Despre dor

 

Acest cuvant care se spune ca nu mai exista in nici o alta limba, ca e intraductibil in engleza de exemplu, e un cuvant fara de care nu cred ca mi-as putea exprima cu adevarat sentimentele si trairile. Cat de des folositi in conversatiile voastre acest cuvant? Si cat de des il folosec altii vis-a-vis de voi. Eu cred ca o zi in care nu l-am adresat cuiva sau nu l-am auzit spus noua de altcineva e o zi pierduta.

De cate feluri poate fi acest DOR. Dorul de mama? Daaaaa. Este cred ca cel mai important si pregnant din toate. Unde e mai bine decat in bratele protectoare ale mamei? Intotdeauna ne e dor de ea, de familie, de casa in care ne-am nascut si am crescut. Apoi desigur ar fi dorul mamei (al parintelui in general) dupa copilul ei. Cred ca e la fel de puternic, si devine poate din ce in ce mai covarsitor odata cu trecerea anilor. Interesant e ca copilul are o nevoie extrema de mama si tata in primii ani de viata iar parintii au mai multa nevoie de copilul lor spre finalul acesteia. Si dorul evolueaza in consecinta.

Oare e mai important dorul de trairi intense, de emotii si prea plin de sentimente? Sau cel de persoane? De persoanele care provoaca astfel de emotii. Nu stiu. Nu m-am gandit pana acum la asa ceva. Dar inclin sa cred ca emotiile in sine sunt cele care ne lipsesc, persoanele care le-au provocat de-a lungul timpului fiind diferite. Unele care poate ulterior s-au dovedit nedemne de ceea ce am simtit noi pentru ele.

Asa ca mai corect ar fi sa spunem ca ne e dor de dragoste decat ca ne e dor de o persoana anume. Mai bine spunem ca ne e dor de viata, decat de cineva care ne-ar putea face, pe moment doar, sa simtim ca traim cu adevarat. Cred ca si mai corect ar fi sa spunem ca ne e dor de noi insine. Asa cum eram cand eram copii de exemplu. Puri si deschisi la tot, fara idei preconcepute, fara nici un fel de blocaje, care lasam sa curga liber toate senzatiile si sentimentele. Asa cum eram cand eram adolescenti si ne-am indragostit fara limita de un coleg sau o colega, si eram capabili sa iubim intradevar fara limite. De noi cand eram tineri si stiam sa ne distram si sa petrecem cu prietenii, fara sa avem prea multe griji sau ganduri apasatoare.

Nu imi ramane sa mai fac decat o insiruire, o lista de doruri, spun aceste cuvinte atat de mult incat nu cred ca mai necesita vreun soi de explicatii.

DOR de viata, de iubire, de fericire, de bucurie – a ta sau a celor dragi, de hohote de ras, de emotii intense, de atingeri diafane, de mangaiere, de tandrete, de dulcea oboseala dupa un tel implinit, de libertate, da trebuia sa-l clasez mai pe primele locuri ca e cu adevarat important, de placere, de satisfactie, de sperante. Daca am uitat vreunul aduceti-mi aminte ca asta inseamna ca nu l-am mai trait de mult si e cazul sa ma ocup de asta.

Ca sa inchei tot cu Octavian Paler…

“Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile…. Iar cenusa care ramane reprezinta amintirile….”

http://dordefemeie.wordpress.com/