Uneori imi doresc ca ziua de maine si intamplarea sa mi
te aduca in calea mea. Apoi imi blestem gandul pacatos. Uneori as vrea sa pot
sa sterg din minte niste numere familiare care formeaza un strain si ciudat
numar de telefon. Uneori as vrea sa o luam inapoi de la inceput si sa terminam
frumos asa cum nu am inceput.
De cele mai multe ori anii, zilele,
orele, secundele, oamenii, munca, pasiunea, oboseala, alergatura, sensul,
soarele, florile, oamenii, toti, toate... sunt acolo unde trebuie sa fie,
facand ceea ce trebuie sa faca, prinzandu-te intr-un cerc al vietii pentru care
bucuroasa si recunoscatoare. De cele mai multe ori timpul curge, ticaie si
trece corespunzator, luand cu el tot ceea ce este amar si sfarsit, spaland
singuratatea, uitand raul si iubind din nou. De cele mai multe ori fericirea
zilnica se soarbe dintr-un gest mic. De cele mai multe ori pasiunea se extrage
si din cele mai lucide imbratisari. De cele mai multe ori iubirile nu sunt
condamnari la moarte, luate pe furis, in mare taina. De cele mai multe ori,
iubirile atrag alte iubiri, nu despart... De cele mai multe ori iubirile nu isi
iau adio…
Uneori insa, durerea se contopeste cu
amintirea, cu dorul. Se confunda cu o pereche de ochi caprui care radeau tacut,
cu o pereche de buze care radeau zgomotos, cu o pereche de blugi aruncati pe un
fotoliu, cu o cheie pe care n-ai rasucit-o la timp, cu o usa care s-a trantit
singura inchizandu-se gresit si… e tot acolo, pe zi ce trece mai debila, dar la
fel de dornica sa te lase fara suflare... In mod cert vrei sa treaca cat mai
repede… nu e niciodata binevenita. Nici ea nu te vrea, nici tu nu o vrei.
Indiscret si fara mila, nu va vreti una pe alta. Ea recidiveaza, tu revii
obsesiv. Uneori timpul nu picura amnezie, picura cel mult uitare, iar uitarea
se face selectiv, obositor de subiectiv, repetand un scenariu absurd... Uneori
chiar nu poti sa spui ca ti-ai inchis toata ranchiuna, resentimentele, dorul,
cuvintele nespuse intr-o groapa pe care ai acoperit-o pentru totdeauna cu
pamant. Rana supureaza. Uneori ti-ai da jumatate din tot ce a fost sublim ca
sa... pentru ca... uneori nici tu nu stii de ce. Uneori ceea ce vrei tu sa
anihilezi... nu vrea nici macar sa dispara... nu te lasa nici pe tine sa
traiesti.
Uneori se face ca te asteapta pe partea
dreapta rece a patului si iti zambeste cald. Uneori chiar ai vrea sa ii
adresezi vreo cateva cuvinte, dar mor pe buze inainte sa se napusteasca afara.
Uneori parca prea ratacesti si niciun drum nu mai duce spre casa, nici o
pereche de brate, patimase, arzatoare sau afectuoase, linistite nu te mai fac
sa te simti ca acasa. Uneori ti se pare ca e prea multa melodrama, prea mult
patetism, prea multa telenovela, ca realitatea nu trebuie sa fie asa. Te
scuturi de ele cu mai mult necaz decat un pom in floare suparat ca nu-si
doreste florile. Uneori il vezi parca nefericit si inconjurat de aburi de
tristete si iti imaginezi (si ai vrea - Doamne, cat de mincinos si interzis ai
vrea) ca nimeni altcineva sa nu il poata face fericit… Dar daca… poate? Si
atunci fiori care ustura si usuca traverseaza de-a lungul si de-a latul bucati
de carne vie si de suflet…
Uneori insa as vrea sa ma intorc acolo
ca sa pot sa sterg, sa sterg tot ce nu ma lasa acum sa uit. Uneori as vrea sa
vina ploaia si sa spele tot ce a fost urat. Uneori tot ma intreb cine sau ce ar
mai putea sa-mi fie salvare. Uneori as vrea sa vina soarele sa lumineze tot ce
a fost frumos. Uneori as vrea sa vina ceata sa nu mai imi aminteasca nimic.
Uneori imi doresc ca ziua de maine si intamplarea sa mi te aduca in calea mea.
Imediat imi blestem gandul pacatos. Uneori as vrea sa pot sa sterg din minte
niste numere familiare care formeaza un strain si ciudat numar de telefon.
Uneori as vrea sa o luam inapoi de la inceput si sa terminam frumos de data
aceasta, trasand cu creionul un cuprins mai plastic, mai putin trist.
Uneori imi vine sa ma dau jos din vise
si sa le sugrum asa cum ma sugruma si ele pe mine. Uneori as vrea sa fi spart
eu cana de la tine si sa nu fi alunecat intamplator, sfidandu-ma, facand pe
plac gravitatiei, prefigurand tradarea si sfarsitul. Uneori imi cer sufletul
inapoi si primesc un raspuns doar pe jumatate. Uneori imi cer iubirea, imi
invoc puterea de a mai iubi si primesc cu sfasiere o confirmare cruda. Uneori
imi vreau visurile inapoi si nu ma pot abtine sa nu-l condamn pe hotul care-a
fugit de mana cu toate visurile mele. Uneori imi vine sa sparg oglinda pentru
ca e mincinoasa si in luciul ei se reflecta 2 in loc de 1. Uneori e imposibil
sa treci nepasator pe langa amintiri fara sa intorci capul. Uneori pare
imposibil.
Dar de cele mai multe ori ma intorc din
rataciri ca sa imi tip ca m-am intors. De cele mai multe ori refuz sa fac pe
plac sufletului care numeroteaza mai mult ca mintea si ca trupul tot ce a
simtit, tot ce l-a facut fericit si tot ce l-a lovit. De cele mai multe ori ma
sfidez, te sfidez si imi arunc pe fata si in ochi - nici eu nu stiu de unde -
un aer, o putere care imi strange toate dorintele si sperantele
laolalta, soptindu-mi ca nu am obosit. De cele mai multe ori predic mortilor
lectia mea de viata. De cele mai multe ori, durerea trece mai repede decat a
trecut iubirea. De cele mai multe ori, rup lanturile care nu vor sa se franga.
Si fac ceea ce nu am stiut niciodata: astept. Astept de cele mai multe ori...
Pana cand picioarele nu mai tremura, pana cand vocea poate sa spuna tare un
nume fara sa trupul sa tresalte pe dinauntru. Pana cand ultima suflare imi
invinge unica bruma de vointa. Pana cand ma transform intr-un alt miracol si ma
dezleg de trecut, lasand loc pentru un miracol viitor. Pana cand nu te mai
iubeam..
Dana Negoita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu