Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

30 martie 2013

Apus peste dragoste si Gara de Nord


 
Zambesti eliberator, iti lasi capul pe spatarul scaunului si privesti apusul care se lasa peste Gara de Nord. Inchizi pentru totdeauna sertarul fostelor iubiri. Iti dai seama ca, pur si simplu, toti cei care iti atinsesera inima la un moment dat devenisera dintr-o data doar simpli oameni care nu supravietuisera probei timpului.

O alta zi de vara innabusita se apropie de final. Usile se trantesc, oamenii pleaca unul cate unul, iar de undeva din celalalt birou se aude un raset infundat. Sfarsit de saptamana. Canicula patrunsese si acolo, in cladirea racoroasa, printre birourile inghesuite, imprimantele incalzite si sufletele plictisite. Iti arunci un ochi pe fereastra. In departare se vede Calea Victoriei. Cei de la service-ul de vis-à-vis se pregatesc sa inchida. Pe strada de-abia mai trece cate o masina, iar Gara de Nord ti se pare dintr-o data mult mai aproape.

Trebuie sa pleci si tu. Nu stii de ce, dar ceva te tine in loc. Te gandesti ca de vina e coltul tau de realitate, langa geamul ala care te salvase de atatea ori. Iti faci curaj si reusesti sa te urnesti pana la urma. Arunci zambete, saluturi, mai spui cateva replici in drum spre lift si pari super incantat ca a venit week-endul. Si chiar esti, intrucatva.

Te urci in lift, apropii cartela si apesi pe 0. Usile se inchid si ramai singura acolo, intre cei patru pereti metalici si atat de subrezi. Asta te nelinisteste oarecum. Ridici privirea si speri ca din 4 sa se faca 3, apoi 2, 1…Dar nu, tu ai nimerit din nou liftul ala care nu prea merge. Scoti o injuratura si astepti cuminte sa se urneasca odata. O face intr-un tarziu, dar nu te duce la parter, ci doar pana la 1. O iei pe scari, mai intalnesti niste colegi, mai schitezi un salut, doua.

De-abia cand ajungi jos si te izbeste din nou toropeala imbibata cu praf si ramasite ale caldurii de la pranz, iti dai seama ca e cu tine de fapt. Pasesti grabit, apoi mai lent, si cu fiecare figura sau silueta pe care o intalnesti iti amintesti. Pentru ca azi, fiecare particica de lume iti readuce in viata iubiri trecute si ucise de timp, de altii sau chiar de propriile maini.

Cobori la metrou, dar hodorogitul vagoanelor nu te impiedica sa treci in revista toate trupurile contopite si apoi aruncate in foc. Cotrobaiesti dupa nume, intamplari, numere de telefon sau scuze. Privesti in jur si ti se pare ca toti aia cu fetele alea plictisite sau triste fac exact acelasi lucru ca tine. Isi cauta si ei iubirile pierdute.

Intre Victoriei si Gara e o singura statie asa ca ajungi repede si o iei inainte, simtind ca locul tau nu e acolo, printre ei. Faci pasi mari, hotarati. Curand se vede si un petec de cer. Cam innorat. Ajungi la suprafata si in fata ta troneaza un afis imens cu Manhattanul, cazinoul. O copie palida si kitschoasa, insa si asta iti aminteste de artificii trecute, de orase indepartate si de inceputuri cu un final prea abrupt. Pasesti pe langa cladirile inalte si colorate din afis si te intrebi daca in spatele lor se afla totusi ceva.

Si, pe cand intalnesti terasa din colt, cu scaune verzi, la care un tigan cu mustata intoarsa te priveste fix in timp ce bea dintr-o bere, incerci sa numeri cate iubiri date la gunoi ai avut. Incerci sa le dai un chip, un nume, o poveste. Te sperie ca trecutul a lasat atatea urme peste tine. Florareasa din colt iti zambeste, ca si cum ar sti ca n-o sa cumperi niciodata flori de la ea, dar nici tu nu ai primit vreodata flori atat de frumoase ca ale ei. Si, in parte, desi nici asta nu iti mai amintesti cu exactitate, crezi ca are dreptate.

Mai faci doi pasi, dar te opresti si firul amintirilor se rupe brusc. In fata ta, pe trotuar, sta aruncata o seringa tocmai folosita. Privesti in sus, spre balcoanele inchise, parca parasite. Ti-e teama de ce poveste ascunde si seringa aia, intocmai ca iubirile daunatoare si dependente, asemanatoare mai mult prafurilor albe, ametitoare, dar atat de letale. De-astea, Slava Domnului, nu ai avut! Pleci, nu intorci privirea si maresti pasul. Iti controlezi ceasul si nu iti convine ca esti iar pe muchie de cutit.

Microbuzul tau pleaca la 9 fara un sfert si e deja fara 20. Alergi, doi tiganusi in fata ta se joaca, dar se opresc pentru a te privi mai bine. Privirea le e dojenitoare de parca ar sti ca microbuzul e doar un pretext, iar tu fugi departe, de iubiri ce au fost dar n-ar fi putut rezista. Cladirile alea vechi, aproape parasite, de langa autogara capata dintr-o data o culoare ciudata, asa ca te intorci si privesti soarele ce se zareste acum dintre nori. Se pregatea sa apuna peste coltul ala de lume. Sa mai ascunda mizeria, tristetea sau doar oamenii uitati prea repede.

Ajungi intr-un final la microbuz si intinzi banii soferului care, ca de fiecare data, are chef de glume si mistouri. Il privesti de sus, nu ii raspunzi. De acolo de unde vii tu, nu cunosti cuvinte care ar putea sa ii intoarca nesimtirea. Masina porneste si inca o data dai drumul firul amintirilor. De la radio, insa, peste timp, lumi si civilizatii, cineva iti trimite un mesaj. Nu e scris numele tau, nu e o scrisoare pe care sa o atingi ori de cate ori ti se pare ca e doar amagire, dar stii ca versurile si acordurile alea sunt, de fapt, destinate tie.

Zambesti eliberator, iti lasi capul pe spatarul scaunului si privesti apusul care se lasa peste Gara de Nord. Inchizi pentru totdeauna sertarul fostelor iubiri. Iti dai seama ca, pur si simplu, toti cei care iti atinsesera inima la un moment dat devenisera dintr-o data doar simpli oameni pe care obisnuiai sa ii cunosti, sa ii lasi in viata ta, dar care nu supravietuisera probei timpului.

Un articol de MARINA RASNOVEANU


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu