Acest moment, chiar ACUM,
este tot ceea ce poţi să cunoşti cu adevărat. Indiferent de ceea ce poate că ai
făcut în trecut, sau care sunt temerile tale în ceea ce priveşte viitorul, fii
recunoscător că te afli aici acum. Eşti minunat(a) şi meriţi să ştii cât eşti
de preţios pentru lumea din care faci parte. Onorează greşelile pe care le-ai
făcut, pentru că toată lumea face greşeli, însă cauta în ele lecţiile pe care
poate că ţi le oferă.
Există doar un singur TU.
Nu contează cu câţi oameni te compari, sau cât de mult încerci să-i mulţumeşti
pe ceilalţi, nimeni nu poate vreodată să fie cine este tu, aşa cum nici tu nu
poţi să fii cine sunt ei. Onorează drumul pe care l-ai parcurs, fii mândru(a)
de persoana ta chiar în acest moment şi fii recunoscător pentru că ai oportunitatea
de a trăi o nouă zi.
Viaţa ta poate că nu va
fi una uşoară, vei fi rănit, îi vei pierde pe cei pe care îi iubeşti… starea ta
materială, relaţiile, serviciul, casa în care locuieşti şi aspectul tău fizic –
toate se vor schimba în timp. Nu contează ce se va întâmpla în viaţa ta, bine
sau mai puţin bine, fii conştient(a) de faptul că totul face parte din binele
superior al planului pentru care te afli aici. Fiecare dintre noi este creat în
propria sa perfecţiune, exact aşa cum suntem. Nu suntem la fel şi nu vom fi
niciodată la fel. Adevărul meu poate că nu este şi al tău, iar adevărul tău
poate că nu este şi al meu. Respectă-ţi convingerile, însă respectă şi
credinţele celorlalţi. Învaţă să apreciezi diferenţele pe care le observi la
ceilalţi şi preţuieşte ceea ce poate că te învaţă despre tine.
Dacă ai un vis,
urmează-l, pentru că un vis rămâne doar un vis dacă nu este urmat. Eşti demn(a)
de măreţie, însă aceasta poate fi atinsă doar dacă acţionezi pentru a o obţine.
Nu lăsa niciodată pe nimeni să-ţi spună că “nu poţi face asta”!
Fii curat în intenţiile
tale. Fă fapte bune pentru că asta te face să te simţi bine, nu pentru că
societatea se aşteaptă ca tu să le faci. Fă lucrurile care te pasionează.
Petrece timp în natură.
Iartă-i pe cei care te-au
rănit, dar prima dată învaţa să te ierţi pe tine însuţi/însăţi.
Fii bun cu tine
însuţi/însăţi şi fii bun şi cu ceilalţi.
Mai presus de toate
acestea, întreabă-te ce ai dori să auzi sau ce ai dori să le împărtăşeşti
celorlalţi dacă aceasta ar fi ultima ta zi pe acest pământ.
În această zi, şi în cele
care urmează, fie ca tu să vezi perfecţiunea din persoană ta şi fie ca spiritul
vieţii să-ţi umple inima cu pace şi bucurie!
Eşti minunat(a)!
http://www.ursula-sandner.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu