Încă 15 gânduri despre
dragoste și viață.
Adevărate sunt sentimentele. Ficţiuni
sunt împrejurările.
Te desparţi de mai multe ori până te
desparţi, iar când e să fie de-adevăratelea simţi cum moare pentru tine
speranţa fericirii despre care nu bănuieşti ce întindere are în fiinţa ta şi
cât de adânc este ea împletită cu bucuria de a trăi, bucurie care până atunci
crezuseşi că e autonomă şi nu poate fi alungată de nimic.
Dragostea este supusă adesea asalturilor
chinuitoare ale geloziei care o poate veşteji, intrigilor celor care nu ne
simpatizează şi, nu o dată, ba chiar foarte adesea, lipsurilor, sărăciei,
dorinţelor care nu se pot împlini… În timp ce ura e suverană, n-o poţi smulge
până nu creşte, înfloreşte şi piere singură, uneori după ce a reuşit să
nimicească în prealabil viaţa unui cuplu.
Când faci dragoste, moartea îşi ia
tălpăşiţa.
Forţa unui om de a îndura suferinţa e
imensă şi n-ar fi dacă noi resurse de speranţă, care nasc în sufletul uman ca
un val îndată ce valurile precedente s-au sfărâmat de ţărm, n-ar ţâşni din
adâncuri şi nu ne-ar face iarăşi puternici.
Dacă durerea trebuie stăpânită fiindcă
îndurerează şi pe alţii, bucuria prea mare trebuie şi ea stăpânită, fiindcă
poate fi rău înţeleasă.
Dispariţia iubirii e ca o oglindă
întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai
reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.
Poate că realitatea să fie mai uşor de
suportat decât imaginaţia.
Ispita lucidităţii care te îndeamnă să
afli de ce nu te mai iubeşte cineva constă în faptul că ai sentimentul acut,
irezistibil că, după ce vei afla, vei înceta să suferi.
O femeie poate să ierte orice, în afară
de faptul să nu-ţi pese de ea.
Femeia este ca un izvor. Ai să spui: ei,
ce e un izvor? Nimic, îl vezi numai când ţi-e sete, şi pe urmă, după ce bei,
treci pe lângă el.
Preţuirea celor pe care îi iubim e un
sprijin, chiar dacă această preţuire nu măsoară exacta noastră valoare.
Suferinţa e o criză din care trebuie să
ieşi cât mai rapid, adâncimile ei ne rătăcesc spiritul.
Nicio femeie nu e frumoasă sau urâtă
până când nu ajungi să o cunoşti.
Rostul vieții e să te bucuri că
trăiești.
Marin Preda
(5 august 1922 – 16 mai 1980)
(5 august 1922 – 16 mai 1980)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu