Nu încerca să te adaptezi, realitatea are o
problemă.
Omul înţelept nu-şi calculează şansele. El
îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge.
În cetatea în care se vorbeşte despre virtute
înseamnă că virtutea nu există.
A-i cunoaşte pe ceilalţi înseamnă
înţelepciune. A te cunoaşte pe sine însuşi înseamnă înţelepciune superioară.
Nu trebuie să ieşi afară ca să vezi mai bine,
nici să priveşti de la fereastră. Mai bine zăboveşte înlăuntrul fiinţei tale.
Cu cât te îndepărtezi mai mult, cu atât vei cunoaşte mai puţin.
Ţine gura închisă şi astupă uşa privirii şi
sunetului şi cât vei trăi, nu vei avea nici o neplăcere. Dar deschide-ţi gura
sau fii prea curios şi vei fi toată viaţa în tulburări.
Cine se îndoieşte de victorie pierde singur.
Când voi renunţa la ceea ce sunt, voi deveni
ceea ce aş putea fi.
A şti, arătându-te neştiutor, înseamnă a fi
desăvârşit. A nu şti, socotindu-te ştiutor, înseamnă a fi suferind.
Secretul pentru a fi clarvăzător este să fii
receptiv la cea ce este mic. Secretul pentru a fi puternic este să aperi ceea
ce este moale şi plăpând.
Cum poate fi percepută Entitatea divină? În
forme minunate, minuni care ne taie respiraţia, miracole care ne inspiră teamă?
Tao nu trebuie să ni se prezinte asfel. Dacă vreţi să îl percepeţi, îl veţi
vedea pretutindeni, chiar şi în cele mai banale lucruri.
Adevărata măreţie este aidoma apei. Apa este
aceea care scaldă toate lucrurile. Ea alege locurile cele mai joase,
dispreţuite de oameni.
Numai dacă eşti neîntregit te vei împlini,
numai dacă eşti îndoit te vei îndrepta, numai dacă eşti scobit te vei umple,
numai dacă eşti învechit te vei înnoi.
Eu am cu mine trei comori şi le păzesc cu
străşnicie; cea dintâi se cheamă blândeţea, a doua se cheamă cumpătarea, iar
cea de-a treia – modestia.
Virtutea superioară este asemenea apei. Apa
şi virtutea dăruiesc detaşate binefacerile lor tuturor fiinţelor şi lucrează
fără luptă. Ambele se menţin în locurile pe care omul ignorant le
dispreţuieşte: locuri joase, ranguri modeste. Când virtutea există iubeşte tot
Pământul. În inima omului virtutea este vidul beatific. În binefacere, virtutea
este fermecătoarea omenie. În vorbă este sinceritate. În administraţie este
conducerea bună. În activitate este puterea realizatoare. În acţiune este
timpul, stăruinţa, clipa cea mai prielnică. Singură virtutea lucrează fără
luptă, astfel nu-şi face duşmani.
Nu preaslăviţi decât pe oamenii cu adevărat
aleşi şi poporul nu va lupta pentru măriri deşarte. Nu preţuiţi ceea ce este
greu de câştigat dar efemer şi poporul nu va fura. Nu-i arătaţi nimic ce i-ar
îmboldi excesiv dorinţa, şi inima nu i se va tulbura. Deci, iată principalele
sfaturi ale înţelepciunii: golirea inimii de dorinţă, umplerea cu Tao,
potolirea patimilor, amplificarea iubirii pure, sporirea puterilor. Să caute să
aducă mereu poporul dincolo de ştiinţă, dincolo de dorinţe, către nepieritoarea
înţelepciune. Să împiedice pe cei ce ştiu, care sunt geniali, să lucreze numai
din vanitate. De procedează aşa constant, fără să acţioneze, poporul va fi bine
cârmuit.
Cerul se întinde la nesfârşit. Pământul
dăinuie la nesfârşit. Ele trăiesc etern pentru că nu fac din fiinţarea lor un
lucru care să le fie propriu. Iată pentru ce înţeleptul îşi depăşeşte în
totalitate personalitatea şi prin aceasta chiar îi dă valoare. Îşi transcende
trupul şi chiar prin aceasta îl ocroteşte. El caută să nu aibe dorinţe şi prin
aceasta chiar mai repede ajunge la Adevărul Ultim care este de fapt ţelul
dorinţelor sale.
Căutarea avidă a bogăţiilor nu are valoarea
inestimabilă a moderaţiei. Mânuirea şi ascuţirea fără încetare a uneltei o face
în final nefolositoare. Un palat plin cu aur şi pietre nestemate expune la
pierderea totului. A avea onoruri, bogăţie şi a fi mândru de ele înseamnă a
chema nenorocirea. Dimpotrivă, dacă se adună merite nepieritoare, rămâne
renumele chiar şi atunci când corpul fizic piere. Aceasta este Calea Supremă a
Cerului care conduce la libertate şi înţelepciune.
În vârful picioarelor nu se poate sta
neclintit. Cu picioarele încrucişate nu se poate merge. Atribuindu-şi valoare,
nimeni nu străluceşte. Mulţumitul de sine ce stagnează nu este stimat. Prin
laudă de sine nimeni nu are merite. Saturând ambiţia, se scurtează traiul. Ca
schilodirea şi dejecţiile trupului sunt pentru Tao toate aceste lucruri.
Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu
are ce discuta. Calculatorul bun nu se slujeşte de instrument de calcul.
Paznicul bun nu se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea
ce el a închis. Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii, dar nu se poate
desface ceea ce el a legat. În felul acesta înţeleptul e ajutor şi sprijin
pentru toţi oamenii care merită să fie îndrumaţi. El este ajutor şi sprijin
pentru toate lucrurile, care au nevoie, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate
spune că mintea lui e de două ori luminată. Omul superior e un bun îndrumător
pentru cel ce încă nu este. Omul obişnuit este unealta modelabilă a
înţeleptului. Cel ce nu-şi cinsteşte pe îndrumătorul său şi cel ce nu iubeşte
unealta de care se foloseşte, cu toate că se poate numi el însuşi “înţelept”,
este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr este tot atât de însemnat pe cât
este de subtil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu