Există un mister profund
în fiecare atingere. Nimic nu calmează sufletul mai mult decît o atingere
potrivită. Nimic nu alină mai mult o durere decît o atingere plină de
compasiune. Nimic nu ne deschide sufletul mai mult decît o mîngiiere, o
atingere, o îmbrăţişare. Nimic nu îmblînzeşte mai mult decît o atingere
curajoasă. Oamenii se atingeau mai mult cîndva şi parcă erau mai sănătoşi
sufleteşte, aveau spirite mai puternice, caractere mai ferme şi oneste.
Desigur, nu deplîngem acum vremurile cînd oamenii bănuim că erau mai buni şi
mai vii decît în vremurile noastre. Deplîng însă faptul că în ultima vreme
ne-am bombardat mult de tot vazul şi auzul în detrimentul celorlalte simţuri şi
mai ales în detrimentul atingerilor.
O frunză îndrăgostită de o altă frunză.
Verde, rotunjoară, zîmbitoare i-a căzut cu drag. O vede tremurînd zi de zi şi
se topeşte de dorul ei. Trăieşte pe o altă ramură. Doar cîte o rafală de vînt
le mai aduce din cînd în cînd împreună şi chiar şi atunci doar dacă au noroc să
bată vîntul din direcţia potrivită şi cu intensitatea adecvată. Mai au noroc de
cîte o pasăre care, aşezîndu-se pe ramură le apropie şi le permite să se
îmbrăţişeze chiar pentru mai mult timp decît le lasă vîntul să se atingă. Spre
deosebire de frunze noi ne-am putea atinge oricînd, dar în realitate dacă nu
bate vîntul din direcţia potrivită şi la momentul potrivit nici noi nu prea ne
atingem, chiar dacă avem atît de mult nevoie de mai multe atingeri. Fie să
aveţi parte de vînt bun, fie ca porumbelul care coboară din cer să se aşeze pe
sufletul pe care doriţi să-l atingeţi şi să vi-l apropie.
www.artadeatrai.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu