Ceea
ce, in mod conventional, numim „iubire” este o strategie a ego-ului, de a evita
abandonul de sine. Cauti pe cineva care sa-ti daruiasca ceva ce nu poti avea
decat in starea de abandon. Ego-ul foloseste acea persoana ca inlocuitor,
pentru a evita necesitatea de a se abandona. Limba spaniola este cea mai onesta
in acest sens. In spaniola se foloseste acelasi verb te quiero, atat pentru „Te
iubesc”, cat si pentru „Te doresc”. Pentru ego, a iubi si a dori este acelasi
lucru, in timp ce iubirea adevarata nu are in ea dorinta, ea nu doreste sa-si
posede si nici sa-si transforme iubitul/iubita. Ego-ul gaseste o fiinta pe care
o personalizeaza - si apoi o „face” speciala. El foloseste acea persoana pentru
a-si acoperi sentimentul constant de lipsa de continut, de „insuficient”, de
manie si ura, care sunt strans legate intre ele. Acestea sunt fatete ale unui
sentiment profund, inradacinat in fiecare fiinta umana si care este inseparabil
de starea egotica.
Atunci
cand ego-ul personalizeaza ceva si spune „te iubesc”, este vorba despre o
incercare inconstienta a sa de a acoperi sau de a indeparta sentimentele
inradacinate, ce insotesc intotdeauna ego-ul: lipsa de continut, nefericirea,
sentimentul ca nu e de ajuns, care ii este atat de familiar. Pentru un timp,
aceasta iluzie chiar functioneaza. Apoi, la un moment dat, in mod inevitabil,
persoana pe care am personalizat-o sau pe care am facut-o speciala in ochii
nostri, inceteaza sa mai functioneze ca o acoperire pentru durerea, ura, lipsa
de continut sau nefericirea noastra, care isi au toate originea in acel
sentiment al "nu e suficient" sau "nu e complet". Apoi,
apare la suprafata sentimentul care a fost acoperit, iar el incepe sa se
proiecteze asupra persoanei care a fost personalizata si facuta speciala – si
despre care am crezut ca ne va „salva”. Dintr-o data, iubirea se transforma in
ura. Ego-ul nu realizeaza ca ura este o proiectie a suferintei universale, pe
care o simtim in interior. Ego-ul crede ca acea persoana ne provoaca durere. El
nu-si da seama ca durerea este sentimentul universal de a nu fi conectat cu
nivelul cel mai profund al fiintei noastre – de a nu fi ceea ce suntem cu
adevarat. Obiectul iubirii este interschimbabil – la fel de interschimbabil ca
si obiectul dorintei egotice. Unii oameni au multe relatii. Ei se indragostesc
si se „dezindragostesc” de multe ori. Ei iubesc o persoana pentru un timp, pana
cand acest lucru nu mai functioneaza, deoarece nicio persoana nu poate acoperi
tot timpul, acea durere sau suferinta permanenta.
Numai
a te abandona iti poate da ceea ce cauti in obiectul iubirii tale. Ego-ul spune
ca acest lucru nu e necesar, pentru ca „eu iubesc aceasta persoana”. Este un
proces inconstient. In momentul in care acceptam complet ceea ce se petrece, si
ne abandonam nemaiopunand rezistenta, ceva din interiorul nostru scoate la
iveala ceea ce a fost acoperit de dorinta egotica. Este o pace interioara,
intima, o stare de nemiscare, de liniste, de tacere si sentimentul de a fi viu.
Ceea ce noi suntem in esenta fiintei noastre, e ceva neconditionat. Este ceea
ce cautam in obiectul iubirii noastre. Suntem noi insine. Atunci cand se
petrece acest lucru, apare o iubire complet diferita, care nu mai este
subiectul iubirii/urii. Ea nu personalizeaza lucrurile sau persoanele,
facandu-le speciale. Este absurd chiar si sa folosim acelasi cuvant pentru a o
denumi. Insa, ca si in cazul unei relatii normale de iubire/ura, e posibil sa
intram, ocazional, in starea de abandon. Uneori, acest lucru se poate petrece
pentru perioade scurte de timp; putem trai o iubire profunda, universala si o
stare de acceptare totala, care apare uneori la suprafata constiintei, chiar si
in relatiile care sunt in realitate egotice. Daca aceasta stare de abandon nu
este sustinuta, ea va fi acoperita din nou cu vechile sabloane egotice. Deci,
eu nu spun ca iubirea adevarata, profunda nu poate fi prezenta ocazional, chiar
si intr-o relatie obisnuita de iubire/ura. Dar ea este rara si, de obicei,
dureaza foarte putin. Intotdeauna cand acceptam ceea ce se petrece, apare ceva
mai profund. Altfel, devenim prinsi in capcana celor mai dureroase dileme,
exterioare sau interioare, a celor mai dureroase sentimente sau situatii; insa,
in momentul in care acceptam ceea ce este, trecem dincolo de toate
manifestarile, le transcendem. Chiar daca simtim ura, in momentul in care
acceptam ca asta este ceea ce simtim, noi transcendem acest sentiment. El e
posibil sa mai existe, dar dintr-o data ne aflam intr-un „loc” mai profund, in
care aceasta nu mai conteaza atat de mult. Intregul univers al fenomenelor
exista datorita tensiunilor dintre contrarii. Cald-rece, crestere-descrestere,
castig-pierdere, succes-esec, aceste polaritati fac parte din existenta – si,
desigur, din orice relatie. Kim Eng: Atunci este corect sa spunem ca nu putem
scapa niciodata de polaritati? Eckhart Tolle: Nu putem scapa de polaritati, la
nivelul formei. Totusi, le putem transcende prin faptul ca ne abandonam lor.
Atunci cand ne abandonam in fata vietii, ne aflam in legatura cu un nivel mai
profund din interiorul fiintei noastre, unde polaritatile nu exista. Ele
continua insa sa existe la nivelul exterior. Totusi, chiar si la acest nivel,
ceva se modifica in modul in care polaritatile se manifesta in viata noastra
atunci cand ne aflam intr-o stare de acceptare sau abandonare. Atunci
polaritatile se manifesta mult mai bland. Cu cat suntem mai inconstienti, cu atat
ne identificam mai mult cu forma. Esenta inconstientei este aceasta:
identificarea cu forma exterioara (o situatie, un loc, un eveniment sau o
experienta), cu o forma gand sau cu o emotie. Cu cat ne atasam mai mult de
forma, cu atat ne abandonam mai greu momentului prezent, vietii si cu atat mai
extrema, violenta sau dura devine trairea de catre noi, a polaritatilor. Exista
oameni pe aceasta planeta, care traiesc literalmente in iad – si, pe aceeasi,
planeta, exista simultan oameni care traiesc vieti relativ linistite. Si cei
care sunt linistiti in interior traiesc polaritatile, dar intr-un mod mult mai
bland si nu intr-unul extrem si violent, cum sunt ele traite inca, de catre
multe fiinte umane. Deci, modul in care este perceputa manifestarea polaritatilor
se modifica. Polaritatile nu pot fi indepartate, dar am putea spune ca, atunci
cand ne abandonam vietii, intregul univers devine mai binevoitor. Nu mai e atat
de amenintator. Lumea nu mai este perceputa ca fiind ostila – intrucat acesta e
modul in care ea este vazuta de catre ego. Kim Eng: Daca iluminarea sau
existenta in starea de trezire a constiintei nu modifica ordinea naturala a
lucrurilor, dualitatea, tensiunea dintre contrarii, atunci ce se petrece cand
traim in aceasta stare? Afecteaza ea lumea in care traim sau doar trairea ei
subiectiva, de catre cel cu constiinta treaza? Eckhart Tolle: Atunci cand ne
traim viata intr-o stare de abandon, ceva trece si se manifesta prin noi in
lumea dualitatii – ceva care nu apartine acestei lumi. Kim Eng: Aceasta
modifica, efectiv, lumea exterioara? Eckhart Tolle: Interiorul si exteriorul
sunt, in esenta, unul si acelasi. Atunci cand nu mai percepem lumea ca fiind
ostila, frica dispare – si cand nu mai exista frica, gandim, vorbim si ne
comportam diferit. In fiinta noastra rasar iubirea si compasiunea, iar ele au
impact asupra lumii. Chiar si atunci cand ne aflam intr-o situatie
conflictuala, exista un flux de pace in manifestarea polaritatilor. Iar atunci,
ceva se transforma cu adevarat. Exista anumite invataturi care afirma ca nimic
nu se modifica, nimic nu se transforma. Nu e asa. Ceva foarte important se
transforma. Ceea ce este dincolo de forma, straluceste prin intermediul formei,
eternul straluceste in forma, in aceasta lume a formei. Kim Eng: E corect sa spunem
ca lipsa „impotrivirii”, acceptarea contrariilor din aceasta lume, aduce
modificari in modul in care se manifesta contrariile? Eckhart Tolle: Da.
Contrariile continua sa se manifeste, dar ele nu mai sunt alimentate de noi.
Ceea ce ai spus tu este un aspect foarte important: faptul ca nu ne impotrivim
inseamna ca polaritatile nu sunt alimentate. Aceasta inseamna ca apare un
colaps al polaritatilor, cum sunt cele care apar, de exemplu, in situatiile
conflictuale. Nicio persoana si nicio situatie nu mai sunt transformate intr-un
„dusman”. Kim Eng: Deci, astfel, contrariile devin mai slabe, in loc sa devina
mai puternice. Si probabil ca in acest fel, ele incep sa se dizolve. Eckhart
Tolle: Exact. Viata traita in acest mod inseamna inceputul sfarsitului lumii,
asa cum este ea perceputa acum de catre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu