Nu se pot spune prea
multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le
înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte
adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi
acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este
greşitã.
Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul
rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de
tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.
Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi
succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din
interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele.
Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în
interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu
acesta este inevitabil un gest terapeutic.
Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.
Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate,
debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru
a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar
îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii.
Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei
vindecãri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu