Ploaie
sa fie sarutul nostru!
“Inceputul
acesta solemn mă irită puţin. Nu puteam scăpa de luciditate. (Şi o iubeam,
Dumnezeule, cât o iubeam). Mi se părea că va fi o scenă din romane, din
baladele acelui ev mediu indian, cu dragoste legendare şi demente. Purtam cu
mine spaima şi superstiţiile unei întregi literaturi, pe care, dacă nu o
citisem, o văzusem evoluând lângă mine, în adolescenţă şi în cei dintâi ani ai
tinereţii. Mă stingherea, ca pe orice civilizat (eu care credeam că mă pot
dispensa de civilizaţie, o pot dezrădăcina din mine), fiece gest solemn, fiece
cuvânt responsabil, fiecare făgăduinţă.
Maitreyi continuă, totuşi, cu o simplitate
care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii,
pământului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtând inelul şi făgădui.
- Mă leg pe tine, pământule, că voi fi a lui
Allan, şi a nimeni altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi
tu ploaia aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi
trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu
voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui – ci asupră-mi, căci
eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi
aproape, cum te simt eu acum, şi cu mâna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc
totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau.
Să fie viaţa noastră ca bucuria ierbilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea
noastră ca cea dintâi zi a musonului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu
niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea
pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu maică mi l-ai adus
aproape.
O ascultam tot mai fascinat, până ce nu i-am
mai putut înţelege cuvintele. Vorbea o bengaleză de prunc, simplificată,
aproape cifrată. Auzeam sunetele, ghiceam pe ici pe colo câte un cuvânt, dar
îmi scăpa tâlcul acestei incantaţii. Când a tăcut, parcă mi-era teamă s-o
ating, într-atât mi se părea de fermecată, de inaccesibilă. A vorbit tot ea
întâi. (Rămăsesem cu o mână pe genunchi şi cu cealaltă palmă apăsată pe pământ,
parcă mă legasem şi eu, printr-o magie a gestului.)”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu