„In aceasta zi insa,
cand se intelegea deosebit de profund pe sine si-i intelegea pe oamenii ce-si
depanau viata alaturi de a sa, acum, privind-o in fata, a inteles ce sentiment
nutreste pentru ea. Vazand-o, se bucura ca permanenta senzatie chinuitoare a
absentei ei, inceteaza …”.
O cutremuratoare
declaratie de dragoste, tacuta, adusa la suprafata de brutalitatea timpului din
cartea lui Vasilii Grossman, „Viata si destin”. O dragoste trista pe marginea
prapastiei razboiului, spune autorul. Dar nu despre carte vreau sa vorbesc.
Faceti-va timp si cititi-o. Sunt sigura ca va lasa in memoria oricui cate ceva.
In sufletul meu a lasat mai mult decat credeam: o lectie inegalabila de iubire.
Nu , nu vorbesc despre „arta de a iubi”. Iubirea adevarata nu are nevoie de
lectii si nici de teorii. Ea stie deja cum sa iubesti: in tacere si cu rabdare.
Iubirea dintre fizicianul Victor Strum si tacuta, aproape inexpresiva Maria
Socolova este aproape un afrond adus tuturor descoperirilor stiintifice despre
Iubire! Vom reusi vreodata sa intelegem ce e Iubirea? Negresit ca da. Fiecare
in parte si impreuna cu cel iubit. Doar sa iubim fiecare dupa puterile noastre.
Strum descopera in
inima lui doar peste ani iubirea pentru Mariei Socolova, iar ea stia de la
inceput ca-i poarta acestuia o dragoste intensa, adevarata, ocrotitoare si
datatoare de speranta si credinta in eternitatea Iubirii. Nici unul dintre ei
nu cere iubirea celuilalt. Sunt fericiti ca iubesc! Nici unul nu are pretentii
de vre-un fel sau altul fata de celalalt. Sunt fericiti sa stie ca celalalt
exista undeva. Sunt cuprinsi de panica si disperare atunci cand celalalt
sufera.
Ranile unuia sunt si
ranile celuilalt! Sunt invaluiti in dansul lin al biatitudinii cand fiinta
iubita este in siguranta. Zambetul unuia este si zambetul celuilalt! Era
razboi, Iubirea insa triumfa din nou. Inevitabil, m-am intrebat: sa fie oare
posibila o asemenea iubire si in zilele noastre de pace? Este aceasta o Iubire
reala sau doar o fantezie ludica a autorului? Nu exista alt raspuns
decat:”Da”. Iubirea a
fost, este si va fi intotdeauna aceeasi. Noi, oamenii, suntem cei ce-i schimbam
haina. Ochii nostri se lasa purtati pe suprafata lucrurilor, de cele mai multe
ori, iar inima sufera. Ne este in permanenta dor de Iubire! Ochii celor doi
indragostiti, a caror dragoste interzisa (ambii erau casatori) lasa suferintei
toata libertatea, vad doar ceea ce iubesc. Vad ceea ce-i face fericiti. Vad si
traiesc Iubirea fara a intra catusi de putin in jocul detaliilor si
explicatiilor obositoare si inutile de cele mai multe ori. Ei pur si simplu
iubesc! Poate ca in dragoste nu ar trebui sa jonglam prea mult cu intrebarea
„De ce?”. Ea poate sa omoare dragostea, punand-o sub lupa iscoditoare a
curiozitatii inutile. Asa ne indepartam de sansa rara de a trai Iubirea … iubind!
Cum? In tacere si cu
rabdare, ne invata remarcabilele istorii de iubire. In Iubire poate sa existe
numai recunostinta darului pe care-l primesti. Ratiunea este parghia prin care
ne protejam frica noastra de a alege sa iubim. Sa nu uzitam prea mult de ea.
Asteapta, ai rabdare si Iubirea va veni la tine. Cand vine Iubirea, tu nu ai
cum sa alegi. Ea te-a ales deja pe tine. Deschide-i usa si fii o gazda cat mai
buna!
Cand stii ca iubesti?
Atunci cand simti ca
un gol din inima ta, pe care nici nu ai banuit ca-l porti, fiindu-ti mereu dor
de fericire, s-a umplut brusc si pe nepregatite cu o imensa liniste ce te face
sa zambesti fara nici un motiv aparent. Atunci cand ochii tau poarta in ei
limpezimea cerului. Atunci cand simti prezenta fiintei iubite cand ea este
departe de tine: este in inima ta si o porti mereu cu tine. Atunc cand gandul
la Ea/El iti da puteri nemasurate, iar problemele vietii ce stau la usa vietii
tale, nu vor disparea, nu vor deveni mai facile si nici nu le vei ignora, ci
vei avea Curaj – asemenea unei mame ce-si apara puii – sa te arunci in lupta
fara frica de a fi infrant. Frica in dragoste are
picioare subtiri si fragile.
Curaj, Putere,
Fericire, Blandete, Deschidere, Credinta, Speranta toate sunt
vlastare ale unui suflet ce-si traieste iubirea in tacere. Taina Iubirii este
sa dai consistenta trairii tale zi de zi, noapte de noapte. Iubirea, se stie,
nu se cladeste intr-o zi. Cand te-ai indragostit, asteapta sa suferi. Asa este
Iubirea! Culoarea roz nu face casa buna cu ea. Rozul este culoarea care minte
cel mai tare. Te induce in eroarea dulcegariilor si facilului. Iti clateste ochii,
dar iti inchide inima. Iti promite vesnicia, dar iti ofera deja un sentiment
otravit … Rabdare!
Iubirii nu-i este pe
plac nici triumfalismul, zgomotul si fastul. Ele au picioarele scurte ca si
minciuna! Cineva spunea: „Nu tot ce straluceste, este aur!”. Nu tot ce te face
sa te simti bine, confortabil, protejat, apreciat, sta in vecinatatea Iubirii.
Uneori acestea nu sunt decat niste comportamente „corecte” de care abunda
teoriile despre „arta de a iubi”. Zgomotul strident al goarnei si bubuitul tobelor
nu anunta prezenta si triumful Iubirii, ci mai curand, fragilitatea sau chiar
lipsa ei. Un invelis sclipicios maschiaza de cele mai multe ori un gol ce este
… doar gol. Nimic altceva. Zgomotul sperie Iubirea. Tacere!
„Sedeau tacuti …[ ].
Continuara sa taca. Buzele ei erau stranse, dar lui i se parea ca ii aude
glasul. Totul era limpede, intr-atat de limpede, ca si cand ei si-ar fi spus
deja totul unul altuia. Dar ce rost ar mai putea sa aiba aici cuvintele?” (V.
Grossman, Viata si destin).
Tacere!
Iubirea are insa nevoie de muzica. Ea insasi este o melodie. E mai usor sa iubesti ascultand muzica.
Tacere!
Iubirea are insa nevoie de muzica. Ea insasi este o melodie. E mai usor sa iubesti ascultand muzica.
Galina
Turtureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu