Sentimentul de
iubire se află la baza unei mişcări paradoxale, care în acelaşi timp transformă
si integrează fiinţa în raport cu ea însăşi, cu celălalt şi cu lumea
Confundăm adesea trăirile imediate cu
sentimentele mai profunde, care ţin de un proces mai complex. Dacă primele
corespund unei experienţe subite şi superficiale de trezire a capacităţilor
senzoriale, celelalte se caracterizează prin implicarea ascunsă a unui proces
continuu şi constant a cărui marcă se întipăreşte în inima adevărului nostru
interior. Altfel spus, trăirea brută se va exprima sub forme precum: „au!,
pişcă, mă doare!... Mmm! Ce bun e...", în vreme ce o emoţie transformată
în sentiment se va enunţa în termeni de: „Te urăsc... Te iubesc...", si va
avea ramificaţii mai profunde, mai durabile. Pentru a înţelege mai bine că avem
de-a face cu două genuri diferite de realităţi. Şi totuşi, de cîte ori nu ne
lăsăm păcăliţi, în varietatea situaţiilor, în multitudinea de evenimente şi
stimuli cu care ne confruntăm zilnic, numind sentiment ceea ce ţine de trăire
şi invers! De cîte ori nu ne înşelăm asupra acestor două niveluri, fie
considerînd a fi un sentiment ceea ce nu este decît o trăire, fie reducînd la o
simplă trăire ceea ce începe deja să devină un sentiment? Şi atunci, cum să ne
descurcăm în imperiul lui „a simţi" şi „a trăi", acolo unde domneşte
subiectivitatea afectivă, adică sediul prin excelenţă al logicii iraţionale şi
inconştiente?
Registrul sentimentelor
Sentimentele se nasc şi înfloresc în limbajul inimilor,
ţin de ceea ce unii numesc întîlnire a sufletelor. Se consumă în timp si
prelungesc trăirea pe care uneori o transformă. Ele constituie urzeala
ţesutului conjunctiv din care este formată legătura dintre doi oameni,
contribuie la alimentarea, la consolidarea si la menţinerea coerenţei acestei
legături, indiferent de natura lor. Pentru că sentimentele au mai multe
aspecte; fundal al vieţii noastre afective, ele cuprind o paletă largă ale
cărei culori de bază se desfăşoară de la culorile luminoase, cu reflexe, ale
iubirii, la degradeurile închise, adum-brite de spectrul întunecat al urii sau
al ambivalenţei, trecînd prin culorile calde, pastelate ale tandreţii sau
tonalităţile neutre ale indiferenţei. Sentimentele produc o energie proprie,
fie creatoare, fie distrugătoare. Ele vor fi uneori manifestarea triumfală a
elanului vital, alteori expresia malefică a instinctului morţii. Pot mobiliza
forţe nebănuite, centrifuge sau centripete, ale căror efecte se vor răsfrînge
în mod pozitiv sau negativ, stimulator sau inhibitor şi vor genera o mişcare
puternică de deschidere sau de închidere, de răspîndire sau de fuziune, de
diferenţiere sau de alăturare si vor favoriza astfel atracţia si tentaţia sau
respingerea şi repulsia. Iar calitatea unui sentiment, bogăţia si nuanţele lui
vor fi determinate tocmai de amprenta si semnul specific lăsate de miile de
combinaţii posibile ale acestor efecte distincte şi ale mişcărilor lor, de
intensitatea si de ritmul lor. în special sentimentul de iubire se află la baza
unei mişcări paradoxale, care în acelaşi timp transformă si integrează fiinţa
în raport cu ea însăşi, cu celălalt şi cu lumea, pe cele două coordonate
principale: spaţiul şi timpul, în calitate de creator al unor schimbări
tumultuoase si încîntătoare în ordi¬nea universului interior, el îmbracă
reperele care determină raporturile noastre zilnice în extraordinar, le imprimă
alte forme, mai maleabile, mai suple, mai elastice.
„În perioada cînd am
fost îndrăgostit de ea, înfruntam problemele de la serviciu cu o energie
înzecită." „Eu, care pînă atunci nu făceam decît să lucrez, ocupîndu-mă de
sarcini care nu îmi fuseseră neapărat încredinţate mie, eu, care eram mereu
liber, fără să pun preţ pe timpul meu, iată că acum nu mă gîndesc decît la un
lucru: cum să scap mai repede ca să mă întîlnesc cu iubita mea. Munca nu mai
este decît un mijloc de a cîstiga ceva bani pentru a ne plăti facturile
telefonice (ne sunăm în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi), călătoriile
şi escapadele amoroase din we-ek-end. Directorul de la banca la care lucrez mă
sună tot timpul, dar mie puţin îmi pasă, toate aceste preocupări îmi intră pe o
ureche şi ies pe cealaltă, eu nu am decît un gînd: ea!" Sentimentul de
dragoste reface geografia spaţiului, remo-delează ţinutul nostru interior.
Poate fi resimţit ca o adevărată prelungire a sinelui către celălalt sau ca o
apropiere a celuilalt către sine. Precum un pod sau o pasarelă, ne ajută să
străbatem distanţele, să unim două vieţi, două experienţe care uneori, la
început, se află la poli opuşi. La fel ca un magnet care aduce totul lîngă el.
Ce contează atunci despărţirile, diferenţele sau chiar antagonismele!
Sentimentul iubirii redefineşte informaţiile ceasului, adaptînd ideea de timp
şi perioadă. Cine nu ştie ce înseamnă orele interminabile de aşteptare febrilă
sau cît de repede trec minutele cînd vine ceasul despărţirii? De asemenea,
provoacă un vast proces de amplificare, de retrospecţie şi de anticipare care
revoluţionează prezentul, reanalizează datele din trecut şi instaurează o nouă
realitate în existenţa fiecăruia, conform unui nou plan de unificare. Introduce
în finitudinea zilei „momente de eternitate", revizuieşte experienţele din
trecut pentru a le reaşeza într-o nouă poveste scrisă după alte repere şi
deschide perspective către un alt viitor. Aşadar, iubirea este matricea
emoţională a unei noi entităţi colective şi solidare în doi, exprimată sub
forma unui „noi" embrionar, arhetip al unui cuplu care se va prelungi sau
nu sub forma in-stituţionalizată a căsătoriei sau chiar a liberei convieţuiri.
Trăirea Trăirea este primul indiciu pe care-l avem despre impactul unei
interacţiuni, de la cea mai obişnuită pînă la cea mai intimă. Este suportul sau
mijlocul de exprimare a ansamblului fenomenelor empatice fundamentale care
intervin în crearea oricărui început de legătură. Ea se naşte din acea impresie
primară, intuitivă şi aproape senzuală că celălalt este făcut din acelaşi
„aluat" ca şi noi si din nevoia unei comunicări interpsihice. Trăirea este
mai mult legată de carnal, de legătura „de la corp la corp". Se înscrie în
momentan, cu puncte de suspensie în contextualitatea une întîlniri si în
discontinuitatea efemerului. Activată din exterior, ea îşi prelungeşte
rădăcinile în trăirea corporală şi însumează reprezentările mentale imprimate
de la începuturile relaţiilor. Se manifestă printr-o stare de bine sau de rău,
bazată pe principul plăcere-durere, integrare-efracţie. Trăirile de plăcere şi
de bucurie vor fi asimilate ca experienţe de bază si vor constitui baza
sentimentului de siguranţă şi de încredere în sine, în vreme ce trăirile de
neplăcere şi de durere vor săpa adevărate gropi psihice a căror amintire va fi
păstrată integral de corpul emoţional traumatizat. Oare o trăire de moment este
resuscitarea unei trăiri originare? Oare ce prelungiri anunţă si deschide ea?
Nimeni nu ştie cu adevărat. Există mereu posibilitatea ca evantaiul senza-ţiei
si a reacţiei să fie foarte larg, foarte puternic, atît de intens şi de viu,
încît uneori suscită o adevărată beţie. Şi atunci trăirea este confundată cu un
sentiment. Pentru că prin natura şi substanţa lor, după cum arată şi originea
lor etimologică, trăirile se formează în jurul unui nucleu de experienţă comun,
cel al unei simţiri în relaţie cu celălalt, cel puţin la început. „Mă simţeam
bine, plin de încredere, deschis, îmi doream ca ea să mă asculte, să fie cu
mine. Ea a crezut că o iubeam, cînd eu doar mă simţeam bine cu ea."
„Îndată ce mă aflam în prezenţa lui, era ca si cum problemele mele dispăreau,
tensiunile se dizolvau, mă cuprindea o stare de graţie, de încredere, îi căutam
prezenţa, apropierea, dar nu mai mult, mă lăsam purtată de trăire. El mi-a zis
că mă iubeşte. Apoi m-a considerat o cochetă, cînd i-am spus că eu nu am
sentimente pentru el. M-am simţit puţin încolţită, în acea perioadă nu ştiam să
fac diferenţa dintre sentimente şi relaţii."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu