Mi-am
dorit o mare iubire.
„Abia mi-am gasit aici locul si niste
brate in care bineinteles ca mi-am facut cuib, si deja trebuie sa-mi iau ramas
bun. (LILIANA POPA)”
Stiti replica aceea celebra: „AI
GRIJA CE-TI DORESTI!” ?! A naiba de reala, cum e clipa aia in care te
trezesti in bratele iubitului tau, ii spui TE IUBESC si el iti raspunde simplu:
„Si eu iubesc. Dar pe altcineva!”
Ti-ai smulge parul din cap, te-ai arunca
in mare, ti-ai asfixia iubirea, te-ai vinde, ti-ai ucide visele, te-ai sinucide
daca nu ai sti ca.... vine o zi cand totul va trece.
Si vor veni altele in locul lor.
Si-atunci te incalti cu papucii aia
vechi ai puterii de a mai urca o treapta, chiar daca iti sangereaza picioarele,
iti sunt oasele zdrobite si iti curge din sufletul un sange a carui culoare nu
se afla in corola.
Mi-am dorit o mare iubire. Una atat de mare, incat sa fie lasata mostenire pe
foi de papyrus, scrisa cu cerneala de lacrimi intre pauze de dragoste si
lacrimi. De fericire amestecata cu durere surda. Aceea care nu aude oricate
aparate performante i-ai cumpara.
Mi-am dorit ceva atat de complicat si de
adanc inradacinat, incat sa fie Alfa si Omega-ul iubirii. Al Puterii si al
Luptei pentru supravietuire.
Mi-am dorit sa mai iubesc o data, cu
pretul celei mai mari suferinte din lume. Si de-a fi sa ma sfasii, sa ma tai in
bucati si sa ma tarasc precum un peste pe uscat, cel putin sa mai simt fiorii
aceia, dorul nespus, pierderea in nefiresc, preaplinul implinirii din ochii
lui.
Am rugat divinitatea sa-mi scoata in
cale barbatul in bratele caruia sa ma cuibaresc si sa ma umplu de dragoste, sa
ma satur din vorbele lui, sa mi se scada orele de somn si rezultatul sa fie cu
plus. Si nimeni sa nu inteleaga cum de mai traiesc. Prin ce miracol
supravietuiesc. Si sa mai pot doar arata firav cu degetul spre minunea care ma
tine in viata. Adica spre el.
Sa se uite cu totii la el ca un un Isus
care mie mi-a luat lepra atingandu-ma doar cu o privire, sa il doreasca toate
si numai eu sa il pot avea. Clipa de clipa, centimentru cu centimetru.
Sa fiu Eu si doar Eu si sa ma iubeasca
pentru ceea ce sunt de o mie de ori mai mult decat pentru ceea ce as fi putut
fi.
Sa ma accepte asa cum pasesc, asa cum
zambesc, asa cum scotocesc, asa cum palavragesc, asa cum deschid si inchid usi
in urma, cum las hainele imprastiate, cum uit sa pun reminder-ul, cum fac
dragoste cu el din dragoste, nu din Muntele lui Venus.
M-am rugat sa stiu sa-i deschid usa
inimii, apoi sa-i pot intra in sange si sa fiu eu cea care il tine in viata. Nu
din egoism, ci din dragoste de vesnicie.
Mi-am dorit dragostea careia sa nu
trebuiasca sa ii contorizez timpul, careia sa nu ii dau cheia apartamentului
meu si sa ii spun scurt: las-o in cutia postala cand pleci.
Mi-am dorit o parte de Rai si-o parte de
Iad traita intre cearsafurile patate de trupurile noastre din care a curs, pana
la ultima picatura, dragostea adevarata.
Mi-am implinit dorinta si-am cules cele
mai frumoase roade. Ale unei dumnezeiri pe care nu as putea vreodata sa o vand.
Am avut parte de acea dragoste pe care am visat-o altfel decat citind-o in carti
sau privind-o in telenovele.
Ci acea dragoste pe care mi-am pictat-o
in culoarea inimii mele.
Mi-am facut cuib in bratele omului
despre care toti au spus ca a inselat atatea, ca a lasat in urma lui lacrimi si
suflete frante, care a ucis femeile cu neputerea lui de a pleca la timp din
alte asternuturi si a se aseza pentru totdeauna in ale VOASTRE.
Am privit ochii despre care toti spuneau
ca sunt inselatori, ca spun ceea ce vrea fiecare femeie sa auda, ca se inchid
pentru ca el de fapt saruta prin mine, buzele celeilalte. Cea „inca una” din
prezent sau celelalte din trecut, pe care inca le mai iubeste.
Am ascultat vorbele pe care toti au spus
siguri pe ei ca le spune tuturor, ca le invata pe de rost, ca la scoala si ca
le stie atat de bine, incat mereu va primi nota maxima.
Caci as alege victime dintre femeile
care sunt in cele mai dramatice clipe din viata lor. Si-atunci profita. Acolo e
locul lui.
Am stat langa barbatul despre care toti
spuneau ca va pleca si se va intoarce frecvent, pentru ca locul lui nu este
langa mine, ci langa o femeie care valoreaza- pentru el- cat 1000 ca mine. Ca
desi sta langa mine, gandul ii este la celelalte, pe care le minte la fel de
frumos ca le iubeste. Ca le doreste, ca nu le-a uitat.
Am zburat cu barbatul care nu mi-a cumparat
bilet, nu mi-a daruit copii si nu mi-a pus pe deget o verigheta. Nu a facut
totul pentru mine si nu a uns balamalele mandriei mele cu sintagma „doar al
tau”.
M-am imbracat intr-o zi ca o cersetoare
si am stat la usa inimii lui. Sa vad daca mi-ar da un banut de n-ar sti cine
sunt. Dar n-am avut curajul sa raman pana iese din casa. Mi-a fost teama ca se
va opri. Sau ca va pleca nepasator.
Da, de ambele mi-a fost teama.
Caci de se oprea ar fi durut ca ofera
oricui. Si de ar fi plecat, ar fi durut indiferenta.
Am decis sa ma cuibaresc la pieptul lui Eu, chiar daca or avea dreptate toti
cei care spun ca asa isi spun si altele.
Si m-am cuibarit, spunandu-mi cu lacrimile
siroind:
„Trebuie sa invatam sa lasam, ca sa
putem merge mai departe.”
Caci stiu ca intr-o zi va trebui sa las.
Locul meu alteia.
Definitiv.
material scris de Monica Berceanu
.jpg)