Cu toții avem parte de zile proaste.
Viața nu cruță pe nimeni.
Fiecare dintre noi va traversa, la un moment, dat
perioade de criză în decursul cărora până și simplul fapt de a trage aer în
piept pare a fi asemănat cu urcarea Golgotei. O Golgotă urbană în care îți duci
“crucea cotidianului”, mergând pe străzile orașului cu capul plecat,
privindu-ți pantofii în timp ce te pierzi în puzderia de oameni.
Îți privești perechea de pantofi ca și cum ai cerși un
semn, ceva care să îți dea senzația că, poate, cineva sau ceva e martorul
strigatului tău interior, un strigăt ce își cauta disperat un ecou. Dar totuși…
un semn de la perechea ta de pantofi?! Poate părea ușor hilar, dar nu este.
Aceasta este doar nevoia acelui “ceva” care să te facă să mergi înainte și să
nu renunți să speri.
Iar în încăpățânarea asta de a spera, ridici capul și
cauți un răspuns printre fețe vagi, ce se perinda pe retina ochiului tău,
rămânând însa la fel de inexpresive ca proprii-ți pantofi. Și atunci acel
“ceva” apare sub forma unui mesaj, a unui indemn scris pe panoul publicitar din
stația de autobuz alăturata: “Privește cerul !”.
Dintr-o data, ridici privirea spre cer, iar ochii
deunăzi ascunși după cortina grea a pleoapelor sunt inundați de o mare de
albastru. Privind cerul, tragi aer în piept și simți viața curgând prin tine.
Ai un cer deasupra, ai clipa de acum, ai un motiv să mergi mai departe. Cu
capul sus!
Dar stai o clipa! “Privește cerul” nu este oare
aceeași frază absurdă, acel gen de “mâzgălitură desenata de baieții de cartier”
pe care, parcă mai ieri, nu te puteai abține să o numești “poluare vizuală”?
Însă se pare că astăzi acest gen de frază ți-a “poluat” gândirea cu o substanță
toxică pentru apatia în care tocmai căzuseși.
Ce este aceasta “poluare vizuală”? Provine dintr-o
simplă nevoie, un imbold ce sălășluiește în fiecare dintre noi să lase în urmă
ceva, o amprentă, o dovadă că am fost, că poate mai suntem și că avem ceva de
transmis. Iar această dorință de exprimare, de manifestare a luat forma
inscripțiilor sau a desenelor scrijelite, zgâriate sau vopsite în spații
publice. În doua cuvinte: artă stradală.
Totuși, această forma de artă a luat naștere odată cu
lumea. Cu mult timp înainte de epoca modernă, cavernele erau “gravate” de către
oamenii ale căror vestigii pot fi și astăzi admirate în peșterile străvechi.
Aceste “picturi murale” au fost modul strămoșilor noștri de a spune “noi am
trecut pe aici înaintea voastră”.
Astăzi orașele s-au “muzealizat”, iar spațiul public a
devenit o galerie de arta în care dorința pentru frumos este revărsată în
mod anonim prin numeroase căi de exprimare artistică.
Deși arta stradală este voalată de faptul că artiștii
rămân, de cele mai multe ori, necunoscuți, lăsându-și doar operele să capete o
identificare, haideți, totuși, să nu lăsăm sentimentele acestora în anonimat:
dacă un anumit mesaj
văzut mâine îți va transmite dragoste, atunci dă și această dragoste mai
departe. Indiferent dacă este vorba de mama ta, de fratele tău, de prietena ta
sau chiar persoana aceea din autobuz care pare să treacă printr-o perioada
grea. Eliberează-ți gândurile bune și, la rându-ți, vei putea elibera.
Maria Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu