Orice lucru la care va puteti gandi este o notiune.
Durerea este o notiune, suferinta este o notiune, bunastarea este o notiune,
saracia este o notiune. Nimic din ceea ce exista nu se manifesta fara sa fi
fost mai intai o notiune, o idee, un concept sau o forma de dorinta. Dar sursa
gandului- ganditorul de dincolo de gand- nu este o notiune. Este fiinta pura,
potentialitate pura.
Ce face fiinta pentru a se manifesta in materie? Isi face o idee, o notiune, iar acea notiune localizeaza imediat campul tuturor posibilitatilor, intr-o forma sau alta a realitatii. Scripturile spun “La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul s-a facut trup si Cuvantul era cu Dumnezeu”. Acesta este mecanismul precis al materializarii.
Fiinta este sursa gandului si de asemenea, este si locul de unde vine implinirea dorintelor. Ce sunt dorintele? Dorintele sunt potentialitate pura, care cauta sa se exprime. Dar implinirea dorintelor presupune ca mai intai sa Fim – iar apoi, simpla aparitie a notiunii in constienta va crea, spontan, realitatea. Aceasta este mecanica creatiei, in acest fel ia nastere universul. Universul este un camp de posibilitati, care interactioneaza cu sine insusi. Prin urmare, in fiecare dorinta este inclusa mecanica pentru realizarea ei. Conditiile sunt atentia si non-interferarea.
Cand am intentia de a merge dintr-un loc in altul, trupul meu face acest lucru. Nu este nevoie sa verbalizez niste instructiuni, pentru ca trupul meu sa se miste adecvat; lucrul acesta se intampla in mod spontan. Cand ma duc seara la culcare, nu ma asez in pat si spun “Haide, trupule, schimba-ti starea de constienta, din veghe, in somn”. Nu ma straduiesc sa adorm. Mecanismul transformarii fiziologice a adormirii este inerent dorintei de a adormi. De fapt, tot ce se intampla in trup este o vaga dorinta si, cu cat ma preocup mai putin de mecanismul sau, cu atat functioneaza mai bine. Din momentul in care incep sa ma preocup de mecanismul sau, el isi pierde eficienta si interfereaza cu fluxul de inteligenta innascuta.
Indiferent care este dorinta, nu trebuie sa interferam cu ea. A interfera inseamna a provoca un rezultat nedorit, iar noi interferam cu manifestarea dorintei, prin faptul ca
- ne straduim prea mult,
- depunem prea mult efort,
- atunci cand de indoim,
- cand aplecam urechea la parerile celorlalti
- cand ne ratacim in atasamentul fata de rezultat
Trebuie sa Fim, pur si simplu si sa ne formulam dorinta sau optiunea.
Universul se exprima pe sine prin fiintarea fara efort. Este pura potentialitate, cautand sa se exprime prin formularea unei dorinte si permiterea manifestarii acesteia. Muzicienii buni va pot spune ca experientele cele mai inalte se intampla atunci cand parca nu mai canta ei muzica, ci muzica se canta pe sine, prin ei. Dansatorii desavarsiti va pot spune ca, dupa un timp, nu li se mai pare ca ei danseaza – dansul se exprima pe sine.
Ce face fiinta pentru a se manifesta in materie? Isi face o idee, o notiune, iar acea notiune localizeaza imediat campul tuturor posibilitatilor, intr-o forma sau alta a realitatii. Scripturile spun “La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul s-a facut trup si Cuvantul era cu Dumnezeu”. Acesta este mecanismul precis al materializarii.
Fiinta este sursa gandului si de asemenea, este si locul de unde vine implinirea dorintelor. Ce sunt dorintele? Dorintele sunt potentialitate pura, care cauta sa se exprime. Dar implinirea dorintelor presupune ca mai intai sa Fim – iar apoi, simpla aparitie a notiunii in constienta va crea, spontan, realitatea. Aceasta este mecanica creatiei, in acest fel ia nastere universul. Universul este un camp de posibilitati, care interactioneaza cu sine insusi. Prin urmare, in fiecare dorinta este inclusa mecanica pentru realizarea ei. Conditiile sunt atentia si non-interferarea.
Cand am intentia de a merge dintr-un loc in altul, trupul meu face acest lucru. Nu este nevoie sa verbalizez niste instructiuni, pentru ca trupul meu sa se miste adecvat; lucrul acesta se intampla in mod spontan. Cand ma duc seara la culcare, nu ma asez in pat si spun “Haide, trupule, schimba-ti starea de constienta, din veghe, in somn”. Nu ma straduiesc sa adorm. Mecanismul transformarii fiziologice a adormirii este inerent dorintei de a adormi. De fapt, tot ce se intampla in trup este o vaga dorinta si, cu cat ma preocup mai putin de mecanismul sau, cu atat functioneaza mai bine. Din momentul in care incep sa ma preocup de mecanismul sau, el isi pierde eficienta si interfereaza cu fluxul de inteligenta innascuta.
Indiferent care este dorinta, nu trebuie sa interferam cu ea. A interfera inseamna a provoca un rezultat nedorit, iar noi interferam cu manifestarea dorintei, prin faptul ca
- ne straduim prea mult,
- depunem prea mult efort,
- atunci cand de indoim,
- cand aplecam urechea la parerile celorlalti
- cand ne ratacim in atasamentul fata de rezultat
Trebuie sa Fim, pur si simplu si sa ne formulam dorinta sau optiunea.
Universul se exprima pe sine prin fiintarea fara efort. Este pura potentialitate, cautand sa se exprime prin formularea unei dorinte si permiterea manifestarii acesteia. Muzicienii buni va pot spune ca experientele cele mai inalte se intampla atunci cand parca nu mai canta ei muzica, ci muzica se canta pe sine, prin ei. Dansatorii desavarsiti va pot spune ca, dupa un timp, nu li se mai pare ca ei danseaza – dansul se exprima pe sine.
Asadar, pentru a ne folosi eficient puterea, atunci cand
vine vorba de dorintele noastre, trebuie sa renuntam la atasamentul fata de
rezultat.
Dar aceasta nu inseamna ca nu ne dorin aceste rezultate. Desigur ca il preferam oricarui altuia – dar nu suntem atasati de el, in mod rigid.
Atasamentul este o forma de teama, de indoiala si de ingrijorare, iar aceasta ingreuneaza fluxul inteligentei naturii. Cand avem o dorinta, noi stim care este intentia noastra, si ne detasam pur si simplu, avand incredere totodata ca universul va organiza toate detaliile materializarii acelei dorinte. Nu pare nicio preocupare fata de rezultat, doar lasam dorinta sa plece din inima si o lasam sa curga prin noi, impreuna cu impulsul universului. Cu cat ne detasam mai mult si permitem lucrurilor sa se intample, cu atat mai spontan ne vor fi implinite dorintele.
Vechea credinta in suferinta afirma “Trebuie sa muncesc din greu pentru a-mi indeplini telurile si, cu cat voi munci mai mult, cu atat voi fi mai aproape de indeplinirea lor.” Acesta este un concept tipic vestic, dar oare natura chiar asa functioneaza? Observati vreun efort in migratia unei pasari din Siberia in America de Sud? Observati vreun efort in transformarea unei seminte, intr-un copac care rodeste?
Daca vom oglindi si noi felul in care lucreaza natura, vom putea, de asemena, sa facem mai mult cu mai putin efort. Putem sa ajungem in acel camp de liniste, de unde vine toata creativitatea; putem sa avem o dorinta si sa-i dam drumul si sa privim rezultatele, pe masura ce apar. Iar cand lucrurile nu merg asa cum ne imaginam, putem sa reuntam la ideea noastra despre cum ar trebui sa fie, avand incredere ca, cel putin pentru moment, nu vedem cadrul mai larg al evenimentelor. Intr-un context total, acel cadru mai larg ne este intotdeauna favorabil. Putem sa intelegem ca viata fiecaruia are un scop care se integreaza scopului general al cosmosului. Prin urmare, putem avea o atitudine de acceptare si de detasare, pentru ca stim ca universul este de partea noastra.
Dar aceasta nu inseamna ca nu ne dorin aceste rezultate. Desigur ca il preferam oricarui altuia – dar nu suntem atasati de el, in mod rigid.
Atasamentul este o forma de teama, de indoiala si de ingrijorare, iar aceasta ingreuneaza fluxul inteligentei naturii. Cand avem o dorinta, noi stim care este intentia noastra, si ne detasam pur si simplu, avand incredere totodata ca universul va organiza toate detaliile materializarii acelei dorinte. Nu pare nicio preocupare fata de rezultat, doar lasam dorinta sa plece din inima si o lasam sa curga prin noi, impreuna cu impulsul universului. Cu cat ne detasam mai mult si permitem lucrurilor sa se intample, cu atat mai spontan ne vor fi implinite dorintele.
Vechea credinta in suferinta afirma “Trebuie sa muncesc din greu pentru a-mi indeplini telurile si, cu cat voi munci mai mult, cu atat voi fi mai aproape de indeplinirea lor.” Acesta este un concept tipic vestic, dar oare natura chiar asa functioneaza? Observati vreun efort in migratia unei pasari din Siberia in America de Sud? Observati vreun efort in transformarea unei seminte, intr-un copac care rodeste?
Daca vom oglindi si noi felul in care lucreaza natura, vom putea, de asemena, sa facem mai mult cu mai putin efort. Putem sa ajungem in acel camp de liniste, de unde vine toata creativitatea; putem sa avem o dorinta si sa-i dam drumul si sa privim rezultatele, pe masura ce apar. Iar cand lucrurile nu merg asa cum ne imaginam, putem sa reuntam la ideea noastra despre cum ar trebui sa fie, avand incredere ca, cel putin pentru moment, nu vedem cadrul mai larg al evenimentelor. Intr-un context total, acel cadru mai larg ne este intotdeauna favorabil. Putem sa intelegem ca viata fiecaruia are un scop care se integreaza scopului general al cosmosului. Prin urmare, putem avea o atitudine de acceptare si de detasare, pentru ca stim ca universul este de partea noastra.
Deepak Chopra
http://autoeducare.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu