Tu ai asupra mea puteri de magician. Ma poti face sa plang din
trei vorbe. Alteori chiar dintr-o simpla privire. Si nu sunt dintre acele femei
care plang usor. Sau la vedere. Ci plang rar, doar atunci cand mi-e imposibil
sa ripostez prin cuvinte. Sau chiar prin gesturi. Nu am niciun cuvant potrivit
ca sa pun intre noi, nici o grimasa destul de sugestiva, niciun gest suficient
de dramatic. Si imi strang durerea intr-un obraz schimonosit de suferinta.
Apoi, stanjenita de slabiciunea mea, imi sterg cu dosul palmei, copilareste,
lacrimi sarate ce purced spre barbie dupa ce au traversat nepasatoare un rid
camuflat cu machiaje, dimineata de dimineata.
Tu ma poti face sa rad fara sa spui nimic.
Pentru ca eu stiu deja sa rad. Mereu am stiut. Am nevoie doar de vraja care
sa-mi alunge gandurile inghesuite mereu (peste masura !) in mintea
infierbantata. Iar tu doar zambesti larg si ma privesti intr-un anume fel. Eu
incep sa vorbesc precipitata, cu obrajii imbujorati si calzi de placere si nu
ma mai opresc. Apoi rad. Si ma ia prin surprindere rasul asta cristalin ca de
copil. Si mai vreau sa-l aud (sa ma aud). Si vorbesc iar, mult, precipitat, cu
prospetimea unei dimineti de primavara. Si apoi rad iar. In cascade. Tu
zambesti. (Nu spune nimic, vei strica toata vraja !)
Tu ma poti enerva dupa un singur cuvant
rostit. Dupa cum e de rotund, ori de ferm, ori de detasat, ori de grav. Ori
fara inflexiunile cu care m-ai obisnuit. Ori cu prea multe inflexiuni
malitioase. Cu un ton mai sus, ori cu un ton mai jos. Suierat printre buze, ori
aruncat ca o ghiulea de plumb nimicitoare. Un cuvant de-al tau imi poate
declansa mai multa adrenalina decat o duzina de cani de cafea baute una dupa
cealalta. Imi poate zgandari inima. Imi provoaca aritmii devastatoare. Imi
alunga noptile cu somn ori imi aduce vise ce ma tulbura si isi arunca umbrele
si dupa rasaritul soarelui.
Tu ma poti infiora cu o simpla atingere. Cu un
singur sarut pe palma mea deschisa ca sa cuprinda tot aerul din jurul tau. Si
uit de mine cu totul. Si de timp. Si nu mai am o identitate clara. Bine
definita. Cum imi place sa cred ca am reusit sa cladesc in niste ani. Cu mici
retusuri, pe ici, pe colo. Si abia atunci ma vad frumoasa. Fara sa ma privesc.
Atat de frumoasa cum nu m-am vazut nicicand. Caci pielea devine catifelata si
calda, ochii sunt mai vii si mai stralucitori ca oricand. Si chematori. Si
nestiutori in acelasi timp. Freamatul dinauntrul meu imbraca imaterial trupul
ce se abandoneaza ca nisipul fierbinte, unei mari neasemuit de frumoase. Si in
soapta iti rostesc numele, pleoapele se inchid de bunavoie, ca un apus de soare
inevitabil, inghitit de linia orizontului.
Tu ai asupra mea puteri de magician. Insa
vreau sa ramana secretul meu. Nu vreau sa faci niciun spectacol din asta. Nu
vreau sa aplaude nimeni. Nu vreau ovatii la scena deschisa.
Vreau doar sa rad. Poate chiar sa plang. Sa ma
revolt ori sa ma abandonez infiorata. Tu ai magia. Tu ai vraja.
Eu vreau doar un bilet. Unicul. In
spectacolul abstract al vietii, fara alti spectatori in afara de
mine. Tu joci pentru noi. Eu, ma ofer hipnotizata voluntar de
bunavoie. Ca apoi sa traiesc, clipa dupa clipa, magia…
Pana se lasa, intr-o zi …
poate, cortina ….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu