hellinger.
http://naturadivina.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu