“Te voi purta în mine
ca pe o cruce de lumină, dragul meu. Și mă voi bucura că ne-am întâmplat atât
de frumos…”
Azi, am deschis fereastra sufletului
meu, iar dimineața care a intrat prin ea a fost un fel de revelație. Către
mine. Eram și înăuntrul meu și în afara mea. Mi-am tras mai aproape cănița de
cafea și am zâmbit. Te-am desenat din gândurile mele alături. Ca să îți
demonstrez că, de fapt, nimic nu ne poate ține departe unul de de altul în
afară de noi înșine. Ți-am pus pe chip soarele și în zâmbet toată
fericirea. Să o ai la drum greu prin viața fără de mine, dragul meu. Eu… eu voi
deschide mereu ferestre cu dimineți către tine. Și te voi aștepta.
Ai intrat în viața mea atât de
neașteptat încât dacă ar fi să te asemuiesc cu ceva lumesc nu aș putea. Nu aș
găsi echivalentul.
Când ai ieșit, am încercat acele
sentimente omenești de slăbiciune: disperarea și revolta! Revolta interioară.
Nu pentru ceea ce ai ales, ci pentru că nu înțelegeam de ce ai ales așa. Nu
înțelegeam atitudinea. Apoi, când lumina a intrat suficient de mult și de clar
pe fereastra sufletului meu, am înțeles că nu trebuie de fapt să înțeleg nimic
din acțiunile tale. Sau atitudinea ta. Sau neiubirea ta. Nu a fost nimic de
înțeles nimic nici când iubirea și-a făcut cuib în sufletul meu. Pentru tine.
Ea doar a apărut, a crescut așa, mare ca o mirare nefirească și a rămas.
Necondiționat.
Iubirea mea pentru tine nu a fost o
alegere. A fost o întâmplare minunată! A fost pentru că a fost. Chiar dacă
este! Nu te privește pe tine sau pe mine. Ea, oricum am alege noi, există. Și
se întâmplă. Și va viețui, în continuare, independent de ce vom face noi ca
oameni orgolioși, încăpățânați și plini de frustrări interioare. Poate, în
toată viața asta a noastră zbuciumată și încercată, această iubire ne va fi
singura stea polară și lumină din noi care ne va proteja și ne va învăța să fim
mai buni. Iubirea mea pentru tine nu cunoaște rațiuni, deoarece nu din ele s-a
născut. Te voi iubi oriunde vei fi, orice vei face și cu oricine vei fi! Nu
te-am iubit niciodată parțial și cu jumătăți de măsură. Te voi iubi și dacă tu
vei iubi altă femeie. Nu te-am iubit niciodată pentru că tu mă iubeai. Te-am
iubit și basta! Și la fel de basta te iubesc și acum. Iubirea asta, scumpule,
are sentimente și trăiri proprii. Te va iubi doar pentru că undeva exiști TU!
Aș vrea să fiu destul de înțeleaptă să deschid
ochii și să cad pe spate când un el și un alt el îmi fac complimente, îmi duc
coșul cu cumpărături și parchează mașina la scară. Nu îmi pasă însă. Nu vreau
să deschid ochii. Nu mă interesează să mă îndrăgostesc. Înțelegi? Eu trăiesc o
iubire! Poate cea mai matură, cea mai frumoasă și cea mai mare! Nu consider că
îmi limitez lumea. Consider doar că marginea lumii mele va fi mereu sufletul
tău!
Nu te judec, nu caut nici un vinovat și
nu sunt supărată, dragul meu. Te voi purta în mine ca pe o cruce de lumină și
mă voi bucura că ne-am întâmplat atât de frumos. Ca un big bang într-un univers
cu oameni!
Ramona Sandrina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu