Dar
dacă?!… Dar dacă ce?!… Dumnezeu ne-a iertat demult, de atunci. Noi nu ne-am
iertat!…
În societatea
contemporană, unde psihicul omului a devenit tot mai sensibil, este absolut
necesar pentru fiecare din noi, nu doar pentru părintele duhovnic, să simtă şi
să delimiteze unde este boală a trupului şi unde este boală a sufletului sau
puteri ale întunericului.
Fricile,
temerile din prezent se datorează unor fapte din trecut. Frica este o emoţie
normală, necesară, atunci când individul se găseşte în faţa unui pericol
iminent. Frica determină în acel moment la nivelul psihicului şi fizicului, o
reacţie de alertă care mobilizează pentru a face faţă pericolului sau pentru
a-l evita. Anxietatea este reacţia de frică patologică, de îngrijorare maximă
care nu are un obiect. Tulburare. Subiectul are senzaţia că un pericol îl
pândeşte, că ceva rău se va întâmpla lui sau celor din jurul lui. Scenarită.
Creşterea bătăilor inimii, accelerarea respiraţiei, tensiune musculară,
senzaţia de presiune la nivelul creierului, oboseală cronică, dificultăţi în
relaţiile cu ceilalţi, sunt principalele manifestări somatice. Individul se
îngrijorează că îşi va pierde minţile, că o afecţiune fizică se va instala,
face previziuni negative ale viitorului, etc. Atunci când această stare durează
mai mult de 6 luni şi atunci când activităţile cotidiene sunt afectate, este
nevoie de un specialist. Nu trebuie să ne fie frică sau ruşine. Tratamentul
bifocal, dacă este nevoie: medicamentos (anxiolitice şi antidepresive) şi
psihoterapeutic (cognitiv, comportamental, psihanalitic), ne vor ajuta să ieşim
din acea stare. Uneori este doar o slăbiciune a trupului şi o cură de
vitaminele B, Mg, Ca şi o atitudine pozitivă, au făcut minuni.
Aproximativ 25%
din populaţie suferă de anxietate. Se estimează că în viitor 1 din 5 oameni va
suferi de uşoare boli mintale. Se pare că femeile sunt predispuse mai mult
decât bărbaţii la aceste stări de apăsare. Chiar şi după vindecare există
riscul recăderii şi să redevenim prizonierii propriei minţi. Studiile de
specialitate afirmă că problemele cronice de anxietate se asociază şi cu alte
boli. Aşadar, dacă bei alcool, nu îţi vindeci anxietatea. Dacă fumezi, nu scapi
de anxietate. Dacă lucrezi exagerat ca să uiţi de…, nu ieşi din sevrajul
sufletului şi a minţii tale. Receptorii din creier pot reacţiona şi la ceaiuri,
la ieşiri în aer liber, exerciţii fizice, automotivare, atenţie comportamentală
pentru a nu mai repeta tiparele şi scenariile ce ne duc în stări depresive, muzica,
un animal de companie, rugăciune, spovedanie (baia sufletului şi minţii),
împărtăşanie (medicament pentru suflet şi nu premiu), psihoterapie, exersarea
unui hobby – pictura, sculptura, desenul, liniştea. Te ajuţi să-ţi fie bine. Nu
putem schimba istoricul de viaţă al nimănui, dar putem schimba modul de
gândire, tiparele vechi.
Cele mai multe
frici sunt doar în mintea noastră. Frica patologică este o direcţionare greşită
a imaginaţiei noastre. Gradare a emoţiilor. Surprindere. Din spaimă şi frică
exagerată se poate ajunge şi la atacul de panică, ce durează între 10 şi 20 de
minute. Fobie de spaţii deschise şi mulţimi. Claustrofobie. Senzaţie de
sfârşit. Peste 15% din populaţie au atacuri de panică. Boli ale modernităţii.
Majoritatea sunt mai frecvente în mediul urban.
Există anxietăţi
şi anxietăţi. Sociale, urbane, rurale, vârste mici, adulţi. De exemplu
anxietatea de separare între copil şi părinte, teama de abandon, o au şi copii.
Fie ca e vorba de 3 ani, fie că e vorba de grădiniţă sau de şcoală. Sentimentul
de nesiguranţă, de insecuritate. Nevoile afective ale copilului sunt diferite
de la caz la caz. Începutul unei noi perioade de dezvoltare. Plângăcios,
insistent, panicat, copilul nu înţelege întotdeauna noţiunea de timp, de „mă
întorc imediat”. Drumul cel mai lung este de la urechi la inimă. Doza zilnică
de timp petrecut împreună face diferenţa… Chiar şi rutina de la culcare.
Alintături cu mami şi cu tati. Micile bucurii aduc armonie, echilibru, stare de
bine, tihnă.
Axiome şi reguli
pentru toată lumea, general valabile, nu există. Mici griji, mici probleme avem
cu toţii, umflate sau nu. Unii oameni pot duce multă anxietate, alţii mai
puţin. Revelaţie. Avem de lucru cu reducerea stigmei din partea societăţii
româneşti vis-à-vis de tulburările psihice. Marginalizare, dificultate.
Suferinţa se comunică. Nu eşti singur, nu eşti ciudat! Şi alţii au trecut prin
ceea ce treci tu şi acum ei sunt bine. Şi asta e tot ce contează! Astăzi, nu
ieri. Aşa cum cineva are probleme cardiace, renale, oncologice, tot la fel şi
psihiatria este o ramură a medicinii, alături de neurologie şi altele.
Criteriile subiective sunt cele ce ne dărâmă. Nu roşi degeaba, nu cei din jur
îţi dau valoare, ci Doamne şi tu! Normal nu e nimeni. Normali, fireşti,
naturali eram în Grădina Raiului şi vom mai fi în Veşnicie. Până atunci purtăm
răni, vindecate sau nu. Argumentele nu vindecă. Când ne întoarcem cu faţa spre
Dumnezeu ne recucerim starea de normalitate, pregustând bucuriile netrecătoare.
Sofisme. Tratăm
viaţa ca şi cu drobul de sare. Sufletul şi trupul sunt în strânsă legătură.
Bolile sufletului netratate devin boli ale trupului. Dacă tratăm doar organic,
fără să tratăm şi sufleteşte, tratăm toată viaţa… Bisturiul, pastila, siropul,
injecţia, nu sunt totul. Tratamentul se începe cu vindecarea sufletului. În
anii durerii învăţăm să ne rugăm, învăţăm răbdare, învăţăm… Primenim sufletul.
Actul medical trebuie să fie în strânsă legătură cu remediul duhovnicesc. Trăim
vremuri în care medicul, psihiatrul şi psihologul trebuie să fie parteneri cu
preotul duhovnic şi invers pentru vindecarea completă a pacientului.
Viaţa fiecăruia
dintre noi oricând se poate schimba, dar trebuie să o ajutăm şi noi. Să ne
plângem mai puţin şi să râdem mai mult! Viaţa e frumoasă, de noi depindem ce
alegem să vedem din ea, lumina sau întunericul….Bucură-te suflete şi fii Viu!
Doamne te iubeşte mult, chiar mai mult decât te iubeşti tu!
Dar dacă?!… Dar
dacă ce?!… Dumnezeu ne-a iertat demult, de atunci. Noi nu ne-am iertat!…
Hrisostom
Filipescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu