N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că
au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că
au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și
oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată
bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la
Dumnezeu.
N-am pierdut niciodată
cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au
subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să
își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au
câștigat în mine un prieten loial.
N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă
mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei
nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.
N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că
uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar
alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai
mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie
să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.
N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că
am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare
niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar
iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri
triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.
N-am pierdut niciodată
crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile
nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice
problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice
sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că
după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o
reușită…
N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că
nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar
declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat
să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au
dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă
tristețe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic,
nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu
cunoaște limite și că este motivul existenței mele…
Mooji
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu