Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

10 martie 2013

Detectorul uitării


 

Nu știu cum se face, dar parcă unii bărbați sunt dotați din fabricație cu un detector al uitării și al indiferențelor sufletești. Pare ireal, dar tind să cred că există sisteme de alarmă nevăzute, care îi atenționează atunci când în raza noastră emoțională își face loc altcineva. Dacă ai alergat după el, sufocată de dor și nebunie, nu conta și singura opțiune la îndemână mai era să dai pe gât o sticulță de furadan…sau alt pesticid. Este demonstrat neștiințific că dacă ești intoxicată de iubire, vei sfârși intoxicată de alte soluții sau, în cel mai bun caz, rămâi cu traume de povestit la cabinete. Asta dacă iei lucrurile la modul extrem, așa cum pot să înțeleagă doar Annele Karenine și Julietele zilelor noastre. În schimb, dacă obiectul adorației se schimbă din diverse motive, mai rămâne loc de preludii intelectuale și de postludii emoționale.

Detectorul cu care sunt ei prevăzuți acționează mișelește și în detrimentul fluxului normal de sentimente. Normal ar fi ca atunci când dăruiești iubire, să ți se răspundă înzecit, dacă se pune problema, într-adevăr, de iubire. Dar legea atracției universale ni se instalează în mințișoare și ne programează (chiar dacă nu vrem să recunoaștem) să ne dorim ceea ce nu putem avea sau ceea ce s-ar putea să ne alunece printre degete.

O amică bună de-a mea implora, prin diverse acte de curaj culinar și prin nenumărate îndeletniciri afrodiziace, un strop de atenție din partea bărbatului iubit la vremea respectivă. Dar se alegea, în schimb, cu găleți de indolență și cu butoaie de gesturi flegmatice. Un alt prieten suferea și el ca un nătâng după o fată frumoasă, însă în momentul în care ea și-a dat seama de certitudinea sentimentelor lui, a încetat să-l placă. Nu are rost să vă mai dau exemple, sunt convinsă că în gândul vostru au răsărit cel puțin câteva cazuri asemănătoare.

Cineva îmi spunea recent că atunci când iubești îți poți controla foarte greu sentimentele, că din iubire facem excepții pe care în mod obișnuit nu le-am face pentru nimeni altcineva și că acele trăiri nu le mai putem trece prin prisma rațională. Iar eu i-am răspuns că, în timp ce ne putem lăsa duși de valul infatuării, trebuie să ne menținem măcar un dram de limpezime în judecată, sau, în traducere, să nu ne blegim. Singurele momente în care îți permiți să fii „bleg din dragoste” – pentru că este un lux, nicidecum o necesitate – este atunci când și celălalt se deschide în fața ta și riscă, prin destăinuirile sale, să pară a fool in love după tine. În schimb, dacă tu ești singurul care se zbate (vâzând totul prin prisma emoțională), efectul scontat va fi contrar așteptărilor tale.

Purtăm cu noi în suflet iubiri mai vechi, mai noi, dar și detectoare care ne avertizează atunci când cineva, care odată și-a mărturisit iubirea față de noi, pare a fi distras în alte părți. Pe unii îi lăsăm să plece, pe alții îi atragem impulsiv și fără măsură spre noi. Vă rog pe voi să-mi spuneți, dragele mele: ce e mai bine, ce e mai rău?


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu