Se întâmplă uneori să aşteptăm o invitaţie la
dans, să aşteptăm persoana potrivită, momentul perfect, situaţia plănuită, ceva
care să ne impulsioneze să ne ridicăm din sala de aşteptare şi să urcăm pe
scenă, să fim cine suntem. Aşa aşteptăm şi în viaţă, să se petreacă ceva din
exterior pentru ca noi să începem să trăim ceea ce ne dorim.
Şi aţi ghicit ce se întâmplă: ne întoarcem
rapid să aşteptăm în continuare după ce momentul, persoana sau situaţia au
dispărut. Pentru că dansul, viaţa, fericirea nu vin din noi, ci ca o reacţie la
ceva din exterior. Şi continuăm să aşteptăm în tristeţe, să dansăm puţin şi să
ne întoarcem la loc fără să schimbăm nimic. Parcă am vrea să ne avântăm cu
toată inima şi cu tot ceea ce ne face vulnerabili pe scenă, să ne asumăm riscuri,
să ne îndrăgostim, să dansăm singuri şi cu ceilalţi, să ne cunoaştem propriul
ritm, să fim pur şi simplu fericiţi fără “de ce”. Şi totuşi, nu ne facem curaj.
Atâta timp am aşteptat, ne-am mulţumit cu pahare pline pe jumătate, cu iluzii
şi promisiuni de revenire, încât nu putem crede că se poate altcumva.
Nu am cum să te conving că meriţi ce e mai
bun, că deciziile potrivite pentru tine sunt cele care te fac fericit/ă, că a
aştepta pe oricine înseamnă a rata experienţele care te înconjoară chiar acum,
că dacă un lucru e menit să fie, va intra în viaţa ta pe fereastră chiar dacă
îi închizi uşa – deşi aşa e. Tot ce iţi pot spune e că după experienţe de
aşteptare, eu am ales să dansez şi să mă gândesc la ceea ce e bine pentru mine
acum, fără a mai reacţiona la deciziile celuilalt, ci ştiind ceea ce vreau
pentru mine şi făcând pasul pe care îl simt.
Un dans în doi durează la fel ca orice altă
experienţă, atâta timp cât cei implicaţi aleg să îl susţină. Şi dacă aştepţi
întotdeauna din exterior, suferi. Aşa că du-te, fii primul care spune, primul
care riscă, primul care nu vrea jumătăţi de măsură şi care dăruieşte. Şi fii
fără aşteptări, fii tu şi atât. Fii vulnerabil şi sincer cu tine. Iar ceea ce
vei primi iţi va indica dacă ai întâlnit persoana care te apreciază exact
pentru ceea ce eşti si vrea să aibă acest dans cu tine. Daca e aşa, bucura-te,
daca nu, mulţumeşte şi recunoaşte curajul din tine care a ieşit la iveală – ai
caştigat libertatea de a fi tu, indiferent de celălalt.
Totul incepe cu o invitaţie la dans pe care
ne-o facem nouă înşine pentru a merge pe scenă şi a trăi exact ceea ce ne
dorim, aşa cum simţim şi ne îndrumă paşii. Şi să fim siguri că merităm ce e mai
bun, în dans şi în viaţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu