Fix cat vrem noi. Dragostea nu dispare, chiar daca relatia e
optionala. Chiar si in suferinta dupa o iubire apusa e tot o forma de iubire,
intoarsa pe dos, sub forma urei. Ai trait, te-ai sfasiat, te-ai daruit ca un
nebun, prostesc, naiv si totusi atat de necesar, de vital. Si acum trebuie sa
inveti sa traiesti cu ea sau cu amintirea ei.
De iubit, ii vei
iubi mereu, pe toti cei care ti-au amprentat retina sufletului. Se vor lafai ca
niste stapani suverani pe mosiile tale corticale, fara sanse de rebeliune din
partea ta.
Fostele iubiri merita
numai descantece constiente pentru ca iubirile tale dubioase si/sau sublime,
esti tu. Tu esti, chiar si doar in amintire, si asa cum te vezi acum pe cel de
atunci: naiv, incert, pueril. Si totusi atat de frumos. Pentru ca orice prostie
dictata de iubire are o frumusete sublima in ea: sunt iesiri clandestine
din orgoliul tau, sunt incursiuni suave in senzualitatea transcendentului.
“Un
ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani,
dragostea trei. Uite-aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de
tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis”.
Frédéric
Beigbeder e cel care a legiferat in eposul urban aceasta eticheta
convenabila cinicilor: dragostea dureaza trei ani! Aceasta goana teribila
dupa numere, dupa o organizare ipocrita a haosului, in 7 motive pentru care
esti inca prost, in 100 de metode de a deveni constient, in 69 de secrete karma
sutrice, in 16 retete pentru nefericire.
Daca iti gadila
buzele un “Ei , pe bune !?!” nu te reprima, reprimarea dauneaza grav
sanatatii. “Ei, nu zau! ” e reactia fireasca a celor care au invatat ca
sentimentele acelea, esentiale, au slefuit devenirea lor ca om.
Cu inclestari
atat de puternice incat sfarama orice orgoliu de animalut ignorant, fricos dar
aspirant la indumnezeire. Si ca nu dureaza 3 ani, si din pacate, si din
fericire. Beigbeder cugeta mai departe, trist si neostoit, francez – deci
cinic:
„Nimeni nu vrea singurătatea pentru că ea îţi lasă prea mult timp pentru
cugetare. Or, cu cât cugeţi mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai
trist.”
Da, pentru ca
dragostea e o lupta de gherila impotriva nonsensului existentei, impotriva
golului zilnic care se vrea umplut cu ascendenta, cu sens, cu nemurire.
Doar ca
trebuie sa cugeti destept si constient, chiar si cand intoxicarea
sentimentala te face atat de prostut si de umil, atunci cand te faci pres,
magician si vraci pentru subiectul pasiunii tale sexistentiale.
Si daca nu te
stii desfata seren in imbratisarea singuratatii, te vei arunca disperat intr-o
dragoste presupus eterna. Desi si-n dragoste dai piept cu frica ta dintai si de
pe urma: neantul, moartea. Pentru
ca fiecare dragoste este o mica moarte. In dragostea reala, o moarte a
orgoliului, a vanitatii si a dorintei de a avea dreptate. In iubirile apuse,
moartea unor iluzii, a unor sperante naive, a unor copilarii iubite insa in
amintire.
Iubirea devine
altfel dupa fiecare dezastru emtional, dezastru rebranduit cand iubesti din
nou, drept o mare binecuvantare: pentru ca tot restul te-au pregatit pentru
iubirea din prezent. Pentru ca nepriceperea lor iti permite azi sa faci o
reverenta in fata trecutului si sa spui senin: „Multumesc! Pentru ca tu n-ai fost,
sunt Eu astazi”.
Beigdeber face
istorie literara: „In prima dragoste cauţi perfecţiunea, în cea de-a
doua, cauţi adevărul.”
Dar adevarul
despre tine nu ti-l va spune nici o dragoste! Pentru ca dragostea aceea cautata
cu inversunare de om, este cea care imbina pervers de minunat inchipuirile cele
mai marete ale fiecaruia despre el, si ale fiecaruia despre celalalt. Adevar, kakaya adevar?!
Adevarul cautat
este cel pe care il afli cand nu mai iubesti, cand devii lucid si gol, cand
esti abandonat tie insuti, cu mai multe dileme decat un extraterestru
catapultat in inima Pandorei. Pentru ca in dragoste cunoasterea reala e
imposibila, realitatea este distorsionata de sperante, de asteptarile de minuni
pe care ni le inchipuim in noi si in celalalt.
Cunosti,
dar cunosti visul tau despre tine, despre viata si umanitate. Realitatea o afli atunci cand cazi din
raiul inchipuirilor, cand iei o muscatura din pamantul concretului. In dragoste
iti cunosti nimbul tau de sfintenie, iar in disparitia ei, iti cunosti umbra
ta. Dragostea iti aduce cunoastere de sine, dar nu intotdeauna prin
continuitatea ei, ci uneori si mai ales prin flirtul ei cu timpul , cu venirile
si plecarile ei.
Cand ramai
singur cu toata iubirea, spusa si nes(u)pusa, cu amintirile de preamarire
spirituala si pierdere viscerala in imbratisarile celuilalt, cand te sfasie
povara infinitului erotic sentimental, vei vedea adevarul neliric.
Ai cerut
adevarul? Trebuia sa ceri si tu altceva. Pentru ca adevarul e dincolo de noi, dar
nu intr-o sfera magica conspirationista. E dincolo de noi, acel Noi visat
intr-o iubire, adevarul zace pe peretii vinovati ai sufletelor noastre, care-si
vor a spovedi singuratatea in bratele altuia. Iar adevarul este ca nimeni nu te
va reda pe tine tie insuti, nu o dragoste, nu un altul. Decat tu, singur, fara
proptelele unei iubiri.
Ai cerut
iubire eterna? Trebuia sa ceri si tu altceva. Pentru ca in dragoste, ca si in
neimplinirea ei, iti vei vedea limitele. Cand e pe val, dragostea iti arata
concret limitele orgoliului tau. Cand a esuat, dragostea iti arata limitele
fricilor tale. Un etern doar al schimbarii, al metamorfozei tale prin visele
tale si ale altuia despre tine. Cele mai frumoase pareri despre tine le
traiesti in indragostirea altuia de tine. Cele mai intunecate pareri despre tine
le traiesti in respingerea altuia, cand nu te mai simti bine venit nici macar
in tine insuti.
Ai cerut
dragoste? Trebuia sa ceri si tu altceva. Trebuia sa ceri Timp. Ai fi putut astfel sa intelegi ca
faptul ca timpul se termina te face sa cauti experiente atemporale, la marginea
finitudinii tale. Cum ar fi dragostea. Si in acelasi timp, tot timpul le
vindeca pe cele provocate de insesi trecerea lui. Cum ar fi dragostea.
Dragostea,
infinita marturisire a finitului. Si in toata finitudinea ei, dragostea dureaza
fix cat vrem noi. Si uneori fix cat nu vrem noi. Pentru ca o amintire nu este
niciodata incheiata, atat timp cat inca traiesti. Permite-ti luxul de a fi
surprins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu